Președintele american Donald Trump a lansat un apel către Ucraina și Rusia să inițieze negocieri la nivel înalt pentru a încheia un acord de încetare a războiului. Declarația vine în urma unei întâlniri de trei ore, la Moscova, între emisarul Casei Albe, Steve Witkoff, și președintele rus Vladimir Putin.
„Sunt foarte aproape de un acord, iar acum ambele părți trebuie să se întâlnească la un nivel foarte înalt pentru a «finaliza» acordul”, a scris Trump pe rețeaua socială Truth Social, pe 25 aprilie, după ce a ajuns la Roma, pentru înmormântarea Papei Francisc.
Trump a spus că a fost „o zi bună” de negocieri după ce Witkoff s-a întâlnit cu Putin timp de aproximativ trei ore.
„Majoritatea punctelor principale sunt convenite. Opriți vărsarea de sânge acum. Vom fi oriunde este necesar pentru a ajuta la facilitarea încheierii acestui război brutal și lipsit de sens!”, a adăugat el.
Întâlnirea lui Witkoff cu Putin – a patra din ianuarie până acum – a avut loc pe fondul eforturilor intense ale administrației Trump de a pune capăt războiului total declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, precum și în contextul unei propuneri de pace care ar putea marca o schimbare semnificativă în politica SUA: recunoașterea pretențiilor Rusiei asupra Crimeei ucrainene.
Potrivit Kremlinului, discuțiile au fost „productive” și au apropiat pozițiile SUA și Rusiei în ceea ce privește conflictul din Ucraina.
Asistentul președintelui Federației Ruse pentru politică externă, Iuri Ușakov, care a participat la întâlnire, a precizat că în timpul negocierilor dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, pe 25 aprilie, s-a discutat inclusiv despre reluarea negocierilor directe între Moscova și Kiev.
Într-un interviu publicat pe 25 aprilie, Trump a declarat că „Crimeea va rămâne cu Rusia” și a cerut președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, să semneze imediat un acord amânat de mult timp, care ar acorda Statelor Unite acces la resursele minerale ale Ucrainei.
Președintele SUA, Donald Trump, afirmă că administrația sa urmărește oprirea cât mai rapidă a focului în Ucraina și semnarea unui acord de pace și, în acest scop, poartă negocieri atât cu Rusia, cât și cu Ucraina.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu acordat postului american CBS că Moscova este pregătită pentru un acord de pace, dar că anumite elemente necesită „coordonare”.
El nu a precizat despre ce elemente anume este vorba. Poziția oficială a Moscovei în prezent este că Ucraina trebuie să renunțe la Crimeea ocupată, la încă patru regiuni, să renunțe la aderarea la NATO și să accepte alte concesii.
În același timp, mai multe instituții media occidentale, citând surse, au scris că Rusia ar putea să își îndulcească cererile și, în special, să fie de acord cu oprirea conflictului pe actuala linie a frontului.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat pe 24 aprilie că, după întâlnirea de la Londra din 23 aprilie a reprezentanților Ucrainei, SUA și mai multor țări europene, a fost elaborat un nou document privind încetarea războiului.
Potrivit lui, acest document a fost transmis președintelui SUA, Donald Trump.
Zelenski a subliniat însă că în acordul de pace nu poate exista nimic care să contravină Constituției Ucrainei.
Your browser doesn’t support HTML5
„Crimeea este Ucraina”: Locuitorii Kievului reacționează la posibila recunoaștere de către SUA a pretențiilor Rusiei
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.