Linkuri accesibilitate

Ciprian Mega nu mai este preot. Decizia aparține Eparhiei Oradiei


Fostul preot Ciprian Mega a regizat un film cu care a participat la un festival la Moscova.
Fostul preot Ciprian Mega a regizat un film cu care a participat la un festival la Moscova.

Ciprian Mega nu mai este preot. ​Eparhia Ortodoxă Română a Oradiei a decis excluderea sa din clerul ortodox și pierderea dreptului de a mai oficia slujbe religioase sau de a mai purta veșminte clericale. Hotărârea eparhiei vine în urma unei „cercetări canonice aprofundate, în care s-au constatat încălcări grave ale normelor cano­nice și disciplinare ale Bisericii Ortodoxe Române”. Fostul preot nu recunoaște decizia mai marilor săi din biserică și susține că procesul a fost un simulacru.

Consistoriului Eparhial (instanța de judecată bisericească) s-a întrunit în ședință, marți, 29 aprilie 2025, la Oradea. Analiza cauzei s-a făcut „în lipsa preotului Ciprian-Romeo Mega, care a ales să nu se prezinte la niciunul dintre termenele de cercetare și judecată pentru care a fost citat regulamentar”, anunță Eparhia Oradiei.

După analiza dosarului complet al cauzei „s-a hotărât, în unanimitate, caterisirea clericului amintit, pentru multiple și grave abateri de ordin canonic, moral și disciplinar, documentate și evaluate conform procedurilor bisericești”.

În comunicatul eparhiei sunt menționate și abaterile de care s-a făcut vinovat, în opinia preoților din consistoriu, Ciprian Mega:

  • încălcarea Mărturisirii de la hirotonie și a Actului de onestitate și fidelitate față de Biserică;
  • insulta, calomnia și defăimarea autorității bisericești;
  • săvârșirea de fapte contrare moralei creștine, ordinii publice și bunei-cuviințe;
  • instigarea la atitudini și fapte de dezbinare;
  • provocarea de tulburări grave în rândul clericilor și credincioșilor;
  • neascultarea în formă continuată față de autoritățile bisericești;
  • contrazicerea publică sistematică a pozițiilor oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române;
  • săvârșirea de slujbe în alte jurisdicții bisericești fără binecuvântările canonic necesare.

„Toate aceste abateri – arhicunoscute în spațiul public – au fost documentate cu probe temeinice în dosarul de cercetare disciplinară și au fundamentat, în deplină conformitate cu Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și regulamentele bisericești, aplicarea sancțiunii maxime a caterisirii”, scrie în comunicatul Eparhiei.

Pe toată durata cercetării, începând cu data de 15 ianuarie 2025, fostul preot Ciprian-Romeo Mega a fost oprit de la săvârșirea celor sfinte și suspendat din slujirea de preot paroh la Parohia Ortodoxă Română Sfântul Spiridon al Trimitundei din Oradea.

În pofida acestui fapt, a continuat în mod abuziv și nelegitim să pretindă exercitarea calității de paroh și a prerogativelor preoțești, în contradicție cu dispozițiile canonice și cu hotărârile autorității bisericești competente, agravând și mai mult starea de fapt, spune comunicatul Eparhiei.

Ce înseamnă caterisirea
Caterisirea este o sancțiune canonică aplicată unui cleric (preot, diacon, episcop) de către autoritatea bisericească, prin care acesta este revocat din slujirea clericală și pierde dreptul de a mai oficia slujbe religioase sau de a mai purta veșminte clericale.
Este echivalentul excluderii din cler, dar nu și din Biserică în general — cel caterisit rămâne membru laic (civil) al Bisericii, cu obligațiile și drepturile laicilor.
Este una dintre cele mai grave pedepse disciplinare în Biserica Ortodoxă.

Ciprian Mega:„Nu recunosc această caterisire”

Fostul preot susține că procesul a fost un simulacru pus la cale de părintele Sofronie, Episcopul Oradiei.

„(Procesul, n.red) cu un președinte și judecători puși de el dintre preoții obedienți, cu un procuror dintre angajații lui, cu posibilitatea de a alege un «apărător» din cei trei propuși de el. Nu am avut dreptul de a primi în fotocopie dosarul, nici să fotografiez elemente, pentru a-mi construi apărarea. Dacă aș fi avut aceste minime drepturi, m-aș fi prezentat la Consistoriu, deși a fost constituit abuziv, ilegal, imoral”, spune Ciprian Mega, pentru Europa Liberă.

Și explică de ce nu recunoaște decizia mai marilor bisericii.

„Episcopul Oradiei, neavând Cartea mea Canonică, avea obligația să sesizeze Eparhia care deține acest document, nicidecum să judece un cleric ce nu se află sub omoforul lui. Dosarul de consistoriu, deși este, procedural, ilegitim, conține, în plus, acuzații false, calomnii de la un capăt la altul. Singurele acuzații, bazate și pe minime informații reale, dacă sunt analizate de o minte serioasă, mă onorează*, spune el.

Și îl acuză de abuz în serviciu pe episcopul Oradiei.

Cine e Ciprian Romeo Mega

Fostul preotul Ciprian-Romeo Mega a slujit la o biserică din Oradea și este cunoscut și ca regizor de film. În ianuarie 2025, Episcopia Oradiei l-a suspendat de la slujire pentru 30 de zile, acuzându-l de legături cu Rusia și de implicare în activități politice, inclusiv în campania electorală din 2024.

Ulterior, în februarie 2025, Mega a fost reținut pentru 24 de ore de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, fiind acuzat de complicitate la distrugere, în legătură cu incendierea unui autoturism.

Mega a fost implicat în producția filmului „21 de rubini”, care a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la Moscova din 2024. De asemenea, a slujit într-o biserică din Kremlin, cu aprobarea Patriarhului Kiril al Rusiei, atunci când a fost la festivalul din capitala Federației Ruse. Aceste acțiuni au stârnit controverse în rândul ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, care l-a acuzat de apropiere de Moscova și de desfășurarea unor activități incompatibile cu statutul său de preot ortodox


Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG