De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, au murit cel puțin 115.857 de militari ruși, potrivit unui calcul realizat de serviciul rus al BBC, publicația Mediazona și o echipă de voluntari, pe baza datelor din surse deschise.
Jurnaliștii au menționat că pierderile reale ar putea fi mult mai mari. Experții militari intervievați de aceștia estimează că analiza cimitirelor rusești, a memorialelor militare și a necrologurilor pe care le studiază ar putea acoperi doar între 45% și 65% din numărul real al morților.
Cele mai mari pierderi sunt înregistrate în rândul voluntarilor. Această tendință se menține din toamna anului 2024, întrucât recrutarea voluntarilor rămâne principala metodă de completare a efectivelor armatei ruse implicate în războiul contra Ucrainei.
Potrivit calculelor jurnaliștilor, cel puțin 240 de ruși au semnat un contract și au murit la vârsta de 18 ani. Unul dintre cei mai tineri contractori căzuți este Danil Cistakov, din Smolensk. La momentul morții sale avea doar 18 ani, 1 lună și 27 de zile, iar pe front a stat doar câteva zile.
Un alt tânăr de 18 ani, Vitalii Ivanov, din regiunea Irkuțk. Mama sa, Anna, a povestit că, în timpul unui antrenament de două săptămâni, fiul ei a obținut specializarea de cercetaș militar, iar la 5 februarie 2025 a fost trimis într-o misiune de luptă.
„Aceasta a fost prima și ultima lui misiune de luptă”, își amintește ea. Pe 4 martie, a primit un telefon de la comisariatul militar, care i-a comunicat că Vitalii a murit în război la 11 februarie 2025. A fost pe front aproximativ o săptămână.
În 2023, în Federația Rusă a fost adoptată o lege care le permite absolvenților majori de liceu să semneze contracte pentru serviciul militar. Până la intrarea în vigoare a acestei legi, una dintre cerințele pentru a intra în armată pe bază de contract era deținerea unei educații superioare sau profesionale medii.
Rusia și Ucraina nu raportează oficial aproape deloc despre pierderile suferite pe front. Serviciile de informații occidentale estimează pierderile de ambele părți la sute de mii de morți și răniți, iar pierderile rusești sunt considerate mai mari.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, într-un interviu pentru NBC News, pe 16 februarie, că din februarie 2022 și până în prezent, Ucraina a pierdut peste 46.000 de soldați uciși și aproximativ 380.000 răniți.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI