Linkuri accesibilitate

Nicușor Dan, președintele ales al României, îi salută pe susținătorii săi de la balconul sediului de campanie, în București, 19 mai 2025.
Nicușor Dan, președintele ales al României, îi salută pe susținătorii săi de la balconul sediului de campanie, în București, 19 mai 2025.

Rezultate alegeri prezidențiale. Nicușor Dan, discursul victoriei: Avem de construit o Românie împreună, indiferent de opțiunile politice

Nicușor Dan a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025, conform rezultatelor provizorii.

00:12

Mesaj de felicitare de la președinta Comisiei Europene

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a transmis „cele mai sincere felicitări lui Nicușor Dan pentru victoria din această seară!”

„Poporul român s-a prezentat masiv la urne. Ei au ales promisiunea unei Românii deschise, prospere, într-o Europă puternică. Împreună, haideți să îndeplinim această promisiune. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună”, a mai spus președinta Comisiei Europene pe X.

00:02

Nicușor Dan a obținut suficiente voturi pentru a fi declarat câștigător

Nicușor Dan după afișarea estimărilor exit poll.
Nicușor Dan după afișarea estimărilor exit poll.

Nicușor Dan a câștigat jumătate plus unu din numărul voturilor totale, după centralizarea a peste 98 din procesele verbale, adică 5.820.933 de voturi.

Diferența este de aproape 900.000 de voturi în fața lui George Simion.

23:38 18.5.2025

Rusia: „V-aș ruga să nu numiți asta alegeri”

Maria Zaharova.
Maria Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins orice fel de insinuare în care este menționată posibilitatea unui amestesc al Rusiei în alegerile prezidențiale din România.

„În primul rând, v-aș ruga să nu numiți asta alegeri”, a afirmat Zaharova, citată de agenția de presă rusă de stat TASS, făcând referire la un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe de la București.

„În al doilea rând, este imposibil să intervii în așa ceva, doar pentru a avea probleme. Așa că nu-i lăsăm să mânjească pe nimeni cu electoralismul lor. Spălați-vă pe voi înșivă!”, a mai spus Zaharova.

23:00 18.5.2025

Rezultatele parțiale după centralizarea a 95% dintre procesele verbale

Susținători ai lui Nicușor Dan în fața sediului de campanie.
Susținători ai lui Nicușor Dan în fața sediului de campanie.

La 22:58 fuseseră centralizate 19.117 de procese verbale, din totalul de 20.085, adică 95,18%.

În acest moment, rezultatele sunt:

Nicușor Dan - 54,23% (5.323.308 de voturi)

George Simion - 45,77% (4.493.588 de voturi)

Diferența dintre cei doi candidați este de peste 829.000 de voturi.

Conform Autorității Electorale Permanente, prezența la vot la 21:00 a fost de 64,72%, adică 11.641.866 de votanți.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG