În dimineața interviului programat al Europei Libere (RFE / RL) cu arhivista Oleksandra Buzko, telefonul ei sună fără răspuns.
Mai târziu în cursul zilei, când în sfârșit ne conectăm, Buzko explică faptul că a dormit în timp ce suna alarma de bombardament, după ce a lucrat până târziu în noapte. „Corpul meu refuză să mă mai asculte”, spune ea. „Sunt atât de epuizată.”
Echipa Departamentului arheologic al Academiei Naționale de Științe din Ucraina, care scanează materialele documentare. De la stânga la dreapta, Tamara Kutsaieva, Halyna Stanytsina și Oleksandra Buzko. (Fotografie oferită de Nika Havrysh).
Buzko conduce o echipă de trei femei, de la Arhiva Institutului de Arheologie al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei din Kiev, care se luptă să transpună în mediul online patrimoniul vizual al institutului lor, ca nu cumva să se întâmple ceva de neconceput.
„Trebuie să scanăm, să scanăm, să scanăm pentru a salva acele materiale, pentru că nu știm dacă mâine o rachetă nu va distruge arhiva și materialele acesteia”, spune ea.
Țărani ucraineni din regiunea Kiev, la sfârșitul anilor 1800 sau începutul anilor 1900.
Proiectul pe care îl pun în operă cele trei femei se numește „Depozitarea memoriei digitale” și se bazează pe materiale fizice aflate în arhivă, inclusiv mii de fotografii din patrimoniul personal al arheologilor ucraineni, care nu au fost niciodată digitalizate.
Multe dintre fotografii prezintă detalii obscure ale săpăturilor de cercetare, dar altele sunt portrete uimitoare ale sătenilor ucraineni și ale vieții de stradă, realizate în timpul expedițiilor din secolele al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Halyna Stanytsina, în timp ce lucrează în arhiva din Kiev. (Fotografie oferită de Nika Havrysh).
„Când mă uit prin aceste imagini ale oamenilor, îmi creează sentimente atât de puternice”, spune Buzko despre munca ei de a răsfoi printuri și negative ale compatrioților ei decedați de mult. „Am 39 de ani și generația mea nu a fost prea fană (a culturii tradiționale ucrainene, n.r.). Pentru noi era văzută ca fiind puțin rurală, nu a fost niciodată la modă.”
Case de la țară, din Ucraina, de la finalul anilor 1800 sau începutul anilor 1900.
Imaginile cu ucraineni purtând portul lor național în timp ce trăiau sub conducerea Rusiei țariste capătă o nouă forță astăzi, în contextul invaziei rusești în desfășurare. Buzko spune că este adesea copleșită de afecțiune pentru strămoșii ei fotografiați care, prin muncă și tradiție, au pus bazele Ucrainei moderne. „Îi iubesc atât de mult”, spune Buzko.
Un portret al unui bărbat din vestul Ucrainei, realizat în jurul anului 1900.
Proiectul Arhiva Memoriei Digitale a început în timpul pandemiei, după ce Buzko și colegul ei, Volodymyr Mysak, au avut ideea de a face disponibile online prețioasele colecții ale institutului lor, în loc să le lase să rămână zestrea prăfuită a câtorva cercetători cu permise de vizitator pentru arhiva din Kiev.
O ceremonie de nuntă imortalizată într-o gravură găsită în arhiva personală a lui Fedir Vovk.
Buzko a reușit să obțină scanere și un buget mic de la sponsori, incluzând o bancă austriacă, în timp ce Mysak a lucrat la realizarea unui site web. În 2023, Mysak a fost înrolat în armată, dar intră în contact frecvent pentru a oferi sfaturi și a se ține la curent cu progresele înregistrate.
Bărbați neidentificați, surprinși într-o fotografie care făcea parte din arhiva personală a arheologului ucrainean Fedir Vovk.
Buzko și echipa ei au un generator care permite funcționarea scanerelor chiar și în timpul penelor de curent, iar femeile lucrează printre alerte de raid aerian care întrerup frecvent viața publică din Kiev.
„Când sunt studenți în arhivă, desigur, îi duc la adăpostul antiaerian pentru că sunt responsabilă pentru ei”, spune arhivista. „Dar pentru colegii mei, este propria lor decizie.”
Peisaj rural, în provincia Volâni a Ucrainei în 1909.
Buzko spune că științele sunt în prezent, în Ucraina, „însetate” de fonduri, deoarece cea mai mare parte a fondurilor publice este destinată efortului de război al țării. Echipa ei, spune ea, „face un fel de voluntariat”.
Femei și fete, îmbrăcate, posibil, pentru a sărbători o nuntă, în regiunea Pavlohrad din Ucraina, în 1909.
Buzko a părăsit Ucraina la scurt timp după invazia la scară largă împreună cu fiul ei adolescent, dar amândoi au decis în cele din urmă să se întoarcă.
„Fiul meu lucrează deja într-o industrie strategică care sprijină armata, iar eu lucrez cu această moștenire digitală”, spune ea. „Așa că simt că, într-un fel, este datoria noastră.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.