Pakistanul și India și-au declarat, fiecare, victoria după recenta izbucnire a confruntărilor militare de la granița dintre cele două state. Încetarea focului, mediată de SUA, se menține în mare parte după atacuri care au dus la moartea a zeci de persoane.
Islamabad și New Delhi au convenit asupra unei încetări imediate a ostilităților, au declarat președintele american Donald Trump și oficiali din ambele țări pe 10 mai, după o serie de atacuri militare care au dus la moartea a zeci de persoane.
„După o noapte lungă de discuții mediate de Statele Unite, sunt încântat să anunț că India și Pakistanul au convenit asupra unei încetări a focului depline și imediate”, a declarat Trump într-o postare pe platforma sa, Truth Social.
Relațiile dintre India și Pakistan sunt în mod constant tensionate și aproape de declanșarea unui război într-o regiune tensionată a Asiei de Sud.
Sursa tensiunilor este mai ales regiunea Kașmir, împărțită în zone controlate de India și Pakistan, dar pe care ambele țări o revendică în întregime.
În eforturile de a-și liniști populațiile, atât India, cât și Pakistanul, au revendicat victoria după câteva zile de confruntări.
Pe 11 mai, New Delhi a oferit un bilanț a ceea ce a numit succesului său militar, transmițând că atacurile sale în Kașmir și Pakistan de la începutul săptămânii au ucis peste 100 de militanți.
De partea cealaltă, armata pakistaneză a transmis că forțele Islamabadului au lovit pe 10 mai 26 de instalații militare indiene, ca răspuns la atacurile cu rachete lansate de New Delhi.
Anterior, premierul pakistanez Shehbaz Sharif și-a felicitat țara pentru „victoria” asupra Indiei, dar a adăugat că dorește un dialog semnificativ cu India și pentru rezolvarea tuturor problemelor care despart cele două țări.
„Aceasta este o victorie nu doar pentru forțele armate, ci pentru întreaga națiune”, a spus Sharif.
În ciuda discuțiilor despre încetarea focului, India și Pakistan s-au acuzat reciproc de încălcări ulterioare, cu toate că informațiile despre astfel de acțiuni au fost rare la sfârșitul zilei de 11 mai.
Liderii internaționali au salutat încetarea focului.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că guvernele Indiei și Pakistanului au convenit „să înceapă discuții pe un set larg de probleme, într-un loc neutru”.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a numit acordul de încetare a focului „un pas pozitiv” și a declarat că „speră că acordul va contribui la o pace durabilă și va promova un mediu favorabil abordării problemelor mai largi și de lungă durată dintre cele două țări”.
Președintele Trump a spus că este gata să lucreze pentru a rezolva disputa din Kașmir dintre India și Pakistan și pentru a ajuta la stimularea economiilor ambelor națiuni.
„Deși nici măcar nu am discutat, voi crește comerțul, substanțial, cu aceste două națiuni mari”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.
„În plus, voi lucra cu amândoi pentru a vedea dacă, după o mie de ani, se poate ajunge la o soluție în ceea ce privește Kașmirul”, a mai scris Donald Trump.
Încetarea focului a venit după săptămâni de escaladare a violențelor care au început după atacul din 22 aprilie, în Kașmirul administrat de India. În urma atacului au murit 26 de civili, majoritatea turiști hinduși.
India a dat vina pe militanții din Pakistan pentru atac - o afirmație negată de Islamabad. Incidentul a declanșat o serie de lovituri, inclusiv atacuri cu rachete și drone, bombardamente peste frontieră și atacuri cibernetice.
India și Pakistan, care și-au câștigat independența față de Marea Britanie în 1947, au purtat războaie la scară largă în 1948, 1965 și 1971 și un conflict limitat în 1999.
Problema centrală rămâne Valea Kașmirului, pe care India o consideră „Atoot Ang” – parte integrantă – în timp ce Pakistanul o vede ca pe o „agendă neterminată de împărțire” a subcontinentului.
Kașmirul este împărțit între trei vecini înarmați nuclear. India controlează aproximativ 45% din teritoriu, Pakistan aproximativ 35% și China - după un scurt război cu India în 1962 - restul de 20%.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.