Uniunea Europeană finanțează exploatarea de pământuri rare din România

Exploatarea pământurilor rare este finanțată de Uniunea Europeană.

La începutul anului, Comisia Europeană a anunțat că va finanța 47 de proiecte de minerit pentru materiale critice, în 13 state membre. România este printre ele, iar unele proiecte au început deja.

România are trei proiecte în domeniul pământurilor rare, pentru care Uniunea dă în total 615 milioane de euro. Banii merg pentru o explotare de grafit, la Baia de Fier, în Gorj, dar și pentru o carieră de magneziu, la Budureasa, în Bihor și o exploatare de cupru, la Rovina, în Hunedoara, scrie ȘtirileProTv.ro

Teoretic, din acest moment, toate cele trei investiții, una a statului și două private, devin proiecte strategice și ar trebui privite ca atare la nivel național și european.

„România e considerat un stat cheie”, a declarat pentru jurnaliștii de la România de iubesc! Stephane Sejourne, comisar european, vicepreședinte Comisia pentru strategie industrială:

La rândul său, Bogdan Ivan, ministrul Economiei, spun că „odată declarate aceste proiecte strategice pentru întreaga Uniune Europeană, înseamnă că procedurile de autorizare sunt simplificate”.

Îți mai recomandăm Ce minerale critice și pământuri rare are România

La Baia de Fier, în județul Gorj, de pildă, se pregătește deja terenul pentru o mină de exploatare a grafitului, proiect finanțat cu bani europeni. Perimetrul aparține Salrom, Compania Națională a Sării.

În Baia de Fier, grafitul a fost exploatat intens în două perimetre miniere. 40.000 de tone din acest mineral erau produse annual, dar pe la sfârșitul anilor '90 exploatarea a fost catalogată ca fiind nerentabilă, așa că activitatea minieră a fost închisă.

În timp, grafitul a căpătat o importanță uriașă la nivel mondial pentru că este tot mai utilizat în construcția bateriilor, inclusiv pentru mașinile electrice, dar și pentru multe alte echipamente electrice sau aliaje superioare, necesare și pentru panouri solare.

Din grafit se poate obține grafen. Iar o tonă de grafen se vinde cu cel puțin 200.000 euro.

Grafenul este considerat materialul minune, fiind cel mai bun conductor de electricitate și căldură din lume. Este folosit în special în industria auto, pentru bateriile mașinilor electrice.

Citește mai multe pe ȘtirileProtv.ro

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI