Ilie Bolojan a votat: decizia de azi ne va influența modul de dezvoltare
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a votat duminică dimineață, în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale.
„Am votat astăzi, fiind conștient de importanța acestui vot, pentru că decizia pe care cetățenii țării noastre o vor lua astăzi nu va influența doar modelul nostru de dezvoltare în următorii cinci ani, ci va avea efecte asupra vieților copiilor și nepoților noștri”, a declarat Ilie Bolojan.
A mai spus că „președintele care va fi ales nu va putea face totul, dar va putea face multe pentru o țară pe care să te poți baza, pentru a trece peste greutățile economice, dar mai ales pentru a reda încrederea și speranța”.
În final, el a făcut un apel pentru prezență la vot și a îndemnat alegătorii să voteze „cum vă dictează conștiința!”
Peste 1,6 milioane de români au votat până la ora 09:00
Până la ora 09:00, 1.672.308 de români au votat în țară și străinătate, cu peste 500.000 mai mulți decât în primul tur. Prezența la urne a urcat la 9,30%. Votaseră până la această ora 915.430 de persoane în țară, iar în străinătate – unde urnele s-au deschis încă de vineri – 756.878 de persoane.
La aceeași oră, în turul I prezența a fost de 6,47%, cu sub 1.164.054 votanți.
Nicușor Dan a votat la Făgăraș
Candidatul independent la președinția României, Nicușor Dan, a votat duminică dimineață, în orașul natal, Făgăraș, alături de partenera lui.
El a fost întâmpinat de unii localnici – o parte din aceștia l-au aplaudat.
„Am ales să votez aici la Făgăraș, ca să le transmitem oamenilor că e important să ne amintim de unde am plecat”, a spus el.
„Nu există două Românii, una a marilor orașe și una a micilor orașe. Este o singură Românie”, a mai declarat Nicușor Dan, înainte de a intra în secția de vot.
El a fost felicitat de unii localnici și la ieșirea de la urne, după care a răspuns întrebărilor unor ziariști străini, în limba engleză.
„Invit românii să iasă la vot, pentru că de votul fiecăruia depinde viitorul”, a conchis candidatul la președinție.
George Simion a votat, alături de Călin Georgescu, la Mogoșoaia
Candidatul la funcția de președinte George Simion, liderul AUR, a votat duminică dimineață, la ora 08:00, la o secție de vot din Mogoșoaia. El a mers la vot împreună cu soția lui și cu Călin Georgescu, prezent la urne, de asemenea, alături de soție. Simion și Georgescu au votat, împreună, la secția din Mogoșoaia, și la primul tur al alegerilor, din 4 mai.
La ieșirea de la urne, Simion și Georgescu au fost întâmpinați de mai mulți susținători și de numeroși jurnaliști - ei au fost flancați de jandarmi ca să se poată deplasa.
„Am votat împotriva nedreptăților făcute poporului român, împotriva inechităților și umilințelor la care surorile și frații noștri au fost supuși, aici și pretutindeni. Am votat împotriva sărăciei și a celor care ne desconsideră pe toți”, le-a declarat George Simion jurnaliștilor prezenți la fața locului.
„Am votat ca viitorul României să fie decis de români, pentru români și pentru România”, a încheiat el.
La rândul său, Călin Georgescu a spus: „Am votat pentru familia românească, în care noțiunile de mamă și tată trebuie să fie sfinte.”
El a adăugat că România „are nevoie de iubire și de iertare.”
Susținătorii celor doi au scandat „Călin Georgescu președinte” și „Simion, Simion.”