Reprezentanții celor patru biserici spun, în postarea de pe rețelele sociale unde fac apelul, că România a ajuns la un moment istoric de cotitură.
„Rezultatul alegerilor prezidențiale repetate va avea un impact pe termen lung asupra dezvoltării cadrelor juridice democratice și condițiilor sociale, asupra aplicării libertății religioase și a drepturilor comunității, precum și asupra orientării internaționale a țării”, se arată în document.
Înalții prelați spun că nu pot rămâne indiferenți la situația apărută după primul tur al alegerilor prezidențiale și îndeamnă credincioșii să participe „deplin, fără absență, la turul II al alegerilor din 18 mai 2025”.
Îndemnul este și „să susțină prin vot candidatul la prezidențiale care respectă drepturile și valorile tuturor cetățenilor - inclusiv ale comunității noastre - și contribuie la conviețuirea pașnică. Cel care este capabil să contracareze forțele politice extremiste, să sprijine dezvoltarea vieții sociale și eficiența administrației publice și să se asigure că România rămâne pe drumul european”.
Semnatarii spun că participare masivă la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale este esențială pentru viitorul comunității maghiare din Transilvania, pentru buna funcționare a Bisericilor și pentru conviețuire pașnică alături de „concetățenii noștri români de alte naționalități.
Documentul este semnat de arhiepiscopii sau episcopii romano-catolici de Alba Iulia, Oradea, Satu Mare, Timișoara Joseph, episcopii Bisericii Evanghelică Luterană din România, a celei Reformată a Transilvaniei și a celei Unitariană Ungară.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI