Biroul Elctoral Central (BEC) face un apel către candidați să nu continue acțiunile electorale și să nu transmită mesaje care pot induce în eroare.
„Campania electorală s-a încheiat în această dimineaţă (sâmbătă, 17 mai, n.r.) la ora 07:00, fiind deci interzisă continuarea propagandei electorale (...)”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, într-o declarație de presă făcută sâmbătă, 17 mai.
„Prin continuarea propagandei electorale se înţelege, şi deci se interzice, şi sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat. Precizez, de asemenea, că este interzisă transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmăreşte influenţarea opţiunii de vot. Pe parcursul campaniei electorale, nu s-au înregistrat incidente deosebite”, a adăugat reprezentanta MAI.
Ea a menționat că polițiștii au primit pe parcursul campaniei electorale 42 de sesizări cu privire la posibile incidente, 53% fiind legate de afișajul electoral. Patru sesizări au fost transmise BEC și Autorității Electorale Permanente (AEP), nefiind e competența poliției.
Pe parcursul campaniei au avut loc 34 de manifeste electorale, desfășurate „fără probleme”.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că efectivele MAI rămân implicate în asigurarea unor condiții normale de desfășurare a procesului electoral.
„În misiunile de astăzi, vor fi angrenaţi peste 34.000 de efective ale MAI”, a spus reprezentanta Ministerului.
Angajații Poliției asigură protecția buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorate pe timpul transportului spre secțiile de vot, neintrând însă în contact direct cu buletinele de vot, care sunt transportate cu vehicule care nu aparțin Ministerului, a subliniat Monica Dajbog.
Polițiștii vor asigura protecția pe timpul nopții a celor 18.900 secții de vot din țară, „urmând să le predea preşedinţilor birourilor electorale, mâine dimineaţă, cu sigiliile intacte”, a adăugat aceasta.
Monica Dajbog a reamintit că Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor a recomandat Direcțiilor din București și din țară să asigure program de lucru cu publicul, sâmbătă până la ora 16 și duminică între orele 7-21, „pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care doresc să voteze, dar nu deţin documente de identitate valabile.”
Programul efectiv al Direcțiilor de Evidența Persoanelor se poate verifica pe site-ul acestora.
Monica Dajbog a transmis un punct de vedere și cu privire la „informaţiile din spaţiul public despre faptul că în Registrul Electoral figurează persoane decedate.”
„Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă listele cu persoanele care au împlinit 18 ani, conform prevederilor şi termenelor legale, pe baza datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor”, a transmis Monica Dajbog.
Apel BEC: Competitorii să nu emită mesaje care induc în eroare alegătorii
Biroul Electoral Central (BEC), care coordonează procesul votării, a transmis la rândul său un comunicat în care amintește încheierea campaniei electorale, sâmbătă la ora 07:00, context în care „continuarea acţiunilor de propagandă electorală este interzisă, reprezentând campanie ilegală.”
„BEC solicită competitorilor electorali să nu emită în spaţiul public mesaje care încalcă, direct sau indirect, această interdicţie, precum şi orice mesaje de natură a induce în eroare alegătorii”, a mai transmis Biroul, într-un comunicat de presă.
BEC reamintește că a luat în colaborare cu alte instituții toate măsurile pentru desfășurarea în condiții legale a votului.
„Recomandăm alegătorilor să se informeze din surse oficiale, precum paginile de internet ale Biroului Electoral Central (www.bec.ro), a Biroului electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate (https://www.mae.ro/node/66407), a Ministerului Afacerilor Externe (https://www.mae.ro/node/66314) sau a Autorităţii Electorale Permanente (https://www.roaep.ro/prezentare/alegeri-prezidentiale-2025/)”, a mai transmis BEC.
Turul al II-lea al alegerilor prezidențiale are loc duminică, 18 mai, cei doi candidați fiind liderul AUR, George Simion, și candidatul independent Nicușor Dan, primarul capitalei. În străinătate, votul a început vineri, 16 mai, la ora locală 07:00 și se va încheia duminică 18 mai, la ora 21:00 - ora României.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.