Linkuri accesibilitate

Patru copii au fost uciși în atacurile masive asupra Kievului. Cel mai nou bilanț: 21 morți și 48 de răniți

update

Bombardamente la Kiev, în Ucraina, 28 august 2025

Capitala Ucrainei, Kiev, a fost lovită în noaptea de miercuri spre joi de un atac aerian masiv al Rusiei în urma căruia cel puțin 19 persoane au murit și zeci au fost rănite, au declarat autoritățile locale.

Actualizare ora 21:00. 21 de persoane au fost ucise

Ultimul bilanț al autorităților de la Kiev arată că cel puțin 21 persoane au fost ucise și zeci de persoane rănite în atacul lansat de Rusia asupra Ucrainei.

Actualizare ora 19:00. Numărul persoanelor ucise a crescut la 19

Cel puțin 19 persoane au fost ucise și zeci de persoane rănite în atacul lansat de Rusia asupra Ucrainei, arată ultimul bilanț al autorităților de la Kiev.

Supraviețuitorii atacului Rusiei asupra Kievului fac ordine în urma dezastrului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:46 0:00


Actualizare ora 17:20. Keith Kellogg: Atacurile asupra Ucrainei amenință pacea

Keith Kellogg, trimisul președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, condamnă într-o postare pe X atacul brutal asupra Ucrainei.

„Noaptea trecută, Rusia a lansat al doilea cel mai mare atac aerian al războiului, cu 600 de drone și 31 de rachete. Țintele? Nu soldați și arme, ci zone rezidențiale din Kiev - explodând trenuri civile, birourile consiliului misiunilor UE și britanice și civili nevinovați. Aceste atacuri flagrante amenință pacea pe care președintele Trump o urmărește”, a scris Keith Kellogg.

Actualizare ora 16:40. Friedrich Merz condamnă lipsa de scrupule a Rusiei

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi că atacul Rusiei asupra Kievului, care a avariat clădirea delegației UE din capitala Ucrainei, demonstrează lipsa de scrupule a Moscovei.

„Rusia și-a arătat din nou adevărata față aseară. Condamnăm atacurile severe împotriva populației civile în termenii cei mai duri”, a declarat Merz pe platforma de socializare X.

„Faptul că și reprezentanța UE a fost acum vizată este o dovadă a lipsei de scrupule a regimului rus.”

Actualizare ora 15:40. Numărul persoanelor ucise crește la 18

Cel puțin 18 persoane, inclusiv patru copii, au fost ucise în capitala Kiev, arată cel mai recent bilanț al oficialor administrației orașului, transmite Reuters.

Forţele aeriene ucrainene au anunţat că Moscova a lansat un total de 598 de drone şi 31 de rachete împotriva ţintelor din Ucraina, dintre care 563 de drone şi 26 de rachete au fost doborâte. Forţele aeriene nu au precizat însă câte dintre acestea au fost îndreptate împotriva Kievului.

Actualizare 14:00. Ministerul român de Externe condamnă atacul

Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacul Rusiei asupra Kievului, despre care spune că reprezintă „încă o dovadă flagrantă a dispreţului total al Rusiei faţă de eforturile internaţionale pentru pace.

„Aceste atacuri se adaugă la lista lungă de crime de război comise de Rusia împotriva Ucrainei şi a poporului ucrainean”, transmite MAE, citat de News.ro.

Ministrul Afacerilor Externe subliniază că trebuie făcute toate eforturile pentru ca toţi autorii să fie traşi la răspundere.

„România este pe deplin solidară cu Ucraina şi cu lupta sa legitimă pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale. Gândurile noastre se îndreaptă către victimele atacului şi către familiile lor, precum şi către personalul EUDEL şi al British Council”, mai arată MAE în mesaj.

Mai multe reacții ale oficialilor internaționali, în articolul de mai jos:

Actualizare 13:10. Sediul RFE/RL de la Kiev, avariat

Forțele aeriene ucrainene spun că Rusia a tras peste 600 de drone kamikaze și 31 de rachete, inclusiv rachete balistice și de croazieră. Unele au fost lansate de aeronave.

Cel puțin 13 puncte din țară au fost lovite, iar resturi au căzut pe alte 26 de locații.

Printre clădirile avariate se numără și biroul de la Kiev al Serviciului Ucrainean al RFE/RL, după ce două rachete au lovit clădiri civile aflate la mică distanță.

Unele ferestre au fost sparte, iar echipamentele au fost distruse.

Biroul de la Kiev al RFE/RL, după atacul din noaptea de miercuri spre joi.
Biroul de la Kiev al RFE/RL, după atacul din noaptea de miercuri spre joi.

„Cei care sunt martori la evenimentele din Ucraina nu ar trebui să aibe de suferit. Deși sediile RFE/RL au fost avariate, suntem norocoși că, din câte se pare, niciun membru al personalului nu a fost rănit. Fiți siguri că jurnaliștii noștri își vor continua munca vitală. Gândurile noastre sunt alături de familiile celor care au fost uciși și răniți în aceste atacuri și de echipele de intervenție rapidă din Ucraina”, a declarat Stephen Capus, președintele RFE/RL.

În Kiev și în regiunea Kiev, ziua de 29 august a fost declarată zi de doliu pentru cei uciși în atacul rusesc de joi, au declarat autoritățile locale.

Echipele de salvare caută supraviețuitori după atacurile Rusiei asupra Kievului din 28 august Echipele de salvare caută supraviețuitori după atacurile Rusiei asupra Kievului din 28 august
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:32 0:00

Actualizare 12:14. Clădirea British Council a fost avariată

Premierul britanic Keir Starmer a condamnat atacul rus asupra Kievului.

„Gândurile mele sunt alături de toți cei afectați de atacurile absurde ale Rusiei asupra Kievului”, a spus el.

Premierul britanic a adăugat că bombardamentele rusești au avariat clădirea British Council din capitala ucraineană.

Ministerul de Externe al Marii Britanii îl va convoca pe ambasadorul Rusiei în urma atacului de la Kiev care a afectat clădirea British Council, relatează Sky News.

Clădirea British Council din Kiev a fost avariată de atacurile din noaptea de miercuri spre joi.
Clădirea British Council din Kiev a fost avariată de atacurile din noaptea de miercuri spre joi.

Actualizare 12:02. Numărul persoanelor ucise crește la 14

Ministerul de Interne al Ucrainei a confirmat că cel puțin 14 persoane au fost ucise în atacul asupra capitalei ucrainene, printre care și trei minori.

Cele mai multe persoane ucise sunt în districtul Darnițki, unde a fost distrus un bloc. 12 locatari au fost uciși.

Peste 30 de persoane au fost internate în spitale, celelalte victime primind îngrijiri la fața locului.

Urmările atacului rusesc asupra unui bloc din Kiev, 28 august 2025.
Urmările atacului rusesc asupra unui bloc din Kiev, 28 august 2025.

Actualizare 11:00

Cel mai recent bilanț al atacurilor din noaptea de miercuri spre joi arată că cel puțin 12 persoane au fost ucise și alte 48 au fost rănite.

Rusia a lansat 598 de drone de atac și momeli și 31 de rachete de diferite tipuri în toată țara, potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei. A fost unul dintre cele mai mari atacuri aeriene din acest război.

Printre morți se află trei copii în vârstă de 2, 14 și 17 ani, a declarat Timur Tkacenko, șeful administrației militare a orașului Kiev, care se așteaptă ca numărul victimelor să crească.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării al Rusiei a declarat joi că a doborât 102 drone ucrainene peste noapte, în special în sud-vestul țării.

Un atac cu drone a provocat un incendiu la rafinăria de petrol Afipsky din regiunea Krasnodar, au declarat oficialii locali, în timp ce un al doilea incendiu a fost raportat la rafinăria Novokuibyshevsk din regiunea Samara.

Patru copii stau ghemuiți, împreună cu câinele lor, pe marginea străzii în urma atacului rusesc asupra Kievului din noaptea de miercuri spre joi, 28 august 2025.
Patru copii stau ghemuiți, împreună cu câinele lor, pe marginea străzii în urma atacului rusesc asupra Kievului din noaptea de miercuri spre joi, 28 august 2025.

Actualizare 10:30

Clădirea delegației UE din Kiev a fost avariată în urma atacurilor din noaptea de miercuri spre joi, a declarat joi comisarul european Marta Kos.

„Condamn cu fermitate aceste atacuri brutale, un semn clar că Rusia respinge pacea și alege teroarea. Solidaritatea noastră deplină se îndreaptă către personalul UE, familiile acestora și toți ucrainenii care îndură această agresiune.”

Douăsprezece persoane au murit în urma atacurilor, potrivit celui mai recent bilanț al autorităților ucrainene.

„Încă o noapte de bombardamente necruțătoare din partea Rusiei au lovit infrastructura civilă și a ucis oameni nevinovați. De asemenea, a afectat Delegația noastră UE din Kiev. Personalul delegației noastre este în siguranță”, a spus șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Rusia trebuie să oprească imediat atacurile sale nediscriminatorii asupra infrastructurii civile și să se alăture negocierilor pentru o pace justă și durabilă”, a mai spus ea.

Actualizare ora 8:25

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis pe X că autoritățile ucrainene au confirmat decesul a opt persoane, printre care și un copil.

Este posibil să mai fie persoane prinse sub dărâmături, a spus Zelenski, care a declarat că „zeci de persoane sunt rănite.”

„Aceste rachete și drone de atac rusești de astăzi sunt un răspuns clar pentru toți cei din lume care, de săptămâni și luni de zile, cer încetarea focului și o diplomație reală. Rusia alege rachetele în locul mesei de negocieri. Alege să continue uciderile, în loc să pună capăt războiului. ”

„Așteptăm o reacție din partea Chinei, care a cerut în repetate rânduri să nu se extindă războiul și să se încheie un armistițiu. Totuși, acest lucru nu se întâmplă din cauza Rusiei. Așteptăm o reacție din partea Ungariei. Moartea copiilor ar trebui să trezească cu siguranță emoții mult mai puternice decât orice altceva. Așteptăm un răspuns din partea tuturor celor din lume care au cerut pacea, dar care acum, tot mai des, rămân tăcuți în loc să adopte poziții principiale”, a mai spus Zelenski.

Știre inițială

Printre morți se afla și o fată de 14 ani, a declarat Tymur Tkachenko, șeful administrației orașului Kiev, care a citat informații preliminare.

Autoritățile se așteaptă ca numărul victimelor să crească.

O clădire rezidențială de cinci etaje din districtul Darnițki a fost lovită în plin.

„Totul este distrus”, a spus Tkachenko. Un atac a lăsat un bulevard din centrul Kievului acoperit cu sticlă spartă.

Atacul a afectat peste 20 de locații din capitală. Echipele de salvare s-au deplasat la fața locului pentru a scoate persoanele blocate sub dărâmături.

Salvatorii caută printre resturile unei clădiri lovite de un atac rusesc. Joi dimineață, 28 august.
Salvatorii caută printre resturile unei clădiri lovite de un atac rusesc. Joi dimineață, 28 august.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, scria la primele ore ale dimineții că un „atac masiv asupra capitalei” era în desfășurare și că o clădire cu cinci etaje s-a prăbușit.

Serviciile de urgență operau în districtele Darnițki, Dniprovski și Shevchenkivski, a spus el.

Jurnaliștii AFP au precizat că s-au auzit explozii în capitală și că aproximativ 100 de persoane au fost văzute adăpostindu-se într-o stație de metrou, unele culcate în saci de dormit, iar altele ținând strâns în brațe animalele de companie.

Oamenii s-au adăpostit la metrou pentru a se preoteja de atacuri.
Oamenii s-au adăpostit la metrou pentru a se preoteja de atacuri.

Atacul de joi este primul atac major în care Rusia a folosit atât drone, cât și rachete de când președintele american Donald Trump s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska, la începutul acestei luni, pentru a discuta despre încheierea războiului din Ucraina.

Deși eforturile diplomatice pentru a pune capăt războiului păreau să prindă avânt la scurt timp după acea întâlnire, au apărut foarte puține detalii despre pașii următori.

Zelenski, într-un discurs de miercuri seară, a spus că oficialii ucraineni vor călători joi în Elveția, înainte de a se îndrepta spre New York – pentru discuții cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff.

Înaintea întâlnirii cu SUA, Zelenski a cerut măsuri suplimentare împotriva Moscovei pentru a o forța să participe la negocierile de pace pentru a pune capăt uciderilor.

„Trebuie exercitată presiune. Rusia trebuie forțată să ia măsuri concrete. Rusia trebuie să pună capăt războiului pe care l-a început și pe care îl continuă. Trebuie să existe un răspuns din partea lor. Trebuie să fie presați să dea răspunsul corect”, a spus el.

Trump: Șansele unei întâlniri Putin-Zelenski sunt mici

Între timp, președintele SUA, Donald Trump, a declarat din nou că șansele unei întâlniri rapide între liderii rus și ucrainean sunt mici și a vorbit despre posibilitatea unor noi sancțiuni împotriva Moscovei, deși a spus și că partea ucraineană nu este fără vină.

„Vreau să văd sfârșitul [războiului]”, le-a declarat Trump reporterilor pe 26 august, la Casa Albă. „Ceea ce am în minte este foarte, foarte grav, dacă va trebui să o fac. Dar vreau să văd sfârșitul.”

„Vrem să se termine. Avem sancțiuni economice [...] Nu va fi un război mondial, ci un război economic”, a spus Trump. „Un război economic va fi grav, și va fi grav pentru Rusia, iar eu nu vreau asta.”

Trump folosește de multă vreme amenințarea cu sancțiuni economice sau tarife ridicate împotriva altor țări în chestiuni internaționale.

El a avertizat că va impune măsuri economice împotriva Moscovei, dar încă n-a făcut acest lucru, deși Washingtonul și Occidentul au aplicat un șir de sancțiuni severe Rusiei de la începutul invaziei sale pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

„Cred că, în multe privințe, el [președintele rus Vladimir Putin] este acolo. Uneori el va fi acolo, iar [președintele ucrainean Volodimir] Zelenski nu va fi acolo [...] Știți, e ca și cum, pe cine avem astăzi? Trebuie să-i prind pe amândoi în același timp”, a adăugat Trump după o ședință a cabinetului televizată, care a durat 3 ore și 16 minute.

„Nici Zelenski nu este tocmai nevinovat. Mă înțeleg bine cu el acum, dar avem o relație mult diferită, deoarece acum nu plătim niciun ban Ucrainei”, a spus Trump, referindu-se la un acord în care membrii NATO cumpără arme americane pentru a fi utilizate de Kiev.

În ultimele sale comentarii, el a sugerat și posibilitatea luării de măsuri împotriva Kievului, fără a oferi detalii.

„Am o relație foarte bună cu Putin. Dacă pot salva mii de oameni de la moarte prin sancțiuni împotriva Rusiei sau Ucrainei sau oricui altcuiva, este bine.”

Când a fost întrebat despre refuzul lui Putin de a se întâlni direct cu Zelenski și despre faptul că Moscova pune la îndoială „legitimitatea” liderilor ucraineni, Trump a spus: „Nu contează ce spun [rușii]. Toți se dau mari. Sunt numai prostii.”

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.


XS
SM
MD
LG