Linkuri accesibilitate

„Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup”. Este postarea lui George Simion o amenințare la adresa drepturilor politice ale românilor?


Candidatul AUR la președinția României, George Simion.
Candidatul AUR la președinția României, George Simion.

O postare a lui George Simion pe blogul personal intitulată „Ce mă fac cu voi?” a stârnit un val de reacții puternice în spațiul public românesc. Liderul AUR acuză alegătorii care nu îl votează de dispreț și prejudecăți față de simpatizanții săi. Și face nominalizări directe - de la mass media, la actori și oameni de afaceri care sunt suporterii contracandidatului său la Președinție, Nicușor Dan. Simion îndeamnă la respect reciproc, dar analiștii atrag atenția că vorba de o amenințare directă adresată oponenților săi.

Postarea lui George Simion, scrisă – după cum spune el – „ în zborul Ryanair Londra-București, după o zi încărcată în comunitatea românilor din Londra”, începe cu un mesaj prin care candidatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la președinția României își exprimă siguranța victoriei în turul II al alegerilor.

„Nu e aroganță! Nu e vorba despre mine absolut deloc în această candidatură, ci despre un popor român care s-a trezit și care nu mai reacționează deloc la stimulii de manipulare în masă la care a fost supus până în prezent”, scrie George Simion.

După care definește clar cui se adresează: se adresează celor care nu-l votează.

„Ce mă frământă acum e ce facem din 19 mai încolo cu voi. Care voi? O parte din cei care vă pretindeți educați, civilizați, europeni, dar dovediți exact contrariul(...) Sunteți exact ce îi acuzați pe votanții noștri/militanții noștri că sunt: subiectivi, cu ochelari de cal, rasiști, homofobi etc.”, spune Simion.

În expunerea lui de motive, acuză presa de părtinire- nominalizând direct G4media si Hotnews, oameni de cultură - îi ironizează pe Victor Rebengiuc și Mihai Șora, îl asemănă pe Cristian Tudor Popescu cu un om „îndrăcit” și îl acuză de rasism pe profesorul Adrian Papahagi.

Finalul postării sale este cel care a stârnit, însă cele mai multe reacții. Ultimele propoziții indică o schimbare a rolului constituțional al președintelui României democratice din demnitarul menit să mijlocească, să împace, să asculte și să pună în valoare toate vocile din societate, într-un lider menit să îi aducă pe toți la ordine.

„Eu trebuie, din 19 mai, să fiu și președintele vostru. Și abia asta mă neliniștește. Majoritatea sunteți colegii mei de generație / educație / aspirații. Dar nu știu ce voi face cu voi, păreți bezmetici, iraționali și total nedispuși că acceptați că lumea nu este doar cum o vedeți voi. Mai existăm și noi, ceilalți, pe aici.
Sper să mă ajutați să rezolv dilema:
nu Ce caut eu aici?
nu Eu cu cine votez?
Ci Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup”, a scris George Simion.

Simion și lupta cu adversarii politici și cu presa independentă

„Există un ton amenințător în mesajul domnului Simion, care se potrivește mai degrabă unui lider de galerie decât unui candidat la președinție”, crede Dan Duca, director editorial la Hotnews, una dintre publicațiile nominalizate direct de George Simion, ca fiind opozante lui.

Dan Duca subliniază că România a mai cunoscut declarații tensionate din partea unor politicieni, dar tonul actual este unul fără precedent.

„În ultimii 20 de ani am văzut mesaje cu tentă asemănătoare din partea politicienilor români. Haideți să ne amintim expresia lui Traian Băsescu, „«la țepe Piața Victoriei», dar niciodată nu au îmbrăcat totuși nuanța aceasta venită din partea unui partid cu manifestări extremiste”, susține el.

Declarația celebră a fostului președinte Traian Băsescu referitoare la „tragerea în țeapă” a corupților în Piața Victoriei a fost făcută în campania electorală din 2004, când candida la președinție din partea Alianței DA (PNL-PD) împotriva lui Adrian Năstase.
„La țepe, băieți, în Piața Victoriei” a fost sloganul de campanie al lui Traian Băsescu, iar expresia a fost foarte mediatizată și controversată, dar și eficientă în plan electoral – fiind percepută ca un semnal de rupere cu sistemul corupt și, cu siguranță, o metaforă.

Mesajul lui George Simion este însă foarte diferit de cel al președintelui atât de tranșant uneori, Traian Băsescu. El se adresează votanților care nu îl agreează cu întrebarea retorică „ce mă fac cu voi?”, după ce îi jignește, și anunță că îi va trata „individual”.

Nici un lider politic din România, nici măcar cei mai virulenți nu și-au permis să amenințe alegătorii adversarului. Comentarii neavenite sau discutabile, sigur, dar amenințări trimise „individual” fiecăruia, nu, remarcă comentatorii intervievați de Europa Liberă.

Iar presa independentă pare a fi o țintă predilectă a candidatului la președinția României, reamintim câștigătorul turului I din 4 mai 2024.

„Cu G4 (g4media.ro) are o problemă mai veche, legată de faptul că publicația a numit constant partidul său «extremist». Hotnews a intrat mai recent pe lista neagră sau în rândul lecturilor nepreferate ale domnului Simion – ceea ce nu e o problemă pentru presă, dar devine o problemă pentru colegii mei atunci când trebuie să-și desfășoare munca pe teren. «Mă mai căutați, vorbim după 19 mai. Până atunci, publicația voastră are accesul limitat» – și nu suntem singurii. Haideți să ne amintim că, în ziua alegerilor și în ultimele zile de campanie, au mai existat redacții care s-au confruntat cu un fel de blocadă. Mă refer la Antena 3CNN”, spune Dan Duca despre modul în care sunt tratați jurnaliștii de către George Simion.

Ce s-ar putea întâmpla concret cu cei nominalizați de el, în cazul în care George Simion ar câștiga alegerile de duminică, 18 mai?

„Nimic, într-un stat democratic”, crede Dan Duca. Dar, „într-un stat pe care domnul Simion îl poate creiona sau încearcă să-l creioneze altfel, probabil poate face destul de multe”.

„Dar pentru a asta ar avea nevoie de o majoritate în Parlament, instituții de forță și o altă societate românească” adaugă el.

Și trage concluzia: „sper că este doar un moment de tensiune al campaniei electorale, pe măsură ce se apropie momentul alegerilor. Și că, de fapt, nu acesta este planul lui Simion pentru România: un regim autoritar care să se răzbune pe adversarii politici, pe cei care nu îl susțin și pe cei care nu îi împărtășesc valorile”.

„Nu ne lăsăm intimidați de amenințările candidatului George Simion, un politician care folosește violența fizică și de limbaj pe post de armă politică fără să fi fost sancționat vreodată. Continuăm să apărăm valorile democratice, libertatea de exprimare și statul de drept, așa cum am făcut-o și în cazul altor atacuri. George Simion nu e primul politician care atacă presa liberă în lipsă de alte argumente. G4Media nu face nici un pas înapoi”, scrie redacția G4Media.

Analist:„Listele negre nu sunt istorie. Se întorc în 2025”

Analistul politic Sergiu Mișcoiu interpretează mesajul recent postat de George Simion drept o amenințare directă la adresa societății civile și spune că este un simptom al unui model politic cu accente fasciste „Mesajul este, fără îndoială, o amenințare”. Și vine, crede politologul, ca reacție la mobilizarea recentă a societății civile și universitare în susținerea lui Nicușor Dan.

„A decis să îi amenințe tocmai pentru a le diminua încrederea în posibilitățile lor de a influența votul și pentru a-i descuraja să-l susțină pe contracandidatul său, Nicușor Dan. Mesajul transmite că o atitudine mai puțin ostilă față de George Simion va fi primită, în cazul unei victorii, cu mai multă clemență”, spune Sergiu Mișcoiu.

Și compară mesajul său cu altele, din alte epoci istorice.

„Este o practică specifică regimurilor totalitare, mișcărilor de orientare fascistă – și știm că a funcționat în perioada interbelică – în Italia fascistă, în România legionară și în alte situații similare”, spune el.

Referindu-se la nominalizările din mesajul lui Simion, Sergiu Mișcoiu avertizează: „Toți cei care sunt menționați acolo vor avea de tras ponoase dacă vor continua activitatea lor. Acesta este mesajul”.

Politiologul compară nominalizările făcute de Simion cu listele negre din perioada legionară și nu numai.

„Listele negre au funcționat exact în astfel de regimuri de extremă dreaptă. Vadim Tudor a făcut o «listă a rușinii». Să ne amintim ce s-a întâmplat în perioada interbelică. Am avut liste negre cu oameni care, din păcate, au fost mai apoi asasinați de către legionari”, afirmă Mișcoiu.

„Listele rușinii” erau articole în care Vadim Tudor publica, la începutul anilor 1990, în revista „România Mare,” numele unor personalități publice—politicieni, jurnaliști, scriitori și intelectuali—pe care îi acuza de trădare națională, corupție sau alte fapte considerate de el reprobabile.

Aceste liste erau adesea însoțite de invective și calomnii, fără a fi susținute de dovezi concrete.

Mai multe personalități au depus plângeri penale împotriva lui Vadim Tudor, acuzându-l de calomnie și defăimare. Printre aceștia se numără jurnaliști precum Ion Cristoiu și Octavian Paler, care au fost incluși pe „Lista rușinii”.

Demersurile legale împotriva lui Vadim Tudor au fost deseori împiedicate de imunitatea parlamentară de care beneficia ca senator.

„Este o tactică ce rezonează cu acel trecut – un trecut extrem de sinistru pentru România. Tocmai de aceea ar trebui să ne gândim de mai multe ori dacă ne putem asuma cu toții răspunderea ca George Simion să ajungă la Cotroceni”, crede el.

Instituțiile statului, crede politologul, ar trebui să reacționeze la astfel de mesaje, Aceleași instituții pe care le acuză că au o parte din vina pentru situația în care s-a ajuns.

„Însă îmi este greu să cred că o vor face, fiindcă această campanie a cunoscut momente și mai dure și nu s-a întâmplat nimic. Din păcate, toleranța endemică a instituțiilor statului, în ultimii 30 de ani, față de manifestări cu caracter fascist, legionar sau antisemit a fost destul de mare – și asta a permis să ajungem în acest punct. Toate acestea, coroborate cu lipsa unei culturi civice solide, au constituit baza acestei operațiuni îndelungate de manipulare a cetățenilor, care azi nu mai prețuiesc valorile democratice, pentru că nu au fost deloc învățați să înțeleagă cât de importante sunt acestea pentru a le proteja libertatea și bunăstarea”, consideră Sergiu Mișcoiu.

„E mai degrabă o aroganță, decât o amenințare”

Politologul Vlad Adamescu, de la „Politica la minut”, crede că expunerea lui George Simion este mai degrabă „o aroganță decât o amenințare”. Și o interpretează în altă cheie.

„Este încă o încercare ipocrită de victimizare a lui George Simion, care acuză susținătorii celuilalt candidat de comportament abuziv, în timp ce o parte semnificativă din susținătorii săi fac exact același lucru, uneori mai rău”, spune el.

Și amintește de ieșirile violente ale lui George Simion și de îndemnurile sale la violență.

„Să nu uităm că, dintre cei doi candidați, doar unul a avut comportament violent de în repetate rânduri (și verbală - „te agresez sexual, scroafo”, dar și fizic), doar unul și-a manipulat susținătorii să pătrundă ilegal în curtea Palatului Parlamentului în 2023”, explică Vlad Adamescu.

Politologul crede, însă, că există și o lipsă de înțelegere a elitelor urbane față de susținătorii lui George Simion, care adâncelte falia dintre cele două tabere.

„Mesajele de genul „votează toți analfabeții” nu ajută deloc”, concluzionează Vlad Adamescu.

„În canal sau la canal”

Cu câteva zile înainte de postarea lui George Simion pe blogul personal, actorul Mihai Mălaimare, un susținător vocal al acestuia și al politicianului pro-rus, extremist de dreapta și nostagic comunist, Călin Georgescu, a stârnit controverse cu o postare pe Facebook în care a afirmat:„Nu ați vrut Turul II înapoi! Turul II vine însă ca un val imens și veți ajunge în canal, sau la canal!”

Această declarație a fost interpretată ca o amenințare în cel mai exact sens al termenului. Amenințarea face trimitere directă la două dintre cele mai grave forme de represiune din timpul dictaturii comuniste. Prima trimitere se referă la construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră în anii '50, prin muncă forțată prestată într-un regim de exterminare de către deținuții politici, în vremea primului dictator comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej. Cea de-a doua o trimitere e mai aproape de zilele noastre, se referă la uciderile ordonante de Nicolae Ceaușescu, al doilea dictator comunist, contra timișorenilor revoltați în 1989.

Atunci 43 dintre cadavrele protestatarilor de la Timișoara uciși de Armată și Securitate în toiul represaliilor ordonate de Nicolae Ceaușescu pe 17 decembrie, au fost transportate, arse la Crematoriul „Cenușa” din București și aruncate la o gură de canal în localitatea Popești-Leordeni din sudul Capitalei, în apele uzate ale orașului. Potrivit rechizitoriului din Dosarul Revoluției, întocmit de Parchetul General în 2019, ordinul de distrugere a cadavrelor dat fusese dat vicepremierul Elena Ceaușescu, soția dictatorului comunist, acesta fiind în vizită în Iran, dar ordinul de a se trage la Timișoara, soldat cu peste 300 de victime (morți și răniți) a fost dat de Nicolae Ceaușescu personal, în jurul orei 17.00, în plenul Comitetului Central al PCR, duminică, 17 decembrie 1989.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a condamnat ferm afirmațiile actorului, considerându-le o batjocorire a suferinței reale a celor care au cunoscut „canalul” în sensul cel mai concret, a scris culturaladuba.ro. Cât de amenințarea „în canal” care poate fi interpretată drept o amenințare directă cu moartea, semnificația nu poate fi decât una foarte, foarte gravă.

În urma reacțiilor publice, Universitatea de Arte din Iași a suspendat spectacolul „La margine de Copou”, în care juca Mihai Mălaimare, și a subliniat că instituția condamnă orice manifestare de tip extremist.

Actorul a șters, ulterior, postarea și a declarat că a fost victima unui val de injurii și amenințări, dar a primit și semnale de solidaritate din partea unor studenți și prieteni.

„Nu-mi imaginez deloc întoarcerea comunismului de tip stalinist și nu-mi sta deloc în gândire să trimit oamenii la Canal. Se poate orice în aceasta lupta, văd, dar eu refuz sa fac parte din ea în aceste condiții. Celor care au comentat incalificabil la adresa mea cu aceasta ocazie le spun doar că se însală, celor care mă susțin le mulțumesc. Mă voi retrage de pe Facebook pentru totdeauna.”

Europa Liberă i-a solicitat lui liderului AUR, George Simion să explice ce anume a vrut să transmită cu postarea sa, în special cu mesajul „Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup”. L-a întrebat același lucru și pe vicepreședintele AUR, Marius Lulea.

De asemenea, am solicitat Consiliului Național de Combatere a Discriminării să ne spună dacă a primit sesizări prinvind această postare sau s-a autosesizat.

Până la publicarea acestui articol, nu am primit niciun răspuns.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI


  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG