Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri 96 de decrete de pensionare a unor magistraţi - judecători și procurori. Cei mai mulți vor ieși la pensie pe 1 august, dar sunt și magistrați care urmează să se pensioneze de la 1 septembrie.
Preşedintele a fost acuzat de Consiliul Superior al Magistraturii că a creat un blocaj în derularea procedurilor de numiri şi pensionări ale judecătorilor, prin întârzierea nejustificată a semnării decretelor de pensionare/numire.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) i-a transmis pe 7 iulie o scrisoare deschisă președintelui, în care cerea deblocarea urgentă a peste 50 de decrete de pensionare și numire a unor judecători și spunea că refuzul președintelui de a semna aceste decrete fără nicio justificare a generat un blocaj „inexplicabil” în funcționarea instanțelor.
„În concret, în această perioadă au fost comunicate Administrației Preziențiale 29 de propuneri de eliberare din funcţia de judecător şi 22 propuneri de numire în această funcţie”, spunea CSM, doar într-un singur caz fiind semnat de Cotroceni decretul de eliberare din funcție, pentru un judecător de 70 de ani - vârstă maximă până la care este permisă practicarea profesiei.
În toate celelelalte situații, procedurile de numire și eliberare din funcție nu au fost finalizate în vreun fel, „iar acest fapt este inexplicabil, nefiind oferit vreun argument din partea Administrației Prezidențiale, care să-l justifice”, spunea CSM, care i-a cerut și ministrului Justiției, avocatul Radu Marinescu, sprijin instituțional „pentru rezolvarea cu celeritate a acestei situații”.
CSM mai spunea că tergiversarea, fără nicio explicație, a acestor proceduri generează consecințe negative în activitatea instanțelor, întrucât judecătorii pentru care s-a propus eliberarea din funcție nu mai pot participa la ședințele de judecată, iar până la eliberarea din funcție posturile acestora nu pot fi ocupate de alți judecători, ceea ce perturbă semnificativ procedurile judiciare.
În replică, Nicuşor Dan a afirmat, pe 14 iulie, că este unul din politicienii care chiar înţeleg problemele cu care se confruntă sistemul judiciar, de aceea a cerut Consilului Superior al Magistraturii să-l considere un partener și a spus, cu privire la cererile de pensionare ale unor magistrați – și nu doar judecători, cum spunea CSM – că sunt incomplete.
Într-o conferință de presă susținută pe 30 iulie, președintele a anunțat că va semna decretele de pensionare, însă a cerut CSM mai multă predictibilitate. El a criticat „debandada” de la CSM și a spus că unele cereri erau incomplete, 70% dintre cele 76 de cereri de pensionare, câte a primit în total, neindicând nici măcar o dată precisă de pensionare.
„Doi dintre magistraţi şi-au retras cererile şi au decis să rămână în profesie, în două dintre cereri magistraţii spun că nu s-ar pensiona dacă ar fi siguri că nu va fi tot acest tăvălug de informaţii privind situaţia lor la pensie.
Intenţionez să vorbesc cu ei la telefon să îi conving să rămână. Analiza este finalizată pe cele 74 dosare rămase, vor fi publicate vineri după-amiază în Monitorul Oficial. Magistraţii care doresc să rămână şi s-au răzgândit pot să-mi scrie până vineri la amiază”, declara Nicușor Dan în urmă cu două zile.
Vineri, lista pensionărilor acceptate de președinte s-a ridicat la 96, din care 59 sunt cereri de judecători și 37 ale unor procurori.
Dacă datele comunicate de CSM în scrisoarea deschisă către președinte și cele comunicate de președinte în conferința de presă sunt corecte, înseamnă că, din cele 74 de dosare anunțate pe 10 iulie de președinte (adică 76, dar despre doi a a spus atunci că și-au retras cererile), Nicușor Dan a respins 15 dosare de pensionare pentru judecători.
Comunicatul de vineri al Administrației Prezidențiale nu spune nimic despre numirile solicitate în egală măsură de CSM, în contrapartidă cu pensionările, în scrisoarea sa deschisă, pentru a fluidiza funcționarea instanțelor.
Îți mai recomandăm Discuții la Cotroceni privind pensiile magistraților pe fondul tensiunilor între Consiliul Superior al Magistraturii și GuvernEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI