Linkuri accesibilitate

Este George Simion pro-rus? Liderul AUR neagă, dar câteva declarații de-ale sale îl contrazic


George Simion a obținut 41% din voturile valabil exprimate ale românilor care s-au prezentat la urne pe 4 mai 2025. Al doilea tur al alegerilor prezidențiale e programat pe 18 mai.
George Simion a obținut 41% din voturile valabil exprimate ale românilor care s-au prezentat la urne pe 4 mai 2025. Al doilea tur al alegerilor prezidențiale e programat pe 18 mai.

Candidat clasat în turul I al alegerilor prezidențiale din 2025, George Simion a avut mai multe opinii care îl poziționează ca fiind pro-rus. Europa Liberă a ales cele mai importante cinci teme legate de Rusia despre care liderul AUR s-a pronunțat public de mai multe ori.

George Simion a negat de fiecare dată că are simpatii pro-Rusia.

Eticheta i-a fost pusă din cauza poziționării sale publice cu privire la pacea din Ucraina și ajutorarea acesteia ori respingerea în Parlament, de către partidul său și altele două, a legilor prin care România se poate apăra în eventualitatea unui atac aerian, indiferent de direcție.

Deși continuă să nege, declarațiile sale publice arată contrariul: președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) lansează pe multe subiecte din societate aceleași idei care vin de la Moscova.

Și sunt idei care străbat prin mai multe canale, care arată că aceste mesaje vin dinspre Rusia:

  1. Neutralitatea României & pacea din Ucraina;
  2. Încetarea ajutorului pe care România – împreună cu partenerii săi din UE și din NATO – îl acordă țării atacate de Rusia;
  3. Condiționarea ajutoarelor pe care România le acordă Chișinăului – candidatul AUR la prezidențiale spune că Republica Moldova ar trebui ajutată doar când va cere unirea;
  4. Respingerea în Parlament de către AUR a legii care permite României să doboare drone și a legii care prevede că, în cazul unui atac, trupele NATO pot fi comandate de armata română.
  5. Interdicția ca Simion să intre Ucraina și în Republica Moldova;

Neutralitatea României & pacea din Ucraina

De când a început războiul la scară largă al Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie 2022, George Simion a avut mai multe declarații prin care arăta că se opune furnizării de ajutor militar către Ucraina.

Ultima declarație a liderului AUR pe acest subiect a avut loc la dezbaterea din 8 mai, de la Euronews, când George Simion a declarat că, în privința ajutorării Ucrainei, va vota numai în concordanță cu interesul României „fără a prioritiza alte state”.

„Iar poziția noastră față de războiul de agresiune al Rusiei față de Ucraina, care deja durează de trei ani și nu merge nicăieri, este neutralitatea, nu escaladarea, nu alimentarea cu arme și alinierea perfectă la politica administrației Trump, a partenerului nostru strategic”, a spus Simion.

În caz că va ajunge președinte, poziția sa ar fi contrară cu cea a statului pe care îl va conduce – reprezentat acum prin președintele interimar Ilie Bolojan – care susține, la fel ca liderii europeni, că pacea din Ucraina trebuie să fie una justă și de durată.

Pozițiile sale sunt și mai tranșante în mediile în care se simte confortabil.

Pe 29 aprilie, într-un podcast al lui Florian Capsali, un susținător AUR și adept de teorii conspiraționiste, George Simion a declarat despre Ucraina că „este o creație sovietică”, iar războiul din Ucraina este „un război între ortodocși”. Sunt două idei lansate de la Kremlin și promovate intens în rândul pro-rușilor.

„Sigur că orice formulă de pace se va găsi va fi nedreaptă și injustă, însă este de preferat un armistițiu și o pace pentru următorii 30-50 de ani, decât o escaladare a conflictului”, a spus George Simion.

„Este nevoie să oprim acest război care nu duce niciunde. Un război foarte similar cu ce au pățit frații noștri basarabeni din Transnistria în 1992. Voi pleda pentru pace. Cu siguranță, nu vom aloca bani din bugetul țării și nu vom alimenta complexul militar-industrial, singurul care are de câștigat de pe urma continuării acestui război”, a mai spus George Simion în dialogul cu Florian Capsali.

În cei peste trei ani de când și-a lansat invazia în Ucraina, Vladimir Putin a criticat de mai multe ori sprijinul acordat de statele europene pentru armata ucraineană.

„Nu susțin sprijinul armat pentru Ucraina. Voi fi un președinte care va milita pentru pace și voi fi un mediator al păcii”, a declarat Simion pe 11 septembrie 2024 la Gândul.

De asemenea, pe 25 februarie, când Ilie Bolojan a chemat partidele parlamentare la Cotroceni pentru consultări în vederea pregătirii poziției României la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie, George Simion i-a cerut președintelui interimar să nu trimită trupe în Ucraina.

Declarația sa a fost tranșantă: „Niciun soldat român nu trebuie trimis în Ucraina”, chiar și în cazul în care vor fi forțe de menținerea a păcii.

În 2024, Simion a semnat pentru anularea acordului de securitate între România și Ucraina, acord parafat de președintele Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski la Washington.

În același interviu de la Gândul din septembrie 2024, Simion a spus că acordul nu intra în atribuțiile fostului președinte Klaus Iohannis, ci trebuia să treacă prin Parlamentul României.

Are interdicție să intre Ucraina și în Republica Moldova

George Simion a primit interdicție să intre timp de trei ani în Ucraina încă din 2023, iar Serviciul de Securitate al Ucrainei a explicat anul trecut pentru Europa Liberă că președintele partidului AUR derulează „activități sistematice antiucrainene”.

Kievul a mai spus că activitățile lui Simion „sunt contrare intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia”.

Iar de și mai mulți ani, Simion are interdicție să intre în Republica Moldova.

În mai 2015, înaintea unui protest care urma să fie organizat în capitala moldoveană, Simion a fost declarat de către autoritățile de la Chișinău persoană indezirabilă în Republica Moldova, pentru cinci ani, din motive de securitate națională.

Interdicția a tot fost prelungită de atunci, cel mai recent în urmă cu doi ani, până în 2028.

În 2023, Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării din Republica Moldova, a afirmat că Simion a fost expulzat în 2015 din cauza legăturilor cu serviciile secrete rusești, inclusiv în regiunea Cernăuți din Ucraina.

Liderul AUR a respins aceste acuzații de fiecare dată.

Simion a dat în judecată autoritățile de la Chișinău pentru a obține eliminarea interdicției, iar o instanță va examina cererea sa luni, pe 19 mai, după cel de-al doilea tur de scrutin în care poate deveni președintele României.

Fără ajutoare pentru Moldova

Cu toate că declară că este unionist și se numără printre inițiatorii mișcării „Basarabia e România”, care l-a consacrat, George Simion a spus de mai multe ori în ultimii ani că Moldova nu ar trebui ajutată de România.

La dezbaterea din 8 mai de la Euronews, întrebat dacă va acorda ajutoare Chișinăului dacă ar câștiga alegerile, George Simion a declarat că el a fost „persecutat pentru opiniile unioniste românești, de reîntregire națională de-a lungul vremii, de la Vladimir Voronin până la Igor Dodon”.

El afirmă că susține unirea cu moldovenii și i-a numit „niște bieți epigoni” pe cei care susțin Republica Moldova acum, dar în trecut îl criticau.

George Simion cere oprirea finanțărilor pentru „mafioții din R.Moldova”.
George Simion cere oprirea finanțărilor pentru „mafioții din R.Moldova”.

Însă, pe 29 aprilie, în podcastul de la Florian Capsali, Simion a declarat că „dacă cetățenii Republicii Moldova vor securitate, prosperitate, trebuie să ceară unirea cu România necondiționat”.

„Sunt unii la Chișinău care se îndestulează cu banii românești și cred că dacă stau cu fundul în două luntri lucruri o să meargă și așa. Nu merge. Și așa cazi în lac în momentul când te uiți și către o barcă și către cealaltă. Tocmai de aceea, eu am trimis niște mesaje cât se poate de coerente cu toată activitatea mea românească unionistă pe care am desfășurat-o până acum”, a spus Simion.

AUR a respins în Parlament legile care permit României să se apere în caz de atac

Alături de partidele exstremiste S.O.S. România și Partidul Oamenilor Tineri (POT), George Simion și colegii săi din AUR au votat împotriva legilor care permit României să se apere în cazul în care este atacată.

În luna februarie 2025, Parlamentul României adopta legile prin care permitea Armatei să doboare dronele care pătrund neautorizat în spațiul aerian al țării (așa cum s-a întâmplat de foarte multe ori cu dronele căzute în urma atacurilor Rusiei asupra Ucrainei) și legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul României.

După ce au fost adoptate de către majoritatea din Parlament, în luna martie, cele trei partide au atacat legile la Curtea Constituțională.

CCR a respins sesizarea partidelor extremiste pe 27 martie 2025, dar nici acum motivarea CCR nu a ajuns la comisiile de specialitate din parlament astfel încât să fie trimise pentru promulgare la Cotroceni.

Istoricul Cosmin Popa: Retorica de politica externă a domnului Simion se potrivește perfect cu obiectivele Moscovei

Istoricul Cosmin Popa, specializat în spațiul ex-sovietic, istoria Rusiei și a Războiului Rece, spune că toate aceste declarații și poziții publice ale candidatului AUR conturează un profil de pro-rus.

Istoricul spune că în discursurile lui George Simion din ultima perioadă au apărut și elemente ale doctrinei americane MAGA, susținută de președintele Donald Trump.

Cosmin Popa
Cosmin Popa

„În momentul de față George Simion se alimentează în egală măsură din cele două curente politice dominante și convergente în același timp. Unul este reprezentat de propaganda Kremlinului și al doilea este reprezentat de gândirea MAGA a regimului lui Donald Trump”, spune Cosmin Popa.

„De altfel, cele două sunt consonante în anumite privințe. Sigur că asta nu e decât o perioadă inițială, luna de miere a celor două tipuri de gândire populist-suveraniste, cu apetențe autoritariste. Despărțirea celor două curente va veni mai târziu și ea va fi destul de contondentă”, completează istoricul

El arată că, în privința păcii din Ucraina, George Simion are o poziționare similară Moscovei.

„Referitor la Ucraina, faptul că George Simion susține neutralitatea României în războiul din Ucraina este un fel de a spune că susține poziția Rusiei”, a spus Cosmin Popa.

În privința Republicii Moldova, istoricul spune că, atunci când declară că Republica Moldova trebuie să primească ajutoare condiționat, George Simion vulnerabilizează țara vecină.

„Judecând după antecedentele sale de susținător-manifest al Basarabiei și al ideii unirii, cred că faptul că dânsul propune ca Republica Moldova să primească din partea României ajutor doar în anumite condiții arată că dânsul este otil mai degrabă regimului politic de acolo. Ceea ce face ca, în momentul de față, Republica Moldova să fie mai degrabă amenințată de la Vest decât de la Est”, consideră Cosmin Popa.

Istoricul spune că pozițiile lui George Simion potrivit cărora Basarabia ar trebui să se unească neîntârziat cu România nu fac decât să deservească Moscova.

„Sigur că Moscova pregătește pentru Republica Moldova, pentru un viitor guvern prorus de la Chișinău și a o altă partitură, cea care se bazează pe revizionismul teritorial moldovenesc cu privire la celelalte teritorii din Moldova istorică, aflate acum în componența României”, spune Popa.

„Judecând din aceste perspective pe care le-am propus noi aici se poate spune că avem de-a face cu o potrivire perfectă a retoricii de politică externă a domnului Simion cu obiectivele Moscovei”, conchide Cosmin Popa.

Radu Carp: Cea mai puternică narațiune rusă este pacea

Radu Carp, profesor universitar de Facultatea de Științe Politice a Universității București, explică pentru Europa Liberă că narativele rusești sunt preluate de toate partidele populiste și extremiste din Europa.

„George Simion a înțeles perfect acest lucru. Cea mai puternică narațiune rusă este cuvântul pace. Este un cuvând moștenit din vocabularul totalitar și folosit de regimurile totalitare – URSS, Ceaușescu. La fel în cazul Ucrainei, războiul se poartă pentru pace, adică cei care aruncă bombe și rachete o fac în numele păcii. Domnul Simion a preluat acest limbaj, pentru că știe că cuvântul pace are un efect de sedare a electoratului”, spune Radu Carp.

George Simion și cei de la AUR consideră că ne înarmăm pentru că vrem să intrăm în război. Aici e partea cea mai absurdă situației.

Profesorul arată că propaganda a rusă prezintă războiul din Ucraina ca fiind o operațiune pentru pace.

„La fel făcea și Călin Georgescu, care vorbea de pace, Simion vorbește despre pace.”

„Dar George Simion nu reușeste să lege toate aceste narațiuni. El le folosește separat. De exemplu, cea precum anumiți lideri europeni ar vrea război și că acest război înseamnă trimiterea de trupe române în Ucraina. Românii se tem de război, nu au mai trăit așa ceva, iar ideea că cineva ar fi trimis pe front este îngrozitoare”, spune Radu Carp.

Profesorul spune că AUR și George Simion se folosesc de spaima românilor de război și distorsionează situația de fapt.

„Acolo unde s-a văzut cel mai clar că e pro-rus, a fost legat chestiunea legată de drone, pentru că ideea de bază este: ne înarmăm pentru a crea o protecție, pentru a nu da idei Federației Ruse. Ori George Simion și cei de la AUR consideră că ne înarmăm pentru că vrem să intrăm în război. Aici e partea cea mai absurdă situației”, explică Radu Carp.

Politologul subliniază că „este ca și în al Doilea Război Mondial, când Stalin spunea că Germania se înarmează că vrea război. Dar în momentul în care a izbucnit războiul, nu-i venea să creadă că Germania chiar a început războiul. Adică autorii acestor la narațiuni, ei înșiși sunt prinși într-o plasă care nu le mai permite să mai vadă realitatea”.

„E foarte interesant că domnul George Simion a fost întrebat de exemplu despre acest program ReArm Europe și nu știa detaliile, nu știa că prin acest plan nu se duc românii la război, ci dimpotrivă, se oferă bani din partea Uniunii Europene pentru a dezvolta industria de apărare”, conchide Radu Carp.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG