Linkuri accesibilitate

Reuters: Trump i-ar fi transmis lui Zelenski pretențiile teritoriale ale lui Putin. Zelenski ar fi refuzat


Donald Trump și Volodimir Zelensky la Roma, la funeraliile Papei Francisc - 26 aprilie 2025.
Donald Trump și Volodimir Zelensky la Roma, la funeraliile Papei Francisc - 26 aprilie 2025.

Donald Trump i-ar fi transmis, telefonic, lui Volodimir Zelenski pretențiile lui Putin de teritoriu ucrainean, spune o sursă, citată de Reuters.

Liderul rus ar fi oferit înghețarea majorității liniilor frontului dacă forțele de la Kiev ar ceda întreaga regiune Donețk, zona industrială care reprezintă una dintre principalele ținte ale Moscovei.

Zelenski a respins cererea, a spus sursa.

Rusia controlează deja o cincime din Ucraina, inclusiv circa trei sferturi din provincia Donețk, în care a intrat prima dată în 2014.

Trump a mai spus că a convenit cu Putin că ar trebui să se ajungă la un acord de pace fără armistițiul preliminar cerut până acum de Ucraina și de aliații săi europeni, cu sprijinul SUA.

Înainte de summit, Trump spusese că nu va fi mulțumit decât dacă se va conveni asupra unui armistițiu. Sâmbătă și-a schimbat poziția.

„Toți au convenit că cea mai bună cale de a opri războiul oribil dintre Rusia și Ucraina este să se ajungă direct la un Acord de Pace, care să pună capăt războiului, și nu la un simplu Acord de Încetare a Focului, care de multe ori nu rezistă”, a postat sâmbătă Donald Trump pe Truth Social.

Trump: „Rusia este o putere foarte mare, iar ei nu”

Într-un interviu pentru Sean Hannity la Fox News, Trump a lăsat să se înțeleagă că el și Putin au discutat despre transferuri teritoriale și garanții de securitate pentru Ucraina și că „s-au înțeles în mare parte”.

„Cred că suntem destul de aproape de o înțelegere”, a spus el, adăugând: „Ucraina trebuie să accepte. Poate vor spune «nu»”.

Întrebat ce i-ar recomanda lui Zelenski să facă, Trump a spus: „Trebuie să faci o înțelegere”.

„Uite, Rusia este o putere foarte mare, iar ei nu”, a adăugat el.

Posibile discuții în trei?

Volodimir Zelenski se va întâlni cu Trump la Washington luni, în timp ce aliații europeni ai Kievului au salutat eforturile lui Trump, dar au promis să susțină Ucraina și să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei. Aceeași sursă citată de Reuters a spus că și liderii europeni au fost invitați la discuțiile de luni.

După discuțiile de luni cu Zelenski, „dacă totul merge bine, vom programa apoi o întâlnire cu președintele Putin”, a declarat Donald Trump.

Volodimir Zelenski s-a arătat dispus să se întâlnească cu Putin.

În schimb, consilierul lui Vladimir Putin, Iuri Ușakov, a spus agenției de stat TASS că un summit în trei nu a fost discutat.

Donald Trump și-a încheiat discursul de la conferința de presă de după summit spunându-i lui Putin: „Vom vorbi foarte curând și probabil ne vom revedea foarte curând”.

„Data viitoare la Moscova”, a răspuns zâmbind Putin, în engleză. Trump a spus că ar putea „să se aleagă cu ceva critici pentru asta”, dar că „s-ar putea să se întâmple”.

Ucraina are nevoie de garanții de securitate

Volodimir Zelenski a susținut constant că nu poate ceda teritoriu fără modificări ale Constituției Ucrainei, iar Kievul consideră „orașele-fortărețe” din Donețk, precum Sloviansk și Kramatorsk, drept un bastion împotriva avansurilor ruse în alte regiuni.

De asemenea, el a insistat asupra garanțiilor de securitate pentru Kiev, pentru a descuraja o nouă invazie rusă în viitor. A spus că el și Trump au discutat „semnale pozitive din partea americană” privind participarea la un astfel de mecanism și că Ucraina are nevoie de o pace durabilă, nu „doar o altă pauză” între invaziile ruse.

Chiar și Vladimir Putin a spus că este de acord cu Donald Trump că securitatea Ucrainei trebuie „asigurată”.

„Aș vrea să sper că înțelegerea la care am ajuns ne va permite să ne apropiem de acest obiectiv și să deschidă calea spre pace în Ucraina”, a spus Putin conferința de presă de după summit.

(cu informații Reuters)

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG