Deschiderea Festivalului George Enescu 2025 are loc duminică, 24 august, la ora 20:00, la Sala Palatului din București, și va fi susținută de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Cristian Măcelaru.
Publicul va putea audia: Concert pentru orchestră op. 182 (p.a.a.), compoziție în premieră a muzicologului Dan Dediu, Concertul în re minor pentru vioară și orchestră - Aram Haciaturian, și Poema română op. 1 a lui George Enescu.
Pe scenă va urca violonistul sârbo-francez Nemanja Radulović, câștigător al Concursului George Enescu, ediția 2001, atunci când avea 16 ani.
Spectacolul de deschidere al Festivalului va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR CULTURAL şi TVR Internaţional, duminică, de la ora 20:00.
Directorul artistic Cristian Măcelaru a spus în conferința de presă de deschidere a festivalului, susținută sâmbătă, că „Festivalul Enescu reprezintă o țară întreagă și cred că întreaga țară trebuie și va beneficia de el și de prezența acestor artiști”.
„Sperăm să atragem un public cât mai larg la absolut toate concertele. Îmi doresc ca accesibilitatea muzicii clasice să devină o normalitate în România zilelor noastre. Este important să spunem din nou și din nou povestea festivalului – de ce există, de ce a fost creat, ce aduce el în viețile noastre și cu ce rămânem după el în inimile noastre”, a spus Cristian Măcelaru.
La ediția din 2025, Festivalul George Enescu are ca temă „Aniversări / Celebrations”.
Directorul artistic a explicat de ce a ales această temă:
„În această ediție mai sunt câțiva compozitori și interpreți foarte importanți care au o aniversare frumoasă - 50 de ani de la moartea lui Șostakovici, 90 de ani de la nașterea lui Arvo Part, un compozitor extraordinar care încă este în viață, 100 de ani de la nașterea lui Pierre Boulez și 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, care i-a fost un coleg apropiat lui Enescu”.
Timp de o lună de zile ( 24 august - 21 septembrie 2025), publicul va putea asculta peste 45 de interpretări ale lucrărilor lui George Enescu, de la celebrele Rapsodii Române la Simfonii, Suite orchestrale, lucrări camerale rare până la opera monumentală „Oedipe”, prezentată într-o producție semnată de regizorul vizionar Stefano Poda, cu o distribuție de prestigiu.
„Oedipe” va fi condus de dirijorul Tiberiu Soare. Spectacolul eveniment îi are în distribuție pe Ruxandra Donose, Ionuț Pascu, Ramona Zaharia, Vazgen Gazaryan și alte voci excepționale ale scenei lirice internaționale.
Peste 4.000 de artiști din 28 de țări vor urca pe scenele Festivalului, de la orchestre legendare la tineri virtuozi.
Publicul de la București va putea participa la concerte susținute de orchestre prestigioase precum: Royal Concertgebouw Orchestra, Philharmonia Orchestra, Tonhalle-Orchester Zürich, Orchestre National de France, Czech Philharmonic, Budapest Festival Orchestra, WDR Symphony Orchestra, Gustav Mahler Jugendorchester, Accademia Bizantina, Orchestra Academiei Santa Cecilia, Mahler Chamber Orchestra, Academy of St Martin in the Fields, Il Giardio Armonico etc.
De asemenea, vor fi prezenți la București dirijori de renume precum: Klaus Mäkelä, Cristian Măcelaru, Daniel Harding, Santtu-Matias Rouvali, Daniele Gatti, Ivan Fischer, Paavo Järvi, Gianandrea Noseda, Manfred Honeck, Keri-Lynn Wilson, Petr Popelka, Vasily Petrenko, Alain Altinoglu.
La concerte vor participa soliști și artiști internaționali unanim apreciați: Martha Argerich, Anne-Sophie Mutter, Seong Jin Cho, Gautier Capuçon, Jean-Yves Thibaudet, Rudolf Buchbinder, Alisa Weilerstein, Kian Soltani, Renaud Capuçon, Julian Rachlin, Kirill Gerstein, Alexandre Kantorow, Bruce Liu, Asmik Grigorian, Sonya Yoncheva, Isabelle Faust, Nemanja Radulović, Alexandra Conunova sau Rachel Willis-Sørensen.
Un segment distinct al ediției 2025 este dedicat operei și baletului, cu titluri rare în versiuni concertante sau în viziuni scenice spectaculoase. Printre acestea se numără impresionanta operă în concert „Fin de partie” de Gyorgy Kurtag, inspirată de piesa lui Samuel Beckett, „L'Heure espagnole” de Maurice Ravel, prezentată de Orquestra de la Comunitat Valenciana în regia lui Tompa Gabor, la Opera Națională București.
„Salomeea” de Richard Strauss deschide seria lirică pe 1 septembrie, la Sala Palatului, într-o versiune concertantă cu elemente multimedia imaginate de regizorii Nona Ciobanu și Peter Kosir. Pe 14 septembrie, „Lady Macbeth din Mțensk” de Dmitri Șostakovici va fi prezentată, în premieră, în România, într-o producție dirijată de Giancarlo Guerrero, cu proiecții multimedia regizate de Carmen Lidia Vidu.
Un alt element de noutate îl reprezintă seria de concerte „Enescu în Control” ce se vor desfășura în fiecare seară de miercuri, în cunoscutul Control Club din București: Janoska Ensemble (27 august), Francesco Tristano (3 septembrie), Big Band-ul Radio (10 septembrie), Bucharest Percussion Ensemble (17 septembrie).
La București, concertele și spectacolele de la festival vor avea loc la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, Sala Radio, Opera Națională București, MINA (Museum of Immersive New Art) și Club Control.
În acestă ediție a festivalului, Muzeul Artei Noi Imersive găzduiește mai multe proiecții care împletesc inovația tehnologică și muzica clasică în cadrul seriei Enescu – JTI Immersive Experience.
Programul cuprinde:
- ONIRIUS, vis coregrafic semnat de Gigi Căciuleanu pe muzică de Paul Ilea;
- Bach in the Jungle, o călătorie sonoră de la Bach la Piazzolla;
- Klimt Meets Bösendorfer – Ver Sacrum, recital poetic și vizual creat de Alexandra Silocea;
- Ultima piesă, instalație performativă interactivă.
Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu se pot cumpăra atât online, din platforma Eventim.ro, cât și în format fizic, din rețeaua de hipermarketuri Carrefour și din lanțurile de librării Cărturești și Humanitas.
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programele.
Site-ul Festivalului Internațional George Enescu, http://www.festivalenescu.ro, va fi updatat zilnic cu cele mai recente informații.
Europa Liberă este partener media al Festivalului Internațional George Enescu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.