Mii de spectatori vor fi prezenți la concertele de muzică clasică ale Festivalului Internațional George Enescu, care va avea loc la București între 24 august și 21 septembrie 2025. Odată la doi ani, festivalul aduce în România unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii.

Problema este că, în ciuda muzicienilor premium, cele mai multe concerte se țin în două săli, din motive diferite, improprii:

1. Ateneul Român (Ministerul Culturii) - acustică superbă, puțin spațiu pentru orchestrele cu mulți muzicieni și puține locuri pentru public.

2. Sala Palatului (RAPPS), spațiu și locuri suficiente, acustică deplorabilă, ultima renovare –înainte de Congresul XIV al Partidului Comunist Român din noiembrie 1989, și nicio șansă la alta în viitorul apropiat.

Astfel, mulți dintre cei 4.000 de muzicieni care vor sosi finele lui august în București vor concerta, din nou, într-o sală unde sunetele miraculoase ale unei muzici excepționale se înfundă în zidăria care a auzit aplauzele și scandările politrucilor de la ședințele PCR.

Organizatorii Festivalului George Enescu vor aplica în acest an câteva soluții tehnice temporare pentru îmbunătățirea sonorizării. Ba chiar au renunțat la rândurile din „sectoarele” aflate în fundul sălii, unde muzica ajungea doar estompat și deprimant. Dar adevărata soluție e mai sus.

În ultimele două decenii, discuțiile despre construirea unei adevărate săli de concert pentru evenimente muzicale de anvergură în București se poartă ca un refren patetic la fiecare doi ani.

S-ar spune că sala de concerte a Bucureștiului seamănă cu harta metroului de la Cluj: o idee minunată, un proiect absolut necesar, dar niciodată gata.

De reținut, Sala Mare a Ateneului Român, la momentul construcției (1886-1888), prin celebra subscripție publică „Dați un leu pentru Ateneu”, nu era menită să fie strict sală de concerte.

Ateneul înseamnă nu numai concerte, ci și conferințe, colocvii științifice etc. Dar cum lucrurile pe vremea lui Carol I se făceau bine, acustica sălii principale a Ateneului a fost și rămâne foarte potrivită și pentru concerte.

Nici Sala Palatului nu trebuia să fie sală de concerte. Ea face parte dintr-un proiect de sistematizare foarte drag primului dictator comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej. Acesta a ținut să blocheze vechea deschidere arhitecturală a Palatului Regal spre Parcul Cișmigiu, și mai ales, să modifice ambianța urbană a întregii zone, cu o amprentă comunistă.

La inaugurarea Sălii Palatului, în 1960, au fost date în folosință și blocurile din jur. Nomenclaturiștii instalați în vilele de lângă Cișmigiu opriseră avântul „revoluționar” la un singur rând.

Cum se face că la 3 (trei) decenii de la reluarea în libertate a Festivalului George Enescu și în condițiile în care atâtea alte evenimente artistice, academice și comerciale ar avea nevoie de o sală amplă, Bucureștiul nu are încă o clădire care să respecte standardele premium ale secolului XXI în materie de urbanism, arhitectură, siguranță, estetică și sonorizare?

Răspunsul retoric e simplu. Bucureștiul nu are o astfel de sală de concerte din aceleași motive pentru care România nu are spitale regionale.

Cu o săptămână înaintea startului ediției cu nr. 27 a Festivalului George Enescu, Europa Liberă oferă însă un răspuns jurnalistic la această întrebare.

Răspunsul cuprinde implicit și eventualele soluții. Căci nu lipsesc nici banii de construcție, nici potențialii contractanți ai unei astfel de săli, nici terenurile disponibile.

Ce lipsește? Aflați imediat. Lectură, răbdare și (de preferat fără) tutun.

Bucureștiul are (cel puțin) patru locații adecvate

Europa Liberă a mers în cele patru locuri din centrul Bucureștiului menționate în discuțiile publice de-a lungul anilor unde ar putea fi construită o sală de concerte demnă de secolul XXI. Această sală ar trebui să aibă o capacitate de cel puțin 2.500 de locuri, așa cum sunt marile săli de concerte din capitalele europene.

Garajele Leonida – o clădire monument istoric situată în apropierea Guvernului României, pe Bulevardul Aviatorilor și vis a vis de Insitututul de Istorie Nicolae Iorga. Clădirea a fost construită pe o suprafață de 2.400 metri pătrați. Locul a mai fost luat în discuție în 2015, dar guvernul de atunci a renunțat la proiect.

Terenul viran de pe Calea Victoriei, situat în fața celebrei Case Vernescu, unul din cele mai cunoscute monumente istorice din București, unde în prezent funcționează un cazino. Terenul se află în apropierea Ateneului Român și a Academiei Române.

Casa Radio, clădire proiectată înainte de 1989 și menită să devină noul sediu al Radio România, ridicată la roșu înainte de Revoluția din Decembrie 1989. Construcția, impozantă, în stil neoclasic, dar din aceeiași familie arhitecturală cu „Casa Poporului” și B-dul Victoria Socialismului (acum Palatul Parlamentului, respectiv B-dul Unirii), a fost lăsată în ruină, iar terenul de 10 hectare din jur este practic un maidan.

În 2011, clădirea a fost concesionată de stat unui concern israelian, pentru 50 de ani. Dar cum compania nu a finalizat proiectul imobiliar la care se angajase, Guvernul României a aprobat în 2024 un memorandum prin care s-a a decis decis rezilierea concesiunii.

Spațiul viran de vis a vis de Biblioteca Națională și din apropierea Tribunalului București se află pe B-dul Unirii (fost Victoria Socialismului). Locul e un fel de dinte lipsă din șirul de clădiri oficiale menite să străjuiască drumul spre Casa Poporului, dar pentru care dictatorul Nicolae Ceaușescu nu a mai apucat să vadă ridicat alt mastodont.

Terenul, în prezent plin de buruieni și gunoaie, are mai mulți proprietari – Ministerul Culturii, Ministerul Justiției, Ministerul Dezvoltării și Primăria Capitalei.

Suprafața este de 10 hectare, ceea ce o face potrivită pentru o amplă sală de concerte, dublată de un hub cultural și un parc în centrul Bucureștiului.

Deși până în acest moment, discuțiile publice cu privire la acest mare proiect urban s-au învârtit doar în jurul Festivalului Enescu, experții consultați de Europa Liberă, foști miniștri ai Culturii și muzicieni, spun că o astfel de sală de concerte poate fi folosită pentru tot felul de concerte și evenimente din lumea artelor și tot timpul anului.

În plus, o astfel de sală ar atrage și artiști care în prezent refuză să concerteze la București în absența unei săli la standarde civilizate.

Arhitect al Sălii Palatului: Nu am proiectat o sală de concerte

Unul dintre arhitecții care a făcut parte din echipa de proiectare a Sălii Palatului, astăzi în vârstă de 93 de ani, Romeo Belea amintește pentru Europa Liberă că Sala Palatului nu a fost proiectată deloc ca sală de concerte.

„Era o proprietate privată pentru PCR. Atunci după inaugurare, timp de un an și ceva a stat închisă. Sala se deschidea numai pentru ședințele partidului. Abia după un an a putut să fie Dej convins să fie spectacole acolo și au început să apară concertele de muzică populară”, își amintește arhitectul.

Romeo Belea spune că sunt deranjante pentru public nu numai sonorizarea – care lasă de dorit, ci și înghesuiala care are loc la final de spectacol.

„La plecarea din sală este înghesuială foarte mare la garderobă, care e la vedere pe hol”.

„Din parterul sălii nu vezi foarte bine partea de spectacol care este pe scenă din cauza curbei de vizibilitate care este foarte plată, extrem de plată.

Pentru că ușile care dădeau în scara pe care veneai dinspre Palatul Regal au fost zidite (din motive de securitate, la cererea șefilor PCR n.r.), și așa au rămas și în prezent, nu există un loc unde artiștii să se poată schimba”, explică Romeo Belea neajunsurile de la Sala Palatului.

Arhitectul susține că totul este absorbant din punct de vedere acustic la Sala Palatului, de la scaune la mochetă.

„Acolo, durata de reverberație este de 0,8- 0,9. Orice sală sub 1,5 nu e sală de concerte. Acolo trebuie dat totul jos de pe pereți și să pună lemn. La scaune, la fel, ai voie să pui pluș numai pe acea porțiune a scaunului care ia contact cu corpul uman, în rest ar trebui să fie lemn”, mai explică arhitectul.

Artiștii devin „mai flexibili și mai inventivi”

Europa Liberă a întrebat muzicieni, muzicologi și foști miniștri ai Culturii de ce e important ca Bucureștiul să aibă o sală nouă de concerte și care sunt beneficiile, inclusiv financiare, ale unei astfel de investiții.

Violonistull Alexandru Tomescu, unul din cei mai cunoscuți artiști români pe marile scene ale lumii și câștigător al numeroase premii internaționale la festivalurile de muzică clasică, spune cu umor că lipsa unei săli adecvate unui concert, nu numai în București, ci în multe orașe din România, îi face pe artiști să fie mai inventivi.

„Suntem mai flexibili și mai inventivi, să găsim mereu alte spații unde să ne putem ține concertele. După ce a fost, în urmă cu mai mulți ani acea campanie a Guvernului cu construcția sălilor de sport, mă gândeam că va veni și momentul unei campanii în care să fie construite săli de concerte”, spune Alexandru Tomescu, care a concertat în săli din toată lumea.

Violonistul spune că cea mai impresionantă sală în care a cântat a fost sala de la Metropolitan Art Center din Tokyo, cu 4.000 de locuri și o acustică perfectă.

„Eu cred că o sală de concerte în București poate avea un rol multifuncțional, nu doar să găzduiască concerte de muzică clasică.

Se pot ține acolo și spectacole de teatru, pot avea loc proiecții de film, conferințe. Adică poate fi realmente un adevărat centru cultural al localității”, spune Alexandru Tomescu.

Arhitectul trimis de Zubin Mehta a fost ignorat de autoritățile române

Fost director până în 2023 al Artexim, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Culturii care se ocupă de proiecte culturale, Mihai Constantinescu este mai tranșant.

După toate discuțiile avute de-a lungul anilor, la cele mai diverse niveluri, cu zeci și zeci de responsabili mici și mari, Mihai Constantinescu conchide că lipsa unei săli de concerte cu acustica și arhiectura cuvenite în secolul curent are o singură cauză: lipsa voinței politice.

Pe românește, niciun decident de nivel înalt nu s-a lăudat cu asta în campania electorală, nici un decident de nivel înalt nu a zis „facem!” când a ajuns la putere și niciun decident de nivel înalt nu a ordonat să se facă când oficiali mai mărunți au pus ideea din nou pe masă.

„Niciun președinte, niciun premier nu a dorit să facă o sală de concerte. Prima dată a fost ideea să se refacă Sala Palatului. A existat proiectul, care a fost plătit cu un milion și ceva de euro la vremea aia, în 2003, făcut de domnul arhitect Radu Belea (n.r. arhitectul care a făcut parte din echipa inițială de proiectare a Sălii Palatului). Și s-a oprit, pentru că nu a existat această dorință a Guvernului (Adrian Năstase n.r.) de a rezolva problema”, spune Mihai Constantinescu.

Fostul director arată că au fost apoi propuse mai multe locuri din București unde să se construiască o sală de concerte nouă, unul era chiar în apropierea Guvernului României ( n.r. Garajele Leonida).

Dar nevoia de a avea o sală de concerte în rând cu națiunile civilizate nu a venit numai din partea românilor, ci mai ales a marilor dirijori străini.

„La un moment dat, mi-a trimis maestrul Zubin Mehta un arhitect de la casa de arhitectură care a făcut Opera din Sidney, dar n-a fost primit de nimeni, nimeni nu l-a băgat în seamă. Omul venise trimis de maestrul Mehta să ne ajute să facem sală”, susține Mihai Constantinescu.

În 2011, marele dirijor Zubin Mehta, care este în prezent director onorific al Festivalului George Enescu, alături de alți trei dirijori - Antonio Pappano, Daniel Barenboim, Valery Gergiev – a trimis o scrisoare autorităților de la București prin care le cerea să construiască o sală de concerte potrivită pentru că altfel nu vor mai veni să concerteze în condițiile de sonorizare improprii de la Sala Palatului. Cererea lor a rămas fără răspuns.

Holender: „E o rușine să aduci orchestre de primă categorie aici”

Fost președinte de onoare și director artistic al Festivalului Internațional George Enescu timp de șase ediții, Ioan Holender spune că se discută de prea multă vreme despre această construcție a unei săli de concerte.

„E chiar o rușine să aduci orchestre de primă categorie aici, într-o sală cu totul neadaptată. Culmea este că Sala Palatului nici nu e a festivalului. Sala, deși e a Guvernului, iar Festivalul Enescu e sub egida Guvernului, Festivalul plătește totuși chirie pentru a intra în sală”, spune Holender.

„Discutăm despre sala asta de concerte de pe vremea primarului Sorin Oprescu (2008-2015, un mandat și trei ani din al doilea, fiind condamnat pentru corupție n.r.). Crezusem că nu mai apuc eu să se termine construcția, însă am avut atunci impresia că se va construi până la urmă. Dar iată că nimeni nu a reușit”, a completat managerul de artă, Ioan Holender.

Oana Marinescu, consultant de comunicare strategică, fost director de comunicare pentru Festivalul Enescu și autoarea strategiei de poziționare a brandului Festivalului Enescu la nivel internațional, spune pentru Europa Liberă că lipsa unei săli de concerte e un fapt relevant pentru felul în care cei mai înalți demnitari care se perindă la putere la București privesc cultura.

În definitiv, Carol I și elitele conducătoare de la acea vreme au ridicat Ateneul (1888) la șapte ani de când Regatul României a fost pe deplin recunoscut în Europa (1881). Prezența țării pe hartă, după Războiul de Independență, fusese confirmată în 1878, deci cu 10 ani înainte. Dar de la Revoluția Română, au trecut 35 de ani. Care este clădirea simbol a regimului democratic de la București?

„Din punctul meu de vedere, incapacitatea statului român de a oferi publicului o sală de concerte profesionistă și la standarde de nivel internațional, în cei 35 de ani de la căderea comunismului, este simbolică pentru incapacitatea sa de a dezvolta politici culturale și de a avea o strategie în domeniul culturii”, spune Oana Marinescu, omul cheie în promovarea Festivalului Enescu vreme de mai mult de un deceniu ( director de comunicare între 2012-2017 și 2019-2021).

Oana Marinescu spune că Bucureștiul are nevoie de cel puțin o sală mare de concerte profesioniste, pentru că are produse culturale - dezbateri intelectuale și proiecte de artă deopotrivă - cu care să valorifice aceste spații. Și nici profitul comercial nu va întârzia, pentru că Bucureștiul are un public consumator de muzică, de conferințe profesionale, culturale și științifice și de artă.

„Festivalul Enescu este doar un exemplu de proiect internațional care ar justifica o astfel de sală. Dar această sală ar putea fi folosită și de alte organizații, pentru a susține concerte cu un public numeros. De asemenea, cred că ar trebui construite săli de concerte profesioniste și în marile orașe din provincie, pentru a crește accesul la cultură și la educație. Nu se poate să ridici o țară investind doar în capitală”, afirmă Marinescu.

Experta în comunicare spune că o primă soluție ca Bucureștiul să aibă un spațiu adecvat ideii de mai sus ar fi transformarea Sălii Palatului într-un centru cultural.

„Avantajul Sălii Palatului este amplasarea în zona de hoteluri, ceea ce permite artiștilor să vină pe jos la concerte, reducând ambuteiajul. În plus, cred că e un mod frumos în care ar fi completat spațiul cultural din zona Căii Victoriei.

În acest moment, Sala Palatului sintetizează resentimentele pe care le simțim cu toții față de lipsa de progres din societate și de captivitatea în care suntem prinși, din cauza unor rețele clientelare asociate zonei politice”, atrage atenția Oana Marinescu.

Sala Palatului a fost construită între 1959-1960. Arhitect șef a fost Horia Maicu, iar cel care a realizat proiectul era arhitectul Tiberiu Ricci, care a fost discipol al lui Duiliu Marcu înainte de război. Duiliu Marcu a proiectat în anii '30 mai multe clădiri istorice din București printre care clădirile în care se află Guvernul României, Palatul CFR, Ministerul Transporturilor sau varianta actuală a Hotelului Athenee Palace. Din echipa inițială de arhitecți a făcut parte și arhitectul Romeo Belea, discipol al lui Tiberiu Ricci, care a lucrat și el la proiectul Sălii Palatului.

Ce îmbunătățiri vor exista la Sala Palatului în 2025

Directoarea Artexim, compania de stat care organizează Festivalul George Enescu, Cristina Uruc, explică la Europa Liberă că Sala Palatului a înregistrat multe îmbunătățiri în privința sunetului începând cu 2009. Dar acestea sunt temporare și sunt aplicate numai pe durata de o lună a festivalului.

„Aceste îmbunătățiri au vizat atât sala prin utilizarea sistemelor de îmbunătățire electroacustică, cât și scena. Dar totul la solicitarea noastră, a organizatorilor și a directorului artistic. Ne dăm seama că, din păcate, o sală nouă de concerte nu o vom putea avea în scurt timp”, explică Cristina Uruc pentru Europa Liberă.

Anul acesta, pe toată durata festivalului, sala va avea panouri acustice dintr-un lemn special tratat, ignifugat, care să reflecte sunetul transversal în scenă.

„Asta înseamnă nu doar că publicul va avea o experiență acustică similară unei săli de concert, dar și muzicienii pe scenă vor reuși să se audă mult mai bine și să poată să-și calibreze sunetul pentru un rezultat și mai bun, atât pentru ei cât și pentru public. Veți observa aceste panouri reflectoare din lemn pe laturile scenei, veți vedea că sunt un pic curbate și ele sunt mobile, deci se vor regla în funcție de primele concerte cu dirijorii care vor fi la Sala Palatului în momentul acela”, arată Cristina Uruc.

Aranjamentul de sonorizare descris va funcționa numai între 24 august și 21 septembrie, cât va durează Festivalul Enescu.

Va fi aplicată și o a doua soluție pentru îmbunătățirea sonorizării, explică directoarea Artexim, Cristina Uruc:

„Sala Palatului va fi redusă ca dimensiune în acest an, iar capacitatea va fi de 3.000 de locuri, și nu de 4.000 de locuri, cât are. În spate, în sectoarele J, K, L, vom monta o pânză special făcută, care să poată reflecta sunetul, deci să ajute partea electroacustică și partea arhitecturală pe care o facem pe scenă, să reflecte sunetul. Și să poată în același timp să permită și trecerea ventilației aerului în sală, ca să putem să avem și o experiență confortabilă. Știm foarte bine că este foarte cald la sfârșit de august, început de septembrie la București”.

Directoarea Artexim consideră, la rândul său, că infrastructura actuală a Sălii Palatului nu este cea mai potrivită pentru un eveniment cultural de anvergura Festivalului Internațional George Enescu.

Dar cum nu e posibilă construirea unei noi săli, acestea au fost soluțiile posibile în sala care aparține Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Europa Liberă a cerut RA-APPS informații despre planurile și fondurile pentru eventuala transformare a Sălii Palatului într-o sală de concerte cu o acustică rezonabilă.

În răspunsul său, RA-APPS spune că, în prezent, „nu are în derulare niciun proiect privind transformarea imobilului Sala Palatului într-o sală de concerte cu acustică dedicată”. RA-APPS precizează că nu a fost alocat un buget pentru un astfel de obiectiv. Proprietarii Sălii Palatului confirmă, pe de altă parte, că după 1989, „nu au fost executate lucrări de reabilitare, ci doar lucrări de reparații curente strict necesare pentru buna funcționare a imobilului”.

În acest context, directoarea Artexim, Cristina Uruc, atrage atenția că Bucureștiul ar avea nevoie de mai mult decât de Sala Palatului, chiar și renovată la un moment dat.

„Nu mă refer numai la o sală pentru Festivalul Enescu, mă refer pur și simplu la ceea ce ar însemna acest spațiu de anvergură pentru viața culturală a României. În Polonia, în Croația, în Cehia, odată cu începutul construcției unor săli de concerte de standarde internaționale, s-a dezvoltat foarte mult atât partea de impresariat artistic, de export al muzicienilor, dar și de import al concertelor de înaltă clasă, pentru că au putut pune la dispoziție o infrastructură specială”, argumentează Cristina Uruc.

Directoarea Artexim este absolut convinsă că investiția într-o astfel de sală ar fi foarte ușor amortizată.

„Noi ne gândim de foarte multe ori la cultură ca la o gaură neagră. Noi nu ne gândim la faptul că banii care se cheltuie în cultură, de fapt, nu se cheltuie. Banii aceștia sunt investiți în educația oamenilor, sunt investiți în crearea unei societăți mai deschise, în crearea unei societăți critice, până la urmă în a învăța oamenii cum să aleagă și ce să aleagă.

Și e vorba și de bani, și de taxe plătite. Trebuie să ne gândim că, de exemplu, în timpul Festivalului Enescu de la București avem peste 4.000 de artiști invitați timp de 29 de zile, aceștia își plătesc cazarea, mâncarea, transportul”, spune Cristian Uruc.

„O sală națională de concerte este un proiect de țară”

Europa Liberă a stat de vorbă și cu foști miniștri ai Culturii care au avut intenția să construiască o sală de concerte.

Profesorul Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii în 2015–2016, este unul din aceștia. El a propus mai multe spații pentru construirea unei săli.

„Un loc era undeva foarte aproape de clădirea Guvernului din Piața Victoriei. Cumva în spate, în prelungirea Garajelor Leonida, însă acolo erau anumite obiective care țineau de Ministerul de Interne, inclusiv un garaj care depozita mașinile uneia din direcțiile MAI și am întâmpinat încă de atunci o poziție din partea ministrului de Interne din acel moment pentru trecerea terenului în administrarea Ministerului Culturii. Era foarte potrivit acel teren, după mine, pentru că e în centru”, spune Alexandrescu.

În opinia fostului ministru, construirea unei săli de concerte în București este importantă pentru că astfel s-ar multiplica publicul dornic să meargă la concerte.

„Se creează habituri. Am văzut sălile care s-au construit la Paris, la Berlin, la Luxemburg, sunt săli mari, cu acustică modernă, unde se țin concerte tot timpul anului, astfel de săli fac din aceste capitale și capitale muzicale integrale”, mai spune Vlad Alexandrescu.

Bogdan Gheorghiu, fost ministru al Culturii 2019 – 2021, spune că toți miniștri Culturii din ultimii zece ani și-au dorit o sală de concerte.

„Problema este că o sală națională de concerte este un proiect de țară. Este un proiect pe care, în primul rând, trebuie să și-l dorească primul ministru, trebuie să și-l dorească întregul Guvern, Ministerul Finanțelor.

Nu e singurul capitol la care cultura suferă, dar Ministerul Culturii nu are sprijin din partea Ministerului Finanțelor și de la Guvern”, spune Gheorghiu, în prezent directorul interimar al Bibliotecii Naționale.

Gheorghiu argumentează că, de exemplu, Vila Florica a familiei Brătianu a fost făcută prin voință politică.

„Când s-a dorit, la nivel de guvern, s-au alocat bani și s-a achiziționat de către statul român clădirea de la Florica. Și așa am înființat acolo Muzeul Brătianu.

O construcție de acest tip, adică sală de concerte, trebuie să plece în primul rând de la voința premierului, altfel nu se poate realiza, din lipsă de fonduri”, conchide Bogdan Gheorghiu.

Europa Liberă a contactat și Primăria Capitalei și pe primarul interimar Stelian Bujduveanu pentru informații despre posibile planuri pentru construirea unei săli de concerte. Până la ora publicării acestui articol nu am primit vreun răspuns.

Fostul primar și actual președinte al României, Nicușor Dan, a spus în 2022 că a trimis o scrisoare către Compania Națională de Investiții pentru o posibilă finanțare a unei noi săli de concerte în Capitală.

Nicușor Dan remarca la acel moment că evenimentele culturale pot fi o sursă importantă de venituri pentru București.

Pe 21 ianuarie 2025, Nicușor Dan a participat la evenimentul de anunțare a ediției Festivalului George Enescu din acest an și a spus că regretă faptul că Bucureștiul nu are încă o sală de concerte adecvată.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.