Linkuri accesibilitate

Nicușor Dan și George Simion, primii doi clasați în urma alegerilor din 4 mai.
Nicușor Dan și George Simion, primii doi clasați în urma alegerilor din 4 mai.

Rezultate parțiale: George Simion - 3,8 milioane de voturi. Nicușor Dan intră în turul II. Crin Antonescu: E un rezultat ireversibil

Aproape un milion de alegători au votat în străinătate în turul I al alegerilor prezidențiale. În țară, au mers la vot peste 8,5 milioane de alegători.

03:49 5.5.2025

Nicușor Dan: O să urmeze un tur doi dificil cu candidatul izolaționist

Nicușor Dan face declarații în primele ore ale zilei de 5 mai, la câteva ore după închiderea urnelor.
Nicușor Dan face declarații în primele ore ale zilei de 5 mai, la câteva ore după închiderea urnelor.

Candidatul independent Nicuşor Dan a declarat în noaptea de duminică spre luni, atunci când diferența între el și Crin Antonescu a crescut la aproximativ 50.000 de voturi, că „trendul este ireversibil”.

„Mai sunt de numărat 300.000 de voturi, nu mai are rost să aşteptăm în seara asta. Vreau să mulţumesc celor care au votat pentru noi, vreau să mulţumesc celor care au votat pentru ceilalţi candidaţi, pentru că a fost un proces democratic de care România avea nevoie. Vreau să mulţumesc în mod special românilor din Republica Moldova, unde am câştigat cu peste 50%”, a declarat Nicușor Dan.

El a adăugat că va urma un tur doi „dificil” cu candidatul izolaţionist și că, din acest punct de vedere, nu va fi o dezbatere între persoane, ci „o să fie o dezbatere între o direcţie pro-occidentală pentru România şi o direcţie anti-occidentală. Despre asta va fi turul doi”.

„Este sarcina noastră să convingem românii că România are nevoie de direcţia pro-occidentală şi pe asta se va axa campania noastră în cele două săptămâni. Îi chem pe toţi românii să fie parte din această bătălie. Sunt optimist că o să o câştigăm, că România va păstra direcţia occidentală”, a mai spus Nicuşor Dan.

09:39 5.5.2025
XS
SM
MD
LG