Klaus Iohannis: Votul de duminică reprezintă direcția pe care o va lua România în următorii ani
Fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis a spus, după ce a votat la Sibiu, că votul de duminică reprezintă direcţia pe care România o va lua în anii următori.
„Ar fi mare, mare păcat să dăm cu piciorul la aceste realizări care sunt ale României, ale românilor. Şi cred că aceste alegeri pot fi pentru a continua un lucru bun. Alternativa ar fi tristă, alternativa ar fi izolare, ar fi pierderea bunăstării, câtă avem”, a argumentat el.
„Nu votăm doar pentru o persoană sau pentru un partid. De data aceasta votăm chiar pentru direcţia pe care o va lua România în anii care urmează. Am avut şi noroc şi am şi muncit noi, în România, toţi, în ultimii zece ani şi lucrurile au mers bine. Dacă ne uităm la datele economice, PIB-ul s-a dublat, este enorm ca în 10 ani PIB-ul unei ţări să se dubleze. Venitul mediu al românilor s-a majorat semnificativ. Din păcate, nu toţi au beneficiat încă de această creştere, dar în ansamblu României i-a mers bine”, a mai spus Iohannis.
„Şi ar fi mare, mare păcat să dăm cu piciorul la aceste realizări care sunt ale României, ale românilor. Şi cred că aceste alegeri pot fi pentru a continua un lucru bun. Alternativa ar fi tristă, alternativa ar fi izolare, ar fi pierderea bunăstării, câtă avem. Aţi văzut, de exemplu, după primul tur al alegerilor, deja am pierdut câteva miliarde de euro pentru că s-a prăbuşit cursul leu - euro”, a spus Klaus Iohannis.
București, ziua alegerilor prezidențiale, turul II. Ce spun locuitorii din Sectorul 4 al Capitalei
Duminică, pe 18 mai, la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, bucureștenii au ieșit în număr mare la vot. Unii spun ca au votat pentru democrație, alții – pentru schimbare. Europa Liberă a stat de vorbă cu unii alegători.
Cluj-Napoca, Oradea, București și Timișoara, marile orașe cu cele mai mari creșteri ale prezenței la urne, față de turul I
Până la prânz, mai exact la ora 12:00, la turul II al alegerilor prezidențiale, la Cluj-Napoca au votat cu peste 40% mai multe persoane comparativ cu turul I, la aceeași oră. Mai exact, au votat aproape 73.000 de persoane, față de sub 52.000 în turul I.
Și la Oradea, au votat cu 38% mai mulți români decât pe 4 mai.
Creșteri de peste 30% față de prezența din primul tur au fost și la București și Timișoara.
5,7 milioane de români au votat până la ora 13:00, cu 1,3 milioane mai mulți decât decât în turul I
Prezența la urne până la ora 13:00 în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale a ajuns la 31,93%. Cu peste 6% mai mare decât la aceeași oră, în turul I.
În total – în țară și în străinătate – au votat, până la ora 13:00, peste 5,7 milioane de români, față de aproape 4,4 milioane de persoane în turul I.
În țară au votat, până la ora 13:00, 4.740.562 de persoane, cu un procent de prezență (raportat doar la voturile din țară) de 26,3%, față de 21,3% în turul I.
Mai jos puteți vedea prezența pe județe.