Linkuri accesibilitate

Mii de afgani se tem pentru viața lor după ce o bază de date cu cereri de azil pentru Marea Britanie s-a „scurs” pe net


August 2021: refugiații afgani așteaptă să le fie procesate documentele, după ce au ajuns la Londra cu un zbor de evacuare.
August 2021: refugiații afgani așteaptă să le fie procesate documentele, după ce au ajuns la Londra cu un zbor de evacuare.

Mirwais și familia lui și-au părăsit casa din Kabul, Afganistan, și, din 2022, și-au tot schimbat adresa, după ce un grup de bărbați înarmați i-au ucis fratele, ofițer de poliție instruit în Marea Britanie.

Mirwais, un pseudonim folosit din motive de siguranță, afirmă că bărbații care i-au împușcat fratele erau luptători talibani, care l-au pedepsit pentru că a luptat contra lor împreună cu soldații occidentali.

„Eram acasă, într-o noapte, și 20 sau 30 de luptători talibani au bătut la ușă și l-au târât afară pe fratele meu”, spune Mirwais pentru RFE/RL.

„Părinții mei plângeau și se rugau de ei să-l elibereze pe fratele meu, dar l-au ucis în fața noastră”, spune Mirwais, care și-ar dori ca Marea Britanie să-i ajute familia să fie protejată împotriva oricărei răzbunări din partea talibanilor.

Mii de afgani cer relocarea în Marea Britanie, temându-se de represalii din partea talibanilor, după ce o scurgere accidentală de date a dezvăluit detalii personale ale aproximativ 25.000 de persoane care au solicitat azil în 2022, susținând că au colaborat cu armata britanică.

Printre ei sunt oameni care au lucrat direct cu armata britanică atât în calitate militară, cât și civilă, precum și membri ai forțelor speciale de poliție afgane care au fost instruiți, îndrumați și finanțați de Marea Britanie, spun doi foști ofițeri de securitate afgani de rang înalt care au vorbit cu RFE/RL.

„Talibanii mi-au ucis fratele, mi-au amenințat familia”

Ziarul britanic The Telegraph, care a relatat pentru prima dată pe 15 iulie despre consecințele scurgerii datelor britanice, scrie că peste 200 de soldați și polițiști afgani au fost uciși de talibani de la divulgarea, în februarie 2022, făcută accidentat de un oficial britanic.

Numele și detaliile afganilor uciși, printre care se numără cel puțin o femeie ofițer, au fost puse cap la cap de asistenți sociali independenți, care au evidențiat situația dificilă a afganilor care au colaborat cu forțele britanice și cu alte forțe conduse de SUA, scrie The Telegraph.

Printre ei e Muhammad Qasim Qaem, fost ofițer de poliție de rang înalt, care a fost reținut și ucis de talibani în aprilie 2022. Familia lui Qaem a declarat că trupul lui, pe care l-a primit de la talibani, avea semne de tortură.

„Talibanii ne-au spus că, dacă vrem să rămânem în viață, nu trebuie să încercăm să investigăm această chestiune”, a declarat fratele lui Qaem, Noor-alam, pentru RFE/RL pe 21 iulie.

Scurgerea de date și relocările afganilor ar putea costa peste nouă miliarde de dolari

Scurgerea de date a avut loc în februarie 2022, atunci când un oficial britanic anonim a trimis un e-mail către destinatari din afara guvernului și a atașat din greșeală un tabel care conținea datele personale ale aproape 25.000 de afgani care au solicitat azil în Regatul Unit.

Solicitanții au afirmat că au luptat alături de armata britanică sau că sunt rude cu cineva care a făcut acest lucru.

Scurgerile de date au ajuns în atenția autorităților britanice în august 2022, când un utilizator anonim de Facebook a postat nouă nume din listă și a indicat că ar putea publica și restul numelor. Postarea a fost ștearsă abia la trei zile după ce Marea Britanie a contactat proprietarul Facebook, Meta.

Baza de date, care a fost numită „kill list” pentru talibani, a determinat guvernul britanic să ofere în secret azil afganilor ale căror nume au fost expuse.

În jur de 4.500 dintre aceștia au fost evacuați în Marea Britanie, fără a li se verifica securitatea și eligibilitatea. Se așteaptă ca alte 2.400 de persoane să ajungă în Marea Britanie în viitorul apropiat, în timp ce altele rămân în Afganistan sau în țări terțe.

Reinstalarea afganilor îi va costa pe contribuabilii britanici până la 9,4 miliarde de dolari.

Încălcarea fără precedent și costisitoare a securității datelor și relocările au fost ținute secrete până pe 15 iulie, când Înalta Curte britanică a ridicat o ordonanță obținută de guvern.

Talibanii afirmă că au grațiat afganii care au lucrat pentru Occident

Doi oficiali talibani au declarat pentru RFE/RL că guvernul lor „nu a monitorizat, persecutat sau vătămat pe nimeni” implicat în scurgerea de date britanice.

Hamdullah Fitrat, purtător de cuvânt adjunct al guvernului condus de talibani, și Abdul Mateen Qani, purtător de cuvânt al ministerului de Interne al talibanilor, au reiterat că liderul suprem Hibatullah Akhundzada a acordat amnistie tuturor afganilor care au luptat împotriva talibanilor alături de forțele NATO, inclusiv armata britanică.

Oficialii au afirmat că au văzut lista, dar au spus că nu era o noutate pentru ei, deoarece ministerele Apărării și de Interne ale fostului guvern au lăsat în urmă „toate documentele”.

„Zvonurile sunt răspândite pentru a-i speria pe acești indivizi și pe familiile lor. Respingem aceste zvonuri”, a declarat Fitrat pentru RFE/RL. „Nu vrem răzbunare.”

Mulți afgani sunt însă sceptici, invocând numeroase cazuri documentate de ucideri, arestări și dispariții forțate ale soldaților și oficialilor guvernamentali de la venirea talibanilor la putere.

„Protecția nu înseamnă neapărat relocarea tuturor”

Generalul Ajmal Omer Shinwari, ex-purtător de cuvânt al fostelor Forțe Naționale de Apărare și Securitate Afgane, a declarat pentru RFE/RL că, chiar dacă conducerea de vârf a talibanilor a oferit amnistie, asta nu poate împiedica oficialii și luptătorii de rang inferior ai grupului să comită crime de răzbunare împotriva foștilor lor dușmani.

„Conducerea talibanilor nu are control deplin asupra lor”, a declarat Shinwari pentru RFE/RL pe 22 iulie.

Shinwari spune că „amenințările la adresa vieții celor expuși în urma scurgerii de date britanice sunt reale” și că „Marea Britanie are responsabilitatea de a proteja afganii care au susținut misiunea sa timp de două decenii”.

Shinwari subliniază însă că „protecția nu înseamnă neapărat relocarea tuturor în Marea Britanie”.

„NATO și guvernele occidentale ar trebui să elaboreze o strategie pentru a asigura siguranța foștilor soldați afgani care trăiesc în Afganistan și să pună în aplicare această strategie prin intermediul organizațiilor internaționale, în special al Națiunilor Unite”, afirmă Shinwari.

Guvernul condus de talibani nu a fost recunoscut oficial de nicio țară în afară de Rusia. Shinwari consideră însă că Occidentul are influență asupra guvernului de la Kabul, care este perfect conștient de „lipsa sa de legitimitate” și dorește să colaboreze cu comunitatea internațională.

Mass-media britanică afirmă că peste 36.000 de afgani s-au mutat în Marea Britanie de la retragerea trupelor conduse de NATO din Afganistan, în august 2021.

Articol preluat de la rferl.org

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.



XS
SM
MD
LG