Sicriul Papei Francisc a fost mutat la Bazilica Sf. Petru pentru doliul public. Sâmbătă, doliu național în România

Your browser doesn’t support HTML5

Trupul Papei Francisc a fost dus, miercuri, în Bazilica Sfântul Petru pentru le a permite credincioșilor catolici să îi aducă un ultim omagiu înainte de funeraliile de sâmbătă, la care se așteaptă să participe zeci de lideri mondiali.

Actualizare 20:00 - Guvernul României va adopta în ședința de joi o hotărâre prin care va decreta zi de doliu național sâmbătă, 26 aprilie, atunci când vor avea loc funeraliile papei Francisc la Vatican.

„În memoria Sanctităţii Sale Papa Francisc, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu completările ulterioare, se declară ziua de 26 aprilie 2025 zi de doliu naţional pe teritoriul României”, prevede hotărârea de Guvern.

Toate instituțiile din România vor coborî drapelul României în bernă.

Actualizare 19:00 - Timp de trei zile, la Vatican, publicul va putea trece pe lângă corpul neînsuflețit al Papei Francisc:

  • miercuri - de la 11:00 până la miezul nopţii,
  • joi - de la 07:00 până la miezul nopţii,
  • vineri - de la 07:00 până la 19:00.

Zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi să îi aducă un omagiu final.

După decesul predecesorului său, Benedict al XVI-lea, pe 31 decembrie 2022, circa 200.000 de persoane s-au adunat în faţa rămăşiţelor sale înainte de funeraliile la care au participat circa 50.000 de credincioşi, potrivit Agerpres.

Actualizare 18:00 - Mii de credincioși au adus miercuri un ultim omagiu în fața sicriului cu trupul Papei Francisc, sub tavanul aurit al bazilicii Sfântul Petru, înaintea funeraliilor de sâmbătă, care vor avea loc în prezenţa a numeroşi şefi de stat, transmite AFP.

În timp ce corul intona psalmi în latină, procesiunea a traversat Piazza Santa Marta și Piazza Protomartirilor Romani, înainte să ajungă în Piața Sfântul Petru, unde mii de oameni așteptau cortegiul.

Un moment din timpul slujbei din Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, miercuri, 23 aprilie 2025.

Sicriul în care se află trupul pontifului argentinian a fost transferat miercuri dimineaţă din modesta capelă a reşedinţei Santa Marta, unde a locuit de la alegerea sa din 2013 şi până la moarte, în grandioasa bazilică a cărei cupolă a fost concepută de Michelangelo.

Sicriul a fost așezat în fața altarului mare al bazilicii, acoperit de baldachinul monumental din bronz realizat de Bernini, o capodoperă a artei baroce, restaurată recent.

În sicriu, papa poartă o mitră albă şi casulă roşie, iar în mâini are un rozariu.

După slujbă, pelerinii au primit acces în bazilică și au început să treacă prin fața catafalcului, ca să-și ia rămas-bun de la Pontiful argentinian.

Mii de credincioși stăteau la rând pe străduțele laterale încă din zori, emoționați și nerăbdători să-și arate prețuirea față de Papa Francisc.

Actualizare 10.45. Sicriul în care se află trupul neînsuflețit al fostului Papă a ajuns în Piața Sfântul Petru din Roma. Urmează o slujbă religioasă înainte ca publicul să poată intra în biserică pentru a-și lua rămas bun.

Your browser doesn’t support HTML5

VIDEO | Procesiune - sicriul în care este trupul Papei Francisc a fost dus în Bazilica Sf. Petru

Papa Francisc a murit luni la vârsta de 88 de ani în urma unui accident vascular cerebral şi a unui stop cardiac, punând capăt unui mandat de 12 ani la conducerea Bisericii Catolice.

Slujba de înmormântare va avea loc pe 26 aprilie în aer liber, în Piața Sfântul Petru, și urmează să fie oficiată de decanul Colegiului cardinalilor, Giovanni Battista Re, în vârstă de 91 de ani. Se așteaptă ca la slujbă să participe zeci de mii de persoane.

Președintele SUA, Donald Trump, care s-a confruntat în repetate rânduri cu papa pe tema imigrației, va participa la funeralii, alături de soția sa, Melania.

Lideri din Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Ucraina, România, instituții UE şi ţara natală a lui Francisc, Argentina, au confirmat deja prezența la funeralii.

Conclavul va avea loc peste două săptămâni

Francisc a cerut să fie înmormântat în Santa Maria Maggiore din Roma, o bazilică romană de care era deosebit de atașat, și nu în Basilica Sfântul Petru, unde sunt înmormântați mulți dintre predecesorii săi.

Marți, Vaticanul a difuzat imagini cu papa îmbrăcat în veșmintele sale, ținând în mână un rozariu, cu gărzile elvețiene în picioare lângă sicriul său. Demnitari, inclusiv președintele italian Sergio Mattarella şi lideri evrei italieni, au venit să aducă un ultim omagiu.

Trupul neînsuflețit al Papei Francisc în capela sa privată de la Vatican, 21 aprilie 2025.

Aproximativ 60 de cardinali s-au reunit marţi pentru a decide planurile funerare, fiind planificate mai multe întâlniri în zilele următoare cu privire la alte chestiuni urgente.

Conclavul, adunarea cardinalilor care urmează să desemneze noul Papă, nu este aşteptat să înceapă mai repede de 6 mai, scrie Reuters.

Deocamdată nu există un candidat clar sau favorit care să îi urmeze lui Francisc.

Între timp, în perioada cunoscută sub numele de „sede vacante” pentru Biserica Catolică mondială, un cardinal cunoscut sub numele de camerlengo (şambelan), irlandezo-americanul Kevin Farrell, este însărcinat cu conducerea activităților curente ale bisericii.

Îți mai recomandăm Moartea Papei Francisc | Ce se întâmplă miercuri la Vatican. Cine ar putea fi următorul papă și cum va fi el ales

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.