„Da, au intrat și luptele continuă în acest moment”, a declarat Viktor Tregubov, purtătorul de cuvânt al Grupului Strategic Operațional al Forțelor din Dnipropetrovsk, pentru AFP.
Moscova a anunțat pentru prima dată în iulie că forțele sale au avansat în regiune, însă nu a revendicat teritoriul oficial. De atunci, Rusia a afirmat că a capturat câteva așezări din zonă.
Într-o declarație separată de marți seară, Statul Major al Ucrainei a respins afirmațiile Moscovei potrivit cărora ar fi capturat în totalitate satele Zaporizke și Novogeorgiivka.
Comunicatul Kievului a venit după ce o organizație care monitorizează frontul a declarat marți că Rusia „a ocupat” cele două așezări.
Armata rusă „își consolidează acum pozițiile și acumulează infanterie pentru a avansa în continuare”, a menționat DeepState, o organizație care are legături strânse cu armata ucraineană.
Dnipropetrovsk nu se numără printre cele cinci regiuni ucrainene – Donețk, Herson, Luhansk, Zaporijia și Crimeea – pe care Moscova le-a revendicat public ca teritoriu rus.
Confirmarea privind intrarea trupelor ruse într-o nouă regiune ucraineană vine în contextul în care impulsul către un posibil acord de pace s-a blocat.
După ce președintele american Donald Trump s-a întâlnit atât cu Vladimir Putin, cât și cu Volodimir Zelenski, dând speranțe pentru un posibil acord de pace, Moscova a exclus orice întâlnire imediată între liderii ruși și ucraineni.
Putin cere Ucrainei să se retragă din unele teritorii pe care le controlează încă, ca o condiție prealabilă pentru încetarea invaziei sale - cereri respinse ca fiind imposibile de îndeplinit la Kiev.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.