Îndepărtată, simbolică, strategică: Alaska intră în lumina reflectoarelor globale odată cu summitul Trump-Putin

O aeronavă militară în timpul unui exercițiu aviatic în Alaska (arhivă).

Pe 15 august, președintele SUA, Donald Trump, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, se vor întâlni în Alaska cu scopul declarat de a discuta încheierea războiului din Ucraina. Locul ales e singura variantă de a trece din Rusia direct în Statele Unite și transmite și un mesaj simbolic puternic.

Când a anunțat care va fi locul de desfășurare al summitului, Donald Trump a declarat că discuțiile sale cu Putin se vor concentra pe rezolvarea conflictului care durează de 45 de luni – cel mai mare din Europa de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial – printr-un compromis între Ucraina și Rusia cu privire la teritoriu.

„Vom recupera o parte din teritoriu și vom face unele schimburi”, le-a spus Trump reporterilor de la Casa Albă, pe 8 august. „Vor avea loc unele schimburi de teritorii în beneficiul ambelor părți”, a adăugat el.

Pentru Bill Courtney, fost diplomat american care a participat la negocierile din timpul Războiului Rece privind armamentul, geografia pare să fi fost principalul argument pentru alegerea Alaskăi.

Statul american se află la aproximativ aceeași distanță de Washington și Moscova, o conveniență logistică căutată odată – dar rar găsită – în summiturile dintre SUA și Uniunea Sovietică, spune el.

„De fapt, Alaska oferă ocazia de a avea ceva care pare a fi la jumătatea distanței între Moscova și Washington”, a declarat Courtney pentru RFE/RL. „Putin și Trump fac călătorii care sunt comparabile în materie de timp”.

Pentru Putin, locul summitului reprezintă o victorie subtilă, dar semnificativă, potrivit lui Matthew Schmidt, profesor de securitate internă și afaceri internaționale la Universitatea din New Haven.

Mass-media rusă, spune Schmidt, a lăudat alegerea de a organiza summitul într-un loc care a fost odată teritoriu rus, până când a fost vândut Statelor Unite, în 1867, pentru 7,2 milioane de dolari.

Your browser doesn’t support HTML5

„Recucerirea Alaskăi”: cum vede presa pro-Kremlin summitul Trump-Putin

Securitatea este un alt aspect important, potrivit lui Troy Bouffard, profesor de securitate arctică la Universitatea Alaska Fairbanks. Alaska ocupă locul 48 din cele 50 de state ale SUA în ceea ce privește populația, cu aproximativ 730.000 de locuitori. Asta înseamnă mai puține probleme de securitate decât în majoritatea locurilor din Statele Unite continentale.

Puțin populată, Alaska are mai puține probleme de securitate decât majoritatea locurilor din SUA.

Anchorage, cel mai mare oraș al statului, cu 250.000 de locuitori și o posibilă locație pentru summit, dispune de o logistică de primă clasă, afirmă el. De asemenea, este susținut de baza militară Elmendorf-Richardson, care găzduiește mii de membri activi ai forțelor aeriene și armatei americane.

„Nu este deloc dificil să se blochezi rutele, străzile și clădirile din Anchorage”, spune Bouffard.

Vladimir Putin este extrem de nepopular în Statele Unite, un sondaj Pew Research publicat în iunie arătând că 84% dintre americani au puțină sau deloc încredere în liderul de la Kremlin că va lua deciziile corecte în afacerile mondiale.

E de remarcat că organizarea summitului într-o țară terță ar fi fost complicată de acuzațiile de crime de război aduse lui Vladimir Putin de către Curtea Penală Internațională (CPI).

Statele membre ale CPI – în număr de 125 – sunt obligate să îl aresteze pe Putin dacă acesta pune piciorul pe teritoriul lor sau se află în vreo aeronavă în spațiul lor aerian. Statele Unite nu sunt semnatare ale CPI, dar o întâlnire la Washington ar fi reprezentat o sfidare mult prea apăsată la adresa Ucrainei și a europenilor.

Imaginea lui Putin în Statele Unite „e rea, dar ar fi cu adevărat foarte proastă dacă ar încerca să facă acest lucru în [Washington] D.C.”, crede Bouffard.

Zeci de milioane de americani locuiesc la câteva ore distanță cu mașina de capitala SUA, ceea ce le-ar permite celor care se opun lui Putin și războiului său din Ucraina să organizeze cu ușurință demonstrații de amploare la Washington împotriva unei astfel de vizite.

Pentru a ajunge în Alaska din statele continentale cele mai apropiate, cetățenii americani trebuie să traverseze mii de kilometri prin Canada. Zborurile interne către Alaska sunt printre cele mai scumpe din Statele Unite. Cu doar o săptămână înainte, ar fi dificil să găsești bilete de avion disponibile.

Bouffard a spus că se vorbește totuși despre adunarea protestatarilor de-a lungul drumurilor din Anchorage cu steaguri ucrainene sau cu afișe în culorile steagului ucrainean. Courtney spune că se așteaptă ca Putin să fie „învelit într-un cocon” de securitate a evita orice vedere a protestelor.

De la cooperare la rivalitate & confruntare

Alaska a ocupat întotdeauna un loc important în relațiile dintre Statele Unite și Rusia.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Alaska a fost o verigă vitală în programul Lend-Lease. Piloții sovietici preluau din Alaska avioane fabricate în SUA și le transportau peste strâmtoarea Bering către Rusia. Aproape 8.000 de avioane au parcurs ruta de la Nome, un oraș portuar din vestul Alaskăi, până în Rusia extrem orientală, apoi pe linia frontului din Rusia europeană.

După 1945, cooperarea a cedat locul confruntării.

În timpul Războiului Rece, Alaska a fost militarizată ca un bastion împotriva Moscovei, cu baze care găzduiau interceptori și stații radar. Astăzi, Alaska rămâne sediul celei mai mari flote de avioane de vânătoare avansate din America și este o piatră de temelie a rețelei sale de apărare antirachetă.

Îți mai recomandăm De ce liderul chinez Xi Jinping va privi cu mare atenție întâlnirea Trump-Putin din Alaska

Vechile tensiuni revin pe măsură ce concurența dintre marile puteri în regiunea arctică bogată în resurse se intensifică, determinată de topirea ghețarilor și de deschiderea rutelor de transport. În 2021, un comandant de rang înalt din Alaska a declarat că interceptările americane ale avioanelor rusești în apropierea sau în interiorul zonei de identificare a apărării aeriene din Alaska au atins recordul după perioada post-sovietică.

Bombardierele și avioanele de recunoaștere rusești încă sondează în mod regulat granița, cea mai recentă incursiune de acest fel având loc pe 22 iulie, a cincea din acest an. Unii oficiali americani fac acum presiuni pentru restabilirea facilităților militare din timpul Războiului Rece pe lanțul insular Aleutian din Alaska, pentru a contracara prezența militară crescândă a Rusiei și Chinei în Strâmtoarea Bering și în regiune.

În efortul său potențial de a-l câștiga pe Trump, Putin s-ar putea concentra pe Alaska ca locație care leagă Rusia și Statele Unite. Iuri Ușakov, senior adviser pentru politica externă al Kremlinului, a numit Alaska o „locație simbolică” care reflectă frontiera arctică comună a celor două țări.

„Rusia și Statele Unite sunt vecini apropiați, au graniță comună”, a spus Ușakov într-o declarație video.

Indiferent dacă summitul va aduce sau nu progrese reale în ceea ce privește pacea, pentru Alaska va fi un moment rar în lumina reflectoarelor globale.

articol preluat de la rferl.org

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.