„Dacă vom face doar un pachet cum a fost primul sau ne vom opri la jumătatea drumului, e doar o problemă de timp până lucrurile se vor termina prost”, a avertizat premierul Ilie Bolojan.
El a spus că neadoptarea celui de al doilea pachet de măsuri fiscală arată că „nu am conștientizat practic situația dificilă în care ne găsim, în care e nevoie să corectăm lucruri care s-au adunat în timp”.
Bolojan a spus că bugetul de stat nu mai oferă finanțare „cu sume atâta de mari” a tuturor autoritățile locale din România și că acestea ar trebui să fie „mai eficiente”.
El a spus că, chiar dacă România a scăpat în luna iulie de indicatul de rating, dacă nu va fi adoptat pachetul doi de măsuri fiscale, „vom ajunge în situația în care vom intra într-o fundătură”.
„Degeaba ai crescut niște taxe, dacă nu acoperi găurile negre care sunt în economie, degeaba ai făcut un singur pas, dacă n-ai făcut toți pașii necesari ca să treci această punte a dificultăților”.
„Dacă doar vom face câte un pachet, cum a fost primul pachet, sau ne vom opri la jumătatea drumului, e doar o problemă de timp până lucrurile se vor termina prost și efectiv riscul de a intra în incapacitate de plată este foarte mare, datorită presiunilor financiar mari din această toamnă. (...)
Fără alte măsuri complementare și pachetul doi pe care trebuie să le luăm în continuare, riscul ca în toamnă, de exemplu, când există evaluarea în octombrie la Consiliul Minister de Finanțe, să fie negativă este destul de mare și eu, cât timp sunt premier, încerc să fac tot ceea ce ține de mine pentru a evita situații de genul acesta”, a adaugat el.
Întrebat de ce întârzie pachetul doi și când va fi adoptat, Ilie Bolojan a spus că acesta nu poate fi adoptat decât prin asumarea răspunderii”
„Pachetul doi este o continuare a primului pachet”, a spus premierul, și are cinci elemente importante.
„Sunt două zone care practic sunt zone structurale, cum sunt propunerile de reformă în sănătate și în administrația publică locală, cu impact structural cu impact mare pe cheltuieli importante, pe zone importante și de asemenea celelalte trei care vin să corecteze nedreptăți și să creeze condiții mai bune pentru încasarea impozitelor, care înseamnă legislația privind pensionarea magistraților, în așa fel încât să întrerupem pensionarea la 48 de ani și acordarea unor pensii care sunt la nivelul salariilor, lucruri care nu sunt acceptate nicăieri nici din punct de vedere al vârstei de pensionare, nici al cuantumului pensiei, deci se corectează o nedreptate care trenează de ani de zile.”
A doua componentă aici este partea de limitare a câștigurilor în companiile de stat, reducerea numărului de membri în Consiliile de Administrație și îmbunătățirea indicatorilor de performanță în așa fel încât aceste companii să fie administrate mai bine, a explicat Ilie Bolojan.
A treia componentă este de fiscalitate, de insolvențe, anunțate chiar miercuri de ministrul Finanțelor, „care vin să rezolve probleme care s-au acumulat în timp”.
El a spus că acest pachet, „dată fiind complexitatea lui” nu poate fi adoptat decât prin asumarea răspunderii Guvernului.
Premierul și-a exprimat speranța că „cel mai târziu până la finalul lunii acesteia, cu toate întârzierile pe care adevărat că le avem din cauze obiective sau subiective, el va fi adoptat”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI