Agenția internațională de evaluare financiară Fitch a reconfirmat, în noaptea de vineri, ratingul suveran al României la nivelul BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, dar a menținut perspectiva negativă, anunță un comunicat al Ministerului de Finanțe.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, crede că decizia agenției reconfirmă încrederea în măsurile și planurile Guvernului României, atât pentru respectarea angajamentelor de consolidare fiscală, cât și pentru asigurarea sustenabilității finanțelor publice.
Conform comunicatului Ministerului Finanțelor (MF), ratingul menținut de Fitch reflectă statutul României de membru al Uniunii Europene, intrările de capital european și evoluția pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor.
Decizia Fitch intervine într-un context fiscal și bugetar sensibil, marcat de presiuni asupra finanțelor publice și de creșterea rapidă a datoriei guvernamentale.
Agenția a evidențiat și indicatorii de guvernanță, care se situează la niveluri superioare față de alte țări cu rating similar, ca elemente care au susținut menținerea calificativului.
Totuși, perspectiva negativă reflectă deteriorarea semnificativă a finanțelor publice, manifestată printr-un deficit fiscal mare și o creștere rapidă a raportului datorie publică/PIB, scrie în comunicatul MF.
„Punctele forte care au condus la menținerea ratingului și a perspectivei sunt echilibrate în raport cu deficitele mari și persistente ale bugetului de stat și ale contului curent, creșterea rapida a datoriei publice, polarizarea politică și o poziție destul de ridicată a datoriei externe. Prognozele Fitch reliefează o creștere economică estimată la 0,7% în 2025 (similară cu 2024) și un ritm de creștere de aproximativ 1,2% în 2026 și 2027, susținut de fondurile UE și de redresarea economiei zonei euro”, se mai menționează în comunicatul MF.
Agenția estimează o creștere economică de 0,7% în 2025, similar cu 2024, și de aproximativ 1,2% în 2026 și 2027, susținută de fondurile europene și redresarea economiei zonei euro.
Evoluția datoriei publice este, de asemenea, un punct sensibil: Fitch prognozează că aceasta va crește de la 55% din PIB la finalul lui 2024, la 63,4% în 2027, putând ajunge la 70% până în 2029.
Printre factorii care ar putea îmbunătăți ratingul sau perspectiva, Fitch menționează consolidarea fiscală constantă, reducerea deficitului bugetar și scăderea datoriei publice ca procent din PIB.
De asemenea, o poziție mai bună a contului curent, reducerea datoriei externe și diminuarea riscurilor de finanțare externă ar putea contribui la creșterea încrederii agenției.
În sens invers, factorii care ar putea înrăutăți ratingul includ lipsa unei consolidări fiscale suficiente pe termen mediu, creșterea semnificativă a datoriei publice și afectarea credibilității politicilor publice.
Fitch avertizează că deficitele gemene excesive — bugetar și de cont curent — pot afecta stabilitatea macroeconomică și lichiditatea externă a României.
Ministerul Finanțelor subliniază că menținerea calificativului investment grade este extrem de importantă.
„Menținerea calificativului investment grade este crucială pentru România, în condițiile presiunilor fiscale și bugetare ridicate. Acest rating influențează direct costurile de finanțare pe piețele interne și internaționale, precum și interesul investitorilor pentru achiziționarea titlurilor de stat românești”, se mai subliniază în comunicat.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.