Linkuri accesibilitate

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar
Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar

Cătălin Predoiu (PNL), desemnat premier interimar de Ilie Bolojan, și-a preluat mandatul

Premierul Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcție și ieșirea PSD de la guvernare, luni după-amiază, după o decizie adoptată de conducerea partidului.

13:20 6.5.2025

Cursul de schimb valutar leu / euro a sărit, în premieră în ultimul an, de pragul de 5 lei

Cursul de schimb valutar oficial al BNR a trecut marți, 6 mai, de pragul de 5 lei / 1 euro. Mai exact valoarea consemnată de Banca Centrală este de 5,037 lei / 1 euro. Cu o zi înainte, valoarea era de 4,97, astfel că creșterea este de 0,06 lei.

Este cea mai mare creștere de la o zi la alta din ultimele luni. Pe parcursul lunii aprilie, la fel ca în lunile precedente, cursul s-a situat la valoarea de 4,97 lei / euro, schimbările de la o lună (sau zi) la alta, fiind doar la nivelul celei de-a treia zecimale de după virgulă.

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a spus marți, pentru Europa Liberă că presiunea pe cursul de schimb a fost una ridicată în campania electorală și s-a accentuat luni, după încheierea alegerilor, câștigate George Simion.

14:02 6.5.2025

Cătălin Predoiu și-a preluat mandatul de premier interimar

Cătălin Predoiu și-a preluat marți mandatul de premier interimar. ,,Guvernul României își va continua activitatea în condițiile de interimat, așa cum sunt stabilite de Constituție și de legi”, potrivit unui comunicat remis presei marți de Guvern.

Mandatul interimar „se desfășoară într-un context electoral important pentru toți cetățenii români”, spune Executivul care dă asigurări că instituțiile executive care se vor ocupa de organizarea procesului electoral „își vor îndeplini atribuțiile și competențele cu echidistanță, transparență și legalitate deplină”, pentru ca românii „să își exercite votul liber și în siguranță publică, așa cum s-a întâmplat și la primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurat în urmă cu câteva zile”.

Chiar dacă este doar un mandat interimar, Guvernul va menține dialogul cu partenerii sociali, investitorii și partenerii externi ai României, se mai spune în comunicat.

„România este și trebuie să rămână o democrație rezilientă, o țară ale cărei obiective de dezvoltare rămân ancorate în valorile euro-atlantice”, a afirmat Cătălin Predoiu, premier interimar.

Ce se întâmplă cu Guvernul și care este procedura, în explainerul Europa Liberă de aici:

16:22 6.5.2025

Discuții în Cabinet, miercuri

Prima discuție a lui Cătălin Predoiu în calitate de premier interimar cu miniștrii din Cabinet este programată pentru miercuri, 7 mai, de la ora 09:00, anunță site-ul guvernului.

De altfel, același site a fost actualizat și anunță conducerea interimară a Cabinetului.

Site-ul gov.ro a fost actualizat marți, pe 6 mai.
Site-ul gov.ro a fost actualizat marți, pe 6 mai.
XS
SM
MD
LG