Portretele principalilor candidați la alegerile din mai
Europa Liberă a făcut portretele principalilor candidați la alegerile din 4 mai, conform sondajelor de opinie publicate până acum.
Cine sunt cei 11 candidați de la alegerile organizate pe 4 mai 2025
Biroul Electoral Central a stabilit, prin tragere la sorţi, ordinea candidaților pe buletinul de vot:
Noile alegeri din 4/18 mai au fost organizate după ce alegerile din noembrie/decembrie 2024 au fost anulate – fără precedent în istoria României.
„Procesul electoral a fost viciat pe toată durata desfășurării lui”, a motivat Curtea Constituțională, pe 6 decembrie, atunci când cei nouă judecători ai Curții Constituționale au adoptat în unanimitate anularea alegerilor.
De asemenea, CCR a invocat Legea 370/2004, care permite anularea alegerilor în cazul unei fraude care afectează atribuirea mandatului, precum și jurisprudența CEDO care subliniază importanța alegerilor libere ca pilon al democrației.
Ulterior, în martie, CCR a respins, tot în unanimitate, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
Conform unor rapoarte la serviciilor de informații, desecretizare de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, politicianul pro-rus a beneficiat de promovare agresivă pe rețelele sociale – zeci de mii de conturi de TikTok l-ar fi propulsat pe Georgescu în turul al doilea, deși cu două săptămâni înaintea alegerilor puțină lume știa cine este.
Călin Georgescu a beneficiat de această campanie în condițiile în care el a raportat zero venituri și cheltuieli în campanie.
Trei dezbateri în trei zile. Doar 4 dintre cei 11 candidați participă la cea de luni
Dezbaterea prezidențială de luni, 28 aprilie, este organizată de televiziunea Digi24, de la ora 20:00, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni.
Candidații prezenți la dezbaterea Digi24:
- George Simion (AUR)
- Nicușor Dan (independent)
- Crin Antonescu (PSD, PNL, UDMR și Minorități)
- Elena Lasconi (USR)
De ce nu participă Victor Ponta la dezbatere
Victor Ponta (independent) și-a anunțat retragerea cu câteva ore înainte de startul dezabaterii și a invocat critici cu privire la criteriile de selecție.
„Nu voi participa la dezbateri care invită doar candidați susținuți de partidele care cheltuie lunar milioane de lei din banii publici; nici la selecția candidaților pe baza unor sondaje plătite de aceleași partide, din bani publici, sondaje care s-au dovedit atât de false la alegerile din noiembrie 2024”, a transmis el.
Televiziunea Digi24 spune că a ales să invite doar principalii candidați la alegerile prezidențiale, și nu pe toți 11, deoarece dezbaterea „nu se poate întinde pe o durată nelimitată de timp, iar confruntarea risca să fie diluată dacă ar fi fost prezenți prea mulți candidați”.
Următoarele dezbateri sunt programate:
29 aprilie - TVR (Palatul Cotroceni)
30 aprilie - Antena 3 CNN (Palatul Parlamentului).
Inițiativa de a organiza dezbateri la Cotroceni îi aparține președintelui interimar, Ilie Bolojan, în ceea ce a descris o inițiativă mai amplă de a face mai accesibilă Președinția.
Ultima dezbatere între candidații cu șanse la funcția de președinte a avut loc în toamna lui 2014, între candidatul PNL, Klaus Iohannis, și cel al PSD, Victor Ponta – asta deoarece la dezbaterea organizată pentru alegerile anulate de anul trecut, principalii candidații cu șanse în sondaje – Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (PNL) – au lipsit.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.