Linkuri accesibilitate

De ce au facturile la energie pentru iulie TVA de 21% deși taxa a crescut doar de la 1 august


Operatorii de utilități aplică TVA de 21% și pentru luna iulie, deși taxa a intrat în vigoare doar din 1 august.
Operatorii de utilități aplică TVA de 21% și pentru luna iulie, deși taxa a intrat în vigoare doar din 1 august.

Un val de nedumerire a izbucnit în rândul românilor care au primit facturile la utilități pentru consumul din luna iulie, dar și pentru estimări mai vechi. Acestea conțin TVA de 21%, deși taxa mărită a intrat în vigoare de la 1 august.

Prețul celor mai multe facturi la electricitate s-a dublat sau chiar mai mult după ce Guvernul a oprit, de la 1 iulie, schema de plafonare.

Consumatorii au început să primească în ultimele 10 zile facturile cu noile prețuri – pentru consumul din iulie.

Au remarcat la ele o nouă majorare: facturile conțin TVA de 21%. Asta deși mărirea taxei de la 19% la 21%, stabilită de guvern în iulie, a intrat în vigoare abia la 1 august.

Mai mult, unii operatori aplică TVA mărit la 21% și pentru estimările de consum mai vechi de iulie 2025, ceea ce dă naștere altor nedumeriri în rândul clienților.

Europarlamentarul Vlad Gheorghe a reclamat joi, 21 august, că „peste zece milioane de români sunt jefuiți pe facturile de utilități și alte servicii continue pentru luna iulie”, deși „ni s-a spus că trebuia să crească abia din 1 august.”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că aplicarea retroactivă a TVA-ului crescut nu reprezintă un jaf. Ci că are acoperire în articolul 281 din Codul Fiscal.

Articolul respectiv prevede că, în cazul utilităților, data livrării este considerată ca fiind aceeași cu cea a emiterii facturii. Asta, în cazul în care nu există o altă prevedere contractuală în acest sens.

Articolul 281, alineatul 8, din Codul Fiscal*:

„În cazul livrărilor de bunuri și al prestărilor de servicii care se efectuează continuu, altele decât cele prevăzute la alin. (7), cum sunt livrările de gaze naturale, de apă, de energie electrică, serviciile de telefonie, de închiriere, de leasing, de consesionare, de arendare de bunuri, de acordare cu plată pentru o anumită perioadă a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct și superficia, asupra unui bun imobil, și alte livrări/prestări asemenea, se consideră că livrarea de bunuri/prestarea de servicii este efectuată la fiecare dată prevăzută în contract pentru plata bunurilor livrate/serviciilor prestate sau, în lipsa unei astfel de prevederi contractuale, la data emiterii unei facturi, dar perioada de decontare nu poate depăși un an.”

* Codul Fiscal datează din 2015, cu actualizări ulterioare, articolul de mai sus fiind adus în forma actuală în 2017.

Chiar dacă unii experți fiscali consideră că guvernul ar fi trebuit să prevadă o perioadă tranzitorie până să se aplice TVA de 21%, ministrul Nazare spune că „nu a existat nicio omisiune din partea Ministerului Finanțelor, aşa cum se propagǎ greşit în spațiul public.”

Mai mult, a explicat că mecanismul s-a aplicat și în trecut, când taxa pe valoarea adăugată (TVA) a scăzut de la 24% la 19%, la 1 ianuarie 2016, astfel că ministerul nu face decât să aplice corect legea.

Cu toate acestea, nedumeririle se mențin, cu atât mai mult cu cât există diferențe între modul de calcul al furnizorilor.

Europa Liberă a studiat două facturi de utilități, de unde reiese mecanismul de calcul diferit folosit de furnizori.

Două viziuni: TVA de 21% doar pentru luna iulie, dar și pentru consumul mai vechi

Alin* a primit recent o factură de electricitate de la Hidroelectrica, pentru perioada 28 iunie - 25 iulie 2025.

Costul total a ajuns la 300 de lei, pentru 292 de kilowați, din care 32 consumați în trei zile din iunie și 270 de kilowați pentru 25 de zile din iulie.

Conform desfășurătorului facturii, care poate fi văzut mai jos, pentru zilele din iunie operatorul i-a aplicat TVA de 19%, iar pentru luna iulie – de 21%.

Factură emisă în august, în care TVA-ul de 21% este aplicat și pentru consumul din iulie, nu însă și pentru iunie.
Factură emisă în august, în care TVA-ul de 21% este aplicat și pentru consumul din iulie, nu însă și pentru iunie.

Europa Liberă a mai studiat o factură a unui operator privat de utilități, în care metoda de calcul este diferită.

Mariana* a primit zilele trecute factura de gaze naturale de la un furnizor privat, pentru intervalul 10 iunie - 8 august 2025.

Consumul estimat pe care l-a transmis clienta a fost de 229 de kw/h, cel real măsurat de operator de 327 kw/h. Asta înseamnă că operatorul a făcut o regularizare. Adică o medie a consumului real, față de cel estimat, pe diferite perioade.

În perioadele în care consumul a fost pe plus – operatorul a facturat cu 21%. Când, însă, în urma regularizării, facturarea a fost pe minus – cota de TVA aplicată a fost de 19%.

Prețul final rezultat din adunarea sumelor cu TVA de 19% și cele cu TVA de 21%: 42,44 de lei.

Factură de gaze naturale, în care, la regularizarea din august, TVA-ul de 21% este aplicat pentru întreg intervalul de regularizare, nu doar pe luna anterioară.
Factură de gaze naturale, în care, la regularizarea din august, TVA-ul de 21% este aplicat pentru întreg intervalul de regularizare, nu doar pe luna anterioară.

Europa Liberă a discutat cu mai mulți furnizori de utilități și cu președintele unei asociații a acestora, care au spus la unison că furnizorii au respectat Codul Fiscal atunci când au facturat în luna august cu un TVA de 21%.

Hidroelectrica a limitat aplicarea cotei de TVA de 21% doar la luna iulie, dacă pentru lunile anterioare clienții au avut declarate estimări, explică Marian Fetița, membru al Directoratului companiei.

Și unii operatori privați au o metodă similară de calcul, după cum a constatat Europa Liberă.

Hidroelectrica are aproximativ 800.000 de clienți casnici de electricitate, aproximativ 10% din totalul pieței.

„Ca un consum să fie facturat, trebuie să fie cunoscut. De obicei, aceste informații ne provin nouă și celorlalți furnizori de la distribuitori, după ce se închide luna de livrare (și de consum, n.r.), astfel că, de regulă, factura dintr-o lună se emite pentru luna anterioară”, spune el.

Cu alte cuvinte, câtă vreme regulamentele din domeniu prevăd că consumul pentru o lună poate fi transmis în luna ulterioară (august pentru iulie, de exemplu) este de înțeles că se aplică cota de 21%, intrată în vigoare de la 1 august, spune el.

Pentru lunile anterioare lunii iulie, dacă s-a facturat un consum estimat, fie de la client, de la distribuitor sau furnizor, la regularizare „se face un calcul de consum real, la TVA de 19% și acel consum se facturează cu acel TVA.”

„Doar diferența de consum începând cu iulie se facturează cu TVA de 21%”, adaugă el. De asemenea se va factura cu TVA 21% și consumul pentru care nu au existat estimări înregistrate.

Nu consideră justificată practica unor operatori de a aplica 21% și pe estimări mai vechi de iulie, însă menționează că, dacă în contractul cu furnizorul, plata pentru consumul estimat este prevăzută sub forma unui avans, atunci aplicarea cotei mărite de TVA are acoperire.

Surse din rândul unui furnizor de utilități care recalculează cu TVA de 21% facturile mai vechi bazate pe estimări ne-au precizat că metoda este menită să evite complicații și chiar acuze ale autorităților statului că operatorul nu ar aplica întocmai prevederile Codului Fiscal. Estimările sunt asimilate unor facturi proforme, care deși sunt plătite și plata e întregistrată ca atare, nu reprezintă facturarea definitivă în sine.

Pe de altă parte, dacă clientul a transmis autocitirea - procedură pentru care astfel de furnizori insistă - aceasta nu mai este recalculată cu TVA mărit, la regularizare, în cazul unor astfel de operatori.

Reprezentanții E.ON, cu 3,5 milioane de clienți la gaze naturale și electricitate, nu au detaliat cum aplică exact compania TVA-ul de 21% la consumuri mai vechi, dar au transmis că acesta se aplică la toate facturile emise după 1 august 2025.

„Compania noastră, la fel ca toți furnizorii, are obligația legală de a respecta prevederile Codului Fiscal. Potrivit articolului 281, cota de TVA aplicabilă este cea în vigoare la data emiterii facturii. Prin urmare, pentru facturile emise începând cu 1 august a.c., se aplică cota de 21%”, ne-a transmis un purtător de cuvânt al companiei.

Președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurențiu Urluescu, subliniază că, dacă un client are consum în iulie facturat în aceeași lună, TVA e de 19%. Dacă aceleași zile de consum din iulie sunt facturate în august, ele sunt plătite cu TVA de 21%.

El susține că pentru o perioadă cu facturi lunare pentru intervalul mai-iulie, de exemplu, doar perioada nefacturată anterior (până în iulie inclusiv) va avea TVA de 21%.

Întrebat dacă prevederea din Codul Fiscal care permite facturarea retroactivă a TVA-ului nu ar fi trebuit modificată, Urluescu spune că „a existat cu siguranță o rațiune” pentru introducerea acestei prevederi și că este una cu dublu sens. O scădere a TVA ar duce la aplicarea cotei reduse pentru luna anterioară, cel puțin.

Pe de altă parte, consideră că „ar fi fost corect față de consumator ca în legislația cu schimbare a TVA-ului să se facă o excepție pentru energia livrată înainte de 1 august și facturată după 1 august. Așa ar fi fost corect, dar...”

Președintele AFEER spune că a făcut un calcul estimativ al banilor suplimentari pe care statul îi va încasa din aplicarea TVA și pentru consumul lunii iulie: aproximativ 6 milioane de euro.

Europa Liberă nu a putut verifica independent suma calculată de Laurențiu Urluescu.

Clienții de electricitate, spune el, sunt afectați din trei direcții de prețurile mai mari:

  • eliminarea plafonării de preț la electricitate, de la 1 iulie;
  • TVA de 21%, pentru facturile emise după 1 august;
  • consum mai mare pe timpul verii din cauza utilizării aparatelor de aer condiționat.


Pe de altă parte, el subliniază că dacă autoritățile ar dori acum să introducă o modificare a aplicării cotei de TVA, efectul în piață ar fi și mai rău.

Asta ar presupune stornarea, în timp scurt, a milioane de facturi, experiență pe care operatorii au mai avut-o la modificări legate de plafonări de preț.

Și Marian Fetița spune că este de evitat o astfel de situație. Pe de altă parte, nici ministrul Alexandru Nazare nu dă de înțeles că autoritățile ar plănui așa ceva.

În schimb, transmite că, „dacă există companii care au facturat diferit de prevederile legale, cu scopul de a obține sume necuvenite de la români, ANAF va interveni prompt pentru a verifica situația și a dispune măsuri clare.”

* Numele sunt fictive, pentru protejarea identității

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG