Şeful Secției de Neurochirurgie de la „Bagdasar-Arseni” şi managerul Institutului de Neurologie, sub control judiciar pentru mită

Procurorii DNA au pus sub control judiciar doi medici neurochirurgi pentru luare și dare de mita

Profesorul Radu Mircea Gorgan, șeful Clinicii Neurochirurgie de la Spitalul „Bagdasar Arseni” București și Corneliu Toader, managerul Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, au fost plasați sub control judiciar de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru luare, respectiv dare de mită.

Potrivit DNA, Radu Gorgan, medic neurochirurg, șef Secţie Neurochirurgie IV Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, este acuzat de săvârșirea a două infracţiuni luare de mită, din care una în formă continuată.

Radu Gorgan este profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie (U.M.F.) „Carol Davila” din Bucureşti și șeful disciplinei „Neurochirurgie” la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” București”

La rândul său, Corneliu Toader, medic neurochirurg, în calitate de manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti şi Conferenţiar universitar în cadrul U.M.F. „Carol Davila”, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Cei doi nu au putut fi contactați până la ora publicării acestei știri pentru a comenta acuzațiile.

Potrivit DNA, în perioada 23 septembrie 2024-3 martie 2025, Mircea Gorgan ar fi primit „în mod direct, de 89 de ori, sume de bani cuprinse între 200 de lei și 1.000 de euro (în total peste 25.000 de euro), de la mai mulți pacienți sau aparținători ai acestora”.

Medicul ar fi cerut bani pentru efectuarea ori dispunerea efectuării de intervenții chirurgicale, efectuarea ori dispunerea efectuării de servicii medicale, dispunerea efectuării unor investigații medicale, efectuarea ori dispunerea efectuării de consultații medicale de specialitate, efectuarea ori dispunerea efectuării de prescrieri medicale, dispunerea internării în cadrul Secţiei IV Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”.

DNA mai acuză că, pe 28 noiembrie 2024, când a fost scos la concurs un post de profesor universitar în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie (U.M.F.) „Carol Davila” din Bucureşti, Gorgan ar fi pretins de la Corneliu Toader – despre care știa că este manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti – „angajarea preferențială a unei persoane pe un post de farmacist în cadrul Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti.”

Medicul ar fi făcut acest lucru pentru că, la rândul lui, Corneliu Toader voia să fie favorizat pentru postul scos la concurs prin stabilirea nominală şi transmiterea componenţei comisiei de concurs către factorii decidenţi din cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie (U.M.F.) „Carol Davila” din Bucureşti.

Cât se află sub control judiciar – măsură care poate fi contestată în instanță – cei doi medici trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României, să nu exercite profesia de cadru didactic în instituţiile din sistemul de învăţământ medical de stat și să nu exercite profesia de medic în instituţiile din sistemul public medical de stat, respectiv să nu exercite activităţi de conducere/management în instituţiile din sistemul public medical de stat.

Europa Liberă a solicitat un punct de vedere atât de la cei doi medici vizați, cât și de la Universitatea de Medicină din București, dar până la publicarea acestui articol răspunsul nu a venit

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI