Agenția germană de spionaj: AfD este partid extremist și o amenințare la adresa democrației. SUA critică decizia

Un poster cu Alice Weidel, co-liderul al Alternativei pentru Germania (AfD), în unei șepci cu mesajul „Make Duisburg great again”, în orașul Duisburg din vestul Germaniei, în timpul campaniei electorale pentru alegerile federale din februarie 2025.

Principala agenție de spionaj din Germania a început de vineri să catalogheze AfD, o formațiune de extremă dreapta, ca partid extremist. Noua clasificare are câteva efecte directe, unul dintre ele: partidul va avea șanse mici de a obține posturi-cheie în comisii parlamentare.

Agenția de informații interne a Germaniei (BfV) a clasificat vineri formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) drept o entitate extremistă care amenință democrația, o măsură care îi permite să monitorizeze mai bine partidul.

AfD, care s-a clasat pe locul al doilea în alegerile federale din februarie și care în prezent conduce în mai multe sondaje de opinie, a condamnat decizia.

Ambii lideri ai AfD, Alice Weidel și Tino Chrupalla, au spus că decizia a fost „în mod clar motivată politic” și că reprezintă „o lovitură dură pentru democrația germană”.

Constatarea agenției BfV se bazează pe un raport de 1.100 de pagini, în care agenția de spionaj afirmă că AfD este rasistă și antimusulmană.

Prin acest comportament, AfD „devalorizează segmente întregi ale populației din Germania și le încalcă demnitatea umană”, stârnind în societate „temeri iraționale și ostilitate față de acestea”, a afirmat agenția de informații interne într-un comunicat.

Mai mult, agenția de spionaj spune că Alternativa pentru Germania nu consideră cetățenii cu un „trecut migrator din țări predominant musulmane” drept membri egali ai poporului german.

Your browser doesn’t support HTML5

Migranții, în prim planul alegerilor din Germania, după atacurile comise de suspecți afgani

Critici ale administrației Trump

Secretarul de stat american Marco Rubio a criticat vineri măsura Berlinului de a cataloga AfD ca partid extremist.

„Germania tocmai a acordat agenției sale de spionaj noi puteri pentru a supraveghea opoziția. Asta nu este democrație - este tiranie deghizată”, a scris Rubio, pe X.

„Ceea ce este cu adevărat extremist nu este popularul AfD - care s-a clasat pe locul al doilea în recentele alegeri - ci mai degrabă politicile mortale de imigrație la granițe deschise ale establishmentului, cărora AfD li se opune. Germania ar trebui să schimbe cursul”, a mai spus oficialul american.

Într-un răspuns direct la acest mesaj, Ministerul Afacerilor Externe ale Germaniei i-a transmis lui Marco Rubio că „e democrație”.

„Această decizie este rezultatul unei investigații aprofundate și independente pentru a ne proteja Constituția și statul de drept. Instanțele independente sunt cele care vor avea ultimul cuvânt. Am învățat din istoria noastră că extremismul de dreapta trebuie să fie oprit”, a afirmat diplomația germană.

Îți mai recomandăm Friedrich Merz vizează „independența” europeană față de SUA

Efectele directe ale deciziei

Noua clasificare a partidului va permite autorităților să sporească supravegherea partidului, inclusiv prin recrutarea de informatori confidențiali și interceptarea comunicațiilor.

De asemenea, clasificarea ar putea împiedica capacitatea partidului de a atrage membri, în timp ce finanțarea publică ar putea fi în pericol.

Un alt efect este acela că AfD ar putea să nu mai primească posturi-cheie în comisiile parlamentare, însă nu există un consens.

Unii politicieni din noua coaliție de guvernare, condusă de Friedrich Merz, consideră că AfD ar trebui tratat ca orice partid obișnuit de opoziție în procedurile parlamentare, argumentând că această abordare va împiedica partidul extremist să adopte un discurs de „victimă”.

De asemenea, clasificarea ar putea relansa încercările de a interzice AfD, însă cancelarul demisionar al Germaniei, social-democratul Olaf Scholz, a recomandat autorităților să nu se grăbească să interzică AfD.

Totodată, analiștii politici au afirmat că decizia BfV riscă să alimenteze și mai mult sprijinul pentru partid.

La alegerile federale din februarie 2025, AfD s-a clasat pe locul al doilea, cu 20,8% din voturi, obținând astfel un număr record de 152 de locuri în parlamentul cu 630 de locuri.

Îți mai recomandăm Noul guvern din Germania. Coaliția promite relansarea economiei și înăsprirea politicii privind migrația

Știre scrisă cu sprijinul relatării Reuters.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.