„AEP respinge cu fermitate acuzațiile aduse de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în legătură cu integritatea procesului electoral și atenționează că lansarea în spațiul public internațional a acestor acuze nefondate, de rea-credință, fără nici o probă sau dovadă, reprezintă un atac la stabilitatea instituțiilor - cheie ale statului român”, a transmis, joi, 22 mai, Autoritatea Electorală Permanentă.
Instituția a prezentat mai multe „explicații tehnice care desființează argumentele false prezentate de partidul AUR”, precizează instituția, care reamintește că liderul formațiunii politice „a admis în primă fază validitatea procesului electoral.”
În primul rând, AEP menționează că din afirmațiile vehiculate de AUR reies că și-ar dori verificarea CNP-urilor alegătorilor, însă acest lucru nu este permis de legislație.
Autoritatea menționează însă, că în ziua votului, 18 mai, un reprezentant al formațiunii a avut acces neîngrădit la operațiunile efectuate de Biroul Electoral Central (BEC) și la sistemele informatice și a verificat concordanța bazelor de date cu cele publicate în platforma de prezență la vot, în privința prezenței la urne cât și a centralizării proceselor verbale.
AEP menționează că au fost respectați și pașii privind centralizarea informatică a proceselor verbale, iar Sistemul informatic de monitorizarea a prezenței la vot și prevenire a votului ilegal a asigurat, printr-o aplicație (ADV) preluarea datelor alegătorilor conform programului de votare stabilit.
Îți mai recomandăm Nicușor Dan a fost validat de Curtea Constituțională în funcția de președinte. Cererea lui George Simion de anulare a alegerilor, respinsăDatele cu caracter personal sunt stocate de către compartimente de specialitate ale AEP și STS, a mai precizat instituția. AEP i-a îndemnat pe alegători să se informeze din surse oficicale pentru a evita speculații cu privire la integritatea procesului de vot.
De asemenea sistemul de vot respectă standardele necesare, mai spune AEP, iar „instituțiile implicate în organizarea procesului electoral din anul 2025 au luat toate măsurile pentru a asigura desfășurarea unor alegeri libere și corecte, fapt confirmat și de lipsa sesizărilor cu privire la incidente de tipul celor care ar fi putut denatura rezultatul scrutinului”.
Totodată, datele oficiale ale birourilor electorale arată că nu au fost depuse contestații privind rezultatul sufragiului, lucru constatat și în rapoartele observatorilor internaționali ai votării, din țară și străinătate, adaugă instituția.
„AEP atrage atenția că informațiile false lansate în spațiul public au doar obiectivul de a submina încrederea cetățenilor în instituțiile statului, fiind răspândite în mod iresponsabil chiar și în absența oricăror probe”, a conchis AEP.
Îți mai recomandăm Ilie Bolojan, la predarea mandatului interimar: Românii merită mai mult respect, indiferent de opțiuni. Să reunim „Româniile” noastreLiderul AUR, George Simion, a depus o contestație la Curtea Constituțională a României (CCR), în care a cerut anularea alegerilor. Judecătorii Curții au respins-o pe 22 mai și, în aceeași zi, au validat rezultat alegerilor prezidențiale, în urma cărora Nicușor Dan a fost ales noul președinte al României.
El l-a învins în cursa electorală pe George Simion, cu o diferență de peste 800.000 de voturi, obținând 53,60% din sufragii, față de 46,4% obținute de către contracandidatul său.
STS: Sistemele informatice au îndeplinit toate condițiile necesare
La rândul său, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis încă de miercuri, 21 mai, un comunicat în care a precizat că „aplicațiile și sistemele informatice au fost dezvoltate conform specificațiilor Autorității Electorale Permanente (AEP), verificate și testate de către AEP, coordonatorul organizării alegerilor, și au îndeplinit toate condițiile legislative, tehnice și operaționale”.
„Sistemele informatice au avut disponibilitate 100% pe întreaga durată de desfășurare a procesului electoral și pe timpul operațiunilor la închiderea secțiilor. Informațiile apărute referitoare la indisponibilitatea sistemelor informatice pentru 30 de minute sunt incorecte”, a adăugat instituția.
STS a dezmințit posibilitatea votului dublu, adică posibilitatea ca o persoană să voteze de două ori, întrucât în momentul în care CNP-ul unei persoane este validat de două ori, în țară ori în străinătate, se primește notificare automatizată de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), imposibil de dezactivat de către cineva.
Pe de altă parte, STS spune că nu are atribuții „în validarea voturilor sau în procesul decizional electoral, nu modifică și nu poate modifica rezultatele și STS oferă suport tehnic securizat”.
În cazul în care tabletele au rămas offline (fără internet) datele au fost preluate în sistem la restabilirea conexiunii și inclusiv alertele sunt și ele active. Aproximativ 12.000 de voturi de CNP-uri au fost verificate offline, potrivit STS.
Instituția a mai precizat că este un partener tehnic neutru și transparent în privința alegerilor, „sprijinind buna desfășurare a alegerilor prin tehnologie sigură”.
Îți mai recomandăm Campania electorală pentru turul II, cea mai scumpă din istorie. Cei mai mulți bani au ajuns la Realitatea TV, de la George SimionEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.