Pe fondul luptelor sângeroase dintre luptătorii druzi și milițiile tribale beduine din provincia Sweida, din sudul Siriei, se pune o întrebare: poate să profite Iranul de aceste conflicte sectare pentru a-și recâștiga influența pe care și-a construit-o în timpul unui deceniu de război civil?
Ani la rând, comandanții iranieni și reprezentanții lor au susținut guvernul lui Bashar al-Assad, transformând Siria într-un coridor terestru care lega grupurile aliate din Irak și Liban.
Dar, de la prăbușirea bruscă a regimului Assad, în decembrie anul trecut, și retragerea parțială a forțelor ruse, dominația Teheranului a slăbit.
Președintele interimar al Siriei, fostul lider rebel Ahmed al-Sharaa, s-a străduit să țină în frâu facțiunile rivale, creând oportunități – dar și riscuri – pentru Teheran, în sud.
Violențele recente au izbucnit după răpirea unui comerciant druz și răpirile care au urmat, ca răzbunare, care au degenerat rapid într-un val de vărsare de sânge.
Ambele părți au lansat atacuri și au comis crime pentru răzbunare.
Atunci când au intervenit forțele guvernamentale siriene, ele au fost acuzate că au luat partea beduinilor, provocând ciocniri directe cu luptătorii druzi și că au comis execuții extrajudiciare, jafuri și incendieri în zonele locuite de druzi – o minoritate religioasă concentrată de mult timp în sudul Siriei, cu o tradiție de autoguvernare și legături ambivalente cu statul.
Pe 19 iulie, a fost negociat între guvern, milițiile druze și triburile beduine un armistițiu care a pus capăt unei săptămâni de lupte în care au murit peste o mie de persoane.
Deocamdată, armistițiul este respectat, dar este fragil.
Vid de putere și strategii vechi
Strategia de lungă durată a Iranului se bazează mai puțin pe desfășurări militare deschise și mai mult pe cultivarea milițiilor locale și a comandanților proxi.
În martie, când au izbucnit violențele în vestul Siriei, unii au acuzat Teheranul că alimentează tulburările, subliniind că mai mulți lideri ai milițiilor fuseseră instruiți de Garda Revoluționară Islamică (IRGC).
În același timp, oficialii iranieni s-au poziționat ca apărători ai suveranității siriene, condamnând atacurile aeriene israeliene ca fiind „agresiuni nebunești” și avertizând împotriva interferențelor occidentale.
Scopul nu este pur militar, ci și de a reconstrui capitalul politic în rândul sirienilor epuizați de război și reticenți față de dominația străină.
Teheranul se confruntă, însă, cu obstacole majore.
Druzii, care constituie majoritatea în Sweida, rămân profund neîncrezători față de Iran și reprezentanții săi șiiți. Triburile sunnite locale, angajate în propriile lupte, manifestă puțin interes față de patronajul extern.
Riscuri și provocări
La toate aceste dificultăți se adaugă și reînnoita asertivitate a Israelului.
De la căderea guvernului Assad, forțele israeliene și-au intensificat atacurile asupra țintelor suspectate că sunt aliniate Iranului din apropierea Înălțimilor Golan ocupate, jurând să blocheze orice reînnoire a pozițiilor.
Oficialii israelieni au prezentat chiar unele atacuri asupra pozițiilor siriene ca fiind menite să protejeze druzii.
Situația este complicată și mai mult de peisajul local fragmentat al Siriei, unde loialitățile schimbătoare și ascensiunea dominației lorzilor războiului fac ca orice câștiguri iraniene să fie volatile și de scurtă durată.
Între timp, aliații iranieni din alte părți – în special Hezbollah în Liban – au fost slăbiți de pierderile grele suferite în recentele lupte cu Israelul.
Dincolo de Siria, rețeaua de proxi-uri armate ale Iranului și-a intensificat activitatea.
Forțele Houthi din Yemen au pus recent capăt unei perioade de calm de câteva luni în Marea Roșie, atacând două nave comerciale.
În Irak, milițiile aliniate Iranului sunt suspectate că perturbă producția de petrol în regiunea Kurdistan.
În ultimele luni, forțele siriene și armata libaneză au interceptat mai multe transporturi de rachete destinate Hezbollah, organizație desemnată ca teroristă de Statele Unite și alte țări occidentale.
Toate acestea scot în evidență decizia Teheranului de a-și menține rețeaua de proxi-uri ca element central al strategiei sale de descurajare. Chiar dacă transporturile mari și regulate de arme nu mai sunt fezabile, Iranul intenționează să semnaleze că rămâne influent și departe de puterea slăbită pe care unii ar putea-o presupune.
Deocamdată, abordarea Teheranului în Siria va fi probabil graduală și indirectă, influențată de resursele în scădere și de supravegherea sporită.
În loc de mișcări dramatice, se va baza pe transferuri secrete de arme și eforturi de reconstruire a alianțelor locale.
Cu toate acestea, atâta timp cât Israelul este atent, încercarea Iranului de a-și restabili o poziție puternică în Siria va rămâne dificilă și incertă.
Articol preluat de la rferl.org
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.