„Iubesc Franța, iubesc cultura franceză, iubesc poporul francez, dar nu iubesc tendințele dictatoriale ale lui Emmanuel Macron. (...) Nu respect intervenția lui Emmanuel Macron în democrația noastră”, a spus George Simion, joi seară, în studioul televiziunii franceze CNews, la emisiunea „100 politique”.
Unul dintre moderatori i-a atras atenţia că discursul său nu este foarte „promiţător” pentru relaţiile României cu Franţa, dacă îl numește „dictator” pe posibilul său omolog: „Nu cred că veţi fi primit prea repede la Palatul Élysée”.
În acel moment, Simion a răspuns că „nu am nevoie să fiu primit la Palatul Élysée”.
Mai mult, candidatul AUR la alegerile prezidențiale a insistat să compare Franța cu Iranul în privința libertăților de care au parte cetățenii acestor două țări.
„Noi nu suntem Iran, nu suntem o țară unde niște ayatollahi spun cine poate candida și cine nu. Este exact cazul vostru din Franța, unde Marine Le Pen efectiv a fost interzisă de niște judecători. (…) Și fac o paralelă și cu Iranul, unde ayatollahii decid cine poate candida și cine nu”, a susținut liderul AUR.
George Simion a făcut referire la procesul penal în care fosta preşedintă a partidului Uniunea Naţională (Rassemblement National / RN) a fost găsită vinovată, în luna martie a acestui an, de deturnare de fonduri europene și i s-a interzis candidatura la funcţii publice pentruurmătorii cinci ani.
„Mergeţi prea departe, nu putem compara Franţa cu Iran, vă garantez”, i-a replicat un moderator. „Ţin să vă spun că Franţa este o democraţie care nu are tendinţe dictatoriale”, a mai spus el.
Televiziunea CNews, considerată ca fiind favorabilă politicienilor francezi de extremă dreapta Marine Le Pen și Éric Zemmour, l-a catalogat pe Simion ca politician „naționalist” și „de extremă dreapta” pe site-ul său.
În timpului interviului, George Simion și-a început unele dintre idei în limba franceză, însă apoi, rapid, după numai câteva cuvinte, a trecut la limba română.
„Nous voulons... o încetare a focului”, a spus candidatul AUR, de exemplu, făcând referire la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
„Poziţia noastră este aceeaşi cu a partenerului nostru strategic, SUA. Ne dorim o încetare a focului”, a continuat el.
În același interviu, Simion a mai spus că, doar pentru că România este situată în est, nu trebuie comparată nici cu Rusia, nici cu Ucraina, țară pe care a acuzat-o că „are de multe ori reflexe sovietice”.
„Eu cred că Europa de Est va redeştepta tot continentul”, a mai declarat președintele partidului AUR, potrivit News.ro.
Întrebat de un jurnalist din studio dacă n-ar trebui ca România să fie comparată cumva cu Polonia, Simion a afirmat: „Polonia este un model pentru noi”.
George Simion a refuzat invitaţia de a participa, joi seară, la dezbaterea electorală de la TVR. La televiziunea publică a mers doar contracandidatul său, Nicuşor Dan.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.