Dezvoltatorii imobiliari din România încearcă să contracareze scăderea vânzărilor cauzată de creșterea TVA la 21% pentru locuințe, aplicată de la 1 august. Pentru a menține interesul clienților, unii aleg să suporte o parte din majorarea taxei, notează Știrile ProTV.
În luna iulie, vânzările de locuințe au înregistrat o creștere semnificativă de 30% față de iunie, conform Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Bucureștiul a condus clasamentul, în timp ce Teleorman a avut cele mai puține tranzacții. Creșterea a fost impulsionată de graba cumpărătorilor de a achiziționa înainte de majorarea TVA, iar unii dezvoltatori au raportat vânzări record, cu creșteri de până la 400-500% față de media lunilor anterioare.
După această explozie, specialiștii anticipează un recul al pieței și o reorientare a clienților către apartamentele din blocurile vechi. Acestea includ nu doar construcțiile din anii '70-'80, ci și locuințe mai noi, de după 2010 sau 2015, aflate la revânzare. Avantajul acestor apartamente este taxa mai mică, de 1% sau 3% din valoarea tranzacției.
Citește mai mult pe Știrile ProTV.
Îți mai recomandăm Lista modificărilor fiscale care te-ar putea afecta de la 1 augustEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.