Președintele SUA, Donald Trump, a condamnat dur cel mai recent atac al Rusiei asupra Kievului, care, potrivit celui mai recent bilanț, a dus la moartea a 36 de persoane, inclusiv trei copii, și a rănit peste 150 de oameni. El a calificat acțiunile Rusiei drept „dezgustătoare” și promițând noi sancțiuni împotriva Moscovei.
Atacul, care a avut loc în noaptea de 30 spre 31 iulie 2025, a vizat capitala Ucrainei cu rachete și drone, provocând daune semnificative clădirilor rezidențiale, școlilor, grădinițelor, unităților medicale și unei universități.
„Rusia, cred că este dezgustător ce fac”, a declarat Trump reporterilor la Casa Albă pe 31 iulie.
„Ceea ce face Rusia este foarte trist. Mulți ruși mor”, a adăugat el și s-a arătat frustrat de continuarea agresiunii ruse. Președintele american a anunțat că Statele Unite vor impune noi sancțiuni împotriva Moscovei, fără a oferi detalii.
Totuși, el a recunoscut că „nu știu dacă sancțiunile îl deranjează” pe președintele rus Vladimir Putin.
Aceste sancțiuni suplimentare ar urma să vină în contextul în care națiunile occidentale au aplicat deja o serie lungă de măsuri financiare împotriva Rusiei.
Acestea afectează semnificativ economia Rusiei și încearcă să limiteze capacitatea de finanțare a războiului din Ucraina.
Misiune diplomatică în Rusia
Trump a dezvăluit că trimisul său special, Steve Witkoff, va călători la Moscova după o vizită în Israel.
„Merge în Rusia. Credeți sau nu”, a spus Trump, fără a oferi detalii despre itinerariul lui Witkoff. Această misiune diplomatică vine într-un moment tensionat, în care negocierile pentru un armistițiu în Ucraina par blocate.
La rândul lui, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut „schimbarea regimului” de la Kremlin, afirmând că aceasta este singura modalitate de a preveni destabilizarea regiunii de către Rusia în viitor.
Într-un discurs susținut prin videoconferință, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la semnarea Actului Final de la Helsinki, Zelenski a declarat pe 31 iulie: „Dacă lumea nu își propune să schimbe regimul din Rusia, asta înseamnă că, chiar și după încheierea războiului, Moscova va încerca în continuare să destabilizeze țările vecine”.
„Astăzi, știm clar ce este necesar pentru a readuce pacea în Europa, pentru a forța Rusia să accepte pacea, pentru a pune capăt acestui război”, a adăugat el în discursul său video din fiecare seară.
Zelenski a mulțumit comunității internaționale pentru sprijin și a subliniat că vor urma „noi sancțiuni împotriva Rusiei și noi pași fermi în sprijinul Ucrainei”.
Termenul limită al lui Trump: 8 august
La ONU, diplomatul american John Kelly a declarat în cadrul Consiliului de Securitate pe 31 iulie că Trump insistă asupra unui termen limită de 8 august pentru ajungerea la un acord de încetare a focului în Ucraina.
„Atât Rusia, cât și Ucraina trebuie să negocieze un armistițiu și o pace durabilă. Este timpul să se ajungă la o înțelegere. Președintele Trump a spus clar că acest lucru trebuie realizat până pe 8 august”, a afirmat Kelly.
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a precizat că, după șase luni de diplomație fără rezultate, Trump va trebui să decidă în curând cât de activ va continua să susțină eforturile pentru un armistițiu, dacă una dintre părți refuză să accepte o încetare a focului.
Rubio a menționat că oficialii americani și ruși au purtat negocieri private privind războiul din Ucraina, dar Washingtonul nu a constatat „niciun progres” în aceste discuții.
Pe 29 iulie, Trump a anunțat că scurtează termenul anterior de 50 de zile pentru ca Rusia să accepte un armistițiu, reducându-l la „10-12 zile”.
El a avertizat că Statele Unite vor impune noi tarife Rusiei dacă aceasta refuză un acord de pace. Zelenski s-a declarat pregătit să accepte un armistițiu și a propus o întâlnire directă cu Putin, propunere respinsă de Kremlin.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a oferit un răspuns scurt la termenul limită de 10-12 zile, spunând pe 29 iulie că Kremlinul „a luat notă” de comentariile lui Trump, fără a oferi detalii suplimentare.
Atacul asupra Kievului: 26 de morți și pagube extinse
Atacul rusesc din noaptea de 30 spre 31 iulie a vizat Kievul cu 309 drone și opt rachete de croazieră, potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene. Cinci rachete au lovit direct ținte, una a distrus un bloc de locuințe într-unul dintre cele mai aglomerate cartiere ale capitalei Ucrainei.
„Există peste o sută de obiective afectate”, a declarat Timur Tkacenko, șeful administrației militare a orașului Kiev.
„Clădiri rezidențiale, școli, grădinițe, unități medicale și o universitate. Acestea sunt locurile pe care rușii le atacă”, a adăugat el. Ministerul de Interne al Ucrainei a raportat că peste o mie de polițiști și lucrători de salvare au fost mobilizați pentru a gestiona urmările atacului.
Numărul inițial al victimelor, raportat la 16 morți, a crescut la 26 după ce salvatorii au recuperat încă 10 corpuri din dărâmăturile unui bloc de locuințe, inclusiv un copil de 2 ani. Dintre cei 159 de răniți, 16 sunt copii. Operațiunile de salvare continuă, iar 1 august a fost declarat zi de doliu în Kiev.
Ministrul de Externe ucrainean, Andri Sîbiha, a descris dimineața de 31 iulie drept „oribilă” pentru Kiev, subliniind că atacurile rusești au distrus clădiri rezidențiale, au avariat școli și spitale și au lăsat civili morți, răniți sau prinși sub dărâmături.
Ucraina a inițiat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta ultima escaladare a terorii Rusiei”, programată pentru 1 august.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.