În contextul apropierii datei de 8 august, termenul limită acordat de Washington pentru încetarea focului în Ucraina, dar și al discuțiilor comerciale în curs de desfășurare între SUA și China, Casa Albă încearcă să facă presiuni asupra Chinei pentru a nu mai cumpăra petrol rusesc.
Dar este Beijingul dispus să afecteze economia Rusiei pentru a obține un armistițiu comercial cu Statele Unite? Va ceda Beijingul presiunilor SUA sau China își va pune propriile interese pe primul loc?
Înainte de termenul limită de 8 august, stabilit de președintele american Donald Trump pentru ca Kremlinul să oprească luptele din Ucraina, Washingtonul caută să facă presiuni asupra Moscovei din punct de vedere economic și a găsit o nouă țintă: vânzările de petrol rusesc către China.
Limitarea cantității de petrol pe care China o cumpără de la Rusia a devenit un punct de blocaj neașteptat în negocierile comerciale în curs de desfășurare între SUA și China, de la Stockholm, unde ambele părți caută să rezolve multe dintre diferende pentru a evita creșterea tarifelor și pentru a ajunge la un acord comercial.
În timp ce Trump este din ce în ce mai frustrat pentru că președintele rus Vladimir Putin i-a respins toate eforturile de până acum pentru negocierea păcii în Ucraina, Washingtonul speră să câștige mai multă influență prin blocarea veniturilor din petrol ale Moscovei.
„Administrația și-a dat seama cât de importante sunt vânzările de petrol rusesc către China", a declarat pentru RFE/RL Dennis Wilder, fost consilier al fostului președinte american George W. Bush.
„Fără ele, se poate spune că economia rusească ar intra în cădere liberă".
Dar obținerea sprijinului Beijingului pentru a satisface cererea SUA se dovedește dificilă, oficialii chinezi refuzând să reducă achizițiile de petrol ale țării.
Ca răspuns, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a invocat chiar posibilitatea unui tarif de 100%.
„China își va asigura întotdeauna aprovizionarea cu energie în moduri care servesc intereselor noastre naționale", a postat Ministerul de Externe chinez pe X săptămâna trecută, răspunzând amenințării cu noi tarife.
„Constrângerea și presiunea nu vor realiza nimic. China își va apăra cu fermitate suveranitatea, securitatea și interesele de dezvoltare".
Foști oficiali și analiști în energie care au vorbit cu RFE/RL spun că este puțin probabil ca China să înceteze să cumpere petrol rusesc, dar ar putea fi dispusă să-și limiteze achizițiile pentru o perioadă scurtă, în timp ce atât Beijingul, cât și Washingtonul caută să încheie un acord economic.
Acesta ar putea face posibil un o întâlnire între Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping, care ar putea avea loc în octombrie.
„Este posibil ca Beijingul să decidă să-și reducă subtil importurile lunare de petrol rusesc, dar nu m-aș aștepta să le întrerupă complet sau să anunțe public vreo schimbare dacă o fac", a spus Wilder.
Pot SUA să convingă China să nu mai cumpere petrol rusesc?
Dacă Washingtonul va convinge Beijingul să reducă importul de petrol rusesc depinde de negocierile comerciale complexe dintre SUA și China în curs de desfășurare în Suedia, care au termen limită pe 12 august.
Dincolo de presiunile asupra Chinei în privința petrolului rusesc, Washingtonul a cerut Beijingului să nu mai cumpere petrol din Iran, care este supus sancțiunilor americane.
Iranul trimite în prezent peste 90% din exporturile sale de petrol către China.
Rusia furnizează aproximativ o cincime din petrolul total al Chinei, spun analiștii.
Trump a crescut, de asemenea, presiunea asupra Indiei, care a devenit unul dintre principalii cumpărători de petrol rusesc de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Moscova în februarie 2022.
Într-o postare din 4 august pe Truth Social, Trump a spus că va „crește substanțial" tarifele asupra Indiei pentru achizițiile sale de petrol rusesc, după ce a amenințat deja cu un tarif de 25% pentru produsele indiene.
Reducerea achizițiilor chineze și indiene ar fi resimțită la Moscova, dar Beijingul are cărți atuuri împotriva solicitării SUA, spun analiștii.
Casa Albă încurajează în mod activ China să cumpere mai multe produse americane, inclusiv tehnologie americană.
Trump și Bessent au mai spus că vor ca China să faciliteze funcționarea companiilor americane și, de asemenea, să crească achizițiile de energie americană ale Beijingului.
Dar China și-a folosit poziția dominantă și în comerțul cu minerale rare – un grup esențial de elemente care se regăsesc în aproape orice produs, de la baterii pentru vehicule electrice la tehnologie vitală de apărare – pentru a obține propriile concesii.
Acest lucru a fost evident în iulie, când Statele Unite au relaxat interdicția asupra vânzărilor de motoare cu reacție și cipuri de inteligență artificială H20 de la Nvidia în schimbul ridicării restricțiilor Beijingului asupra vânzării de minerale rare.
Presiunea prea mare asupra achizițiilor de petrol ar putea risca să devieze unele dintre progresele comerciale deja făcute de negociatorii americani și chinezi.
„Beijingul a demonstrat că restricțiile sale asupra exportului de minerale rare sunt o armă puternică și administrația americană nu ar dori să pună în pericol acest armistițiu fragil", a declarat Maria Shagina, cercetător senior la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, un think-tank cu sediul la Londra.
Ce influență are Washingtonul față de China?
Beijingul ar putea ezita, de asemenea, să facă orice mișcare care ar putea afecta efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei.
China a fost unul dintre cei mai apropiați susținători ai Rusiei, Putin și Xi declarând un parteneriat „fără limite" cu puțin timp înainte ca Kremlinul să invadeze total Ucraina pe 24 februarie 2022.
Cu toate că Beijingul nu a trimis ajutor letal, firmele chineze au furnizat cea mai mare parte a produselor cu dublă utilizare care au permis Moscovei să se reaprovizioneze cu rachete, drone și alte muniții pe tot parcursul războiului.
În iulie, ministrul chinez de externe, Wang Yi, i-a spus șefului politicii externe a UE, Kaja Kallas, că Beijingul nu poate accepta înfrângerea Rusiei în război, deoarece ar elibera Washingtonul să se concentreze asupra Chinei.
Comentariile au fost publicate pentru prima dată de South China Morning Post și ulterior confirmate de RFE/RL.
Experții spun că un proiect de lege bipartinic introdus în Senatul SUA ar putea fi un instrument de negociere pentru Washington împotriva Beijingului.
Legislația ar impune tarife de până la 500% țărilor care sprijină mașina de război a Rusiei prin cumpărarea de petrol și gaze, China și India fiind cele două ținte principale.
Dar adoptarea unor astfel de măsuri, în cazul în care proiectul de lege va fi adoptat de Congres, ar escalada brusc tensiunile.
Între timp, Beijingul își cântărește opțiunile, inclusiv limitarea achizițiilor de petrol din Rusia, dar și încercarea de a atrage administrația Trump cu promisiuni de a investi mai mult în Statele Unite și de a crește vânzările de energie și produse agricole din SUA.
Joe Webster, expert în relația energetică dintre China și Rusia la think tank-ul Atlantic Council din SUA, spune că este mai probabil ca Beijingul să crească achizițiile de energie americană decât să reducă achizițiile de petrol rusesc.
„Creșterea exporturilor americane este un pas destul de simplu pe care [China] l-ar putea face", a declarat el pentru RFE/RL.
„Reducerea importurilor din Rusia este mai mult o provocare, deoarece ar putea duce la o pierdere materială reală pentru Rusia, iar Beijingul în mod clar nu vrea ca Moscova să piardă războiul".
Dar chiar și această posibilitate ar putea fi privită cu reținere de Beijing.
Oficialii chinezi sunt îngrijorați de mult timp că Statele Unite și aliații săi ar putea bloca aprovizionarea Chinei cu petrol străin, ceea ce a determinat-o să investească sute de miliarde de dolari în creșterea propriei producții interne și în construirea celei mai importante industrii de vehicule electrice din lume.
„Beijingul nu caută dependența de nimeni, nici măcar de Rusia, cu atât mai puțin de Statele Unite", a spus Webster. „Acest lucru va fi întâmpinat cu reticență".
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI